Ai un copil cu nevoi speciale? Ai nevoie și tu, ca părinte, de psiholog!

copil cu nevoi speciale

Un diagnostic care îl încadrează pe copil în generala categorie ”Copil cu nevoi speciale” lovește drept în moalele capului o familie. Planurile roz ale unui cămin fericit se dărâmă ca un castel de nisip peste care a venit un val și l-a distus din temelii. În toată această nesiguranță și groază, părintele este pus în situația de a lua decizii pentru copil, de a ține familia unită, de a merge la specialiști. Cum îl poate sprijini un psiholog, în întâlniri unu la unu sau în cadrul unui grup de suport alături de părinți în situații asemănătoare, aflăm de la Victorița Marmeliuc, psiholog și coordonator al grupurilor de sprijin dedicat părinților din centrul de zi de recuperare pentru copii cu nevoi speciale ”Emanuel”, din Suceava.

Totul Despre Mame: Părintele a aflat că are un copil cu nevoi speciale. Din ce moment recomandați începerea comunicării cu un specialist care să îl ajute să facă față noii situații?

Dacă ne uităm la situația actuală a societății românești (medici de specialitate care pun diagnosticul și dau medicamente după ce văd un copil câteva minute, cadre didactice care pun pe baza proastei educații a unui copil ceea ce de fapt este autism sau ADHD etc.), recomand cu tărie câteva ședințe la un psiholog la primele semne (fie cât de premature și nesemnificative) că ceva este în neregulă cu un copil. Atunci când vorbim de un copil cu Sindrom Down sau o deficiență motorie spre exemplu, sarcina psihologului de a interveni pentru a preveni o depresie sau pentru a ajuta părintele să treacă peste șocul inițial este mai simplă. De multe ori, acestea sunt și diagnostice mai ușor de acceptat de către copil, deoarece sunt aspecte vizibile cu ochiul liber. Însă când un părinte bănuiește că este ceva în neregulă cu copilul lui, de altfel foarte armonios dezvoltat fizic, sau primește un diagnostic de autism, tulburare pervazivă de dezvoltare, hipekinetism, ADHD, este mult mai greu psihologului să ajute părintele să accepte o asemenea situație și mai ales să acționeze în direcția recuperării copilului, acceptând în același timp și faptul că acestea sunt diagnostice care nu se vindecă.

Totul Despre Mame: Cu ce îl poate ajuta psihologul pe părinte?

În primul rând, îl ajută să își facă ordine în gânduri, să pună pe hârtie toate semnele de întrebare pe care le are, toate situațiile prin care a trecut și i s-au părut că nu sunt așa cum ar trebui să fie. Îl ajută să se situeze pe un continuum de trăiri firești în astfel de situații: șoc, negare, furie, negociere, depresie pentru a ajunge la acceptare și intervenție, atât în ceea ce îl privește, cât și ceea ce îl privește pe copil. De asemenea, în multe cazuri, părintele are nevoie și de idei practice pentru a interveni în recuperarea copilului: unde să îl duc la terapie?, unde să îl duc la școală? – iar psihologul trebuie să fie pregătit să dea alternative părintelui la toate aceste întrebări.

Totul Despre Mame: Sunteți psiholog și coordonați întâlniri lunare cu părinții care au copii cu probleme asemănătoare. Care sunt beneficiile întâlnirilor de acest gen?

Întâlnirile de grup între părinți (fie organizate, așa cum este cazul grupurilor de suport pe care le organizez la Centrul ”Emanuel” din Suceava, fie întâmplătoare: atunci când așteaptă la medic, când își așteaptă copilul la terapie, la logoped etc.) au câteva beneficii:

  • Părinții au mare încredere unii în alții datorită situațiilor similare prin care trec.
  • Depășesc mai ușor bariera dată de rușine față de un necunoscut, atunci când și alți părinți le confirmă faptul că sunt în aceeași situație. Adesea, părinții trăiesc cu senzația că specialistul le vorbește ”din cărți”, pe când cu semenii lor sunt ”frați de suferință”.
  • Informațiile pe care le dobândesc între ei sunt proaspete și actuale (unde pot cere o a doua părere, unde se obține încadrarea în handicap, despre dreptul de a fi însoțitor personal, unde pot merge să fac terapie, ce formă de învățământ i se potrivește copilului etc). – toate acestea sunt povestite de oameni care au trecut prin aceste situații recent, își povestesc cu sinceritate toate aspectele, atât persoanele care le-au ajutat cât și locurile unde au întâmpinat dificultăți).
  • Pentru psiholog, aceste întâlniri sunt un liant între copil și părinte, unde părintele se destinde și capătă încredere că psihologul îi înțelege situația reală și îl valorizează și pe el, ca persoană cu probleme reale, nu vede doar dizabilitatea copilului și necesitățile lui.

Totul Despre Mame: Care sunt beneficiile unui părinte cu copil cu nevoi speciale în urma întâlnirilor unu la unu cu un psiholog?

Ședințele individuale părinte – psiholog au mai mult succes atunci când deja au fost întruniți ceilalți pași: psihologul cunoaște copilul (și poate oferi o părere reală și pertinentă despre el, nu se bazează doar pe ce îi povestește părintele, care de cele mai multe ori doar se plânge de problemele pe care le întâmpină și nu vede și calitățile copilului), psihologul a dat ocazia părintelui să povestească celorlalți părinți aflați în aceleași situații istoricul său personal, pașii pe care i-a parcurs din momentul diagnosticării copilului, părintele a căpătat încredere în psiholog și caută singur ajutorul acestuia.

După ce au avut loc toate cele menționate mai sus, se poate trece la ședințe individuale, cu următoarele beneficii:

  • Deschiderea adultului este totală, prinde curaj și este încurajat de psiholog să își povestească și situația anterioară diagnosticării copilului, propriile trăiri și frici din copilăria sa, care pot influența dezvoltarea prezentă a copilului
  • Timpul dedicat unei singure persoane este mai mare
  • Discuțiile sunt mai structurate și pot fi monitorizate mai ușor
  • Sfaturile și direcțiile de lucru pot fi individualizate părintelui și copilului său

Pentru psiholog, cel mai important este faptul că poate observa, reflecta și pune întrebări mai sensibile pornind de la trăirile și reacțiile corporale ale părintelui. Dacă în cadrul întâlnirilor de grup părintele are mult curaj datorită asemănărilor dintre situații și povestește doar unele aspecte, în cadrul întâlnirilor individuale părintele bate adesea în retragere și are nevoie de timp și întrebări ajutătoare pentru a găsi răspunsuri.

Iată un exemplu: Psihologul întreabă: „Aveți în familie cazuri de copii care au același diagnostic ca și copilul dvs.?”, Părintele răspunde repede: „A, nu. Toți copiii din familie sunt sănătoși.” Psihologul vine cu o întrebare ajutătoare: „Știți vreun copil din familie care să fi avut un comportament asemănător cu al copilului dvs.? ”, părintele își fixează privirea într-un punct, evită contactul vizual cu psihologul, își freacă mâinile și răspunde târziu: „La copii nu am observat. Dar acum îmi amintesc că soacra mea povestește adesea că soțul meu, când era de vârsta copilului nostru, se dădea cu capul de pereți și nu se oprea decât după ce făcea asta de 10 ori consecutiv”. Și niste lacrimi se arată în colțul ochilor părintelui, care până atunci nu s-a gândit niciodată la asta.

Descoperirea unor astfel de aspecte care cel puțin oferă un punct de plecare în explicarea unor probleme sunt succesele cele mai mari ale psihologului în cadrul ședințelor individuale.

Totul Despre Mame: Sunt dese cazurile în care familiile cu un copil cu nevoi speciale se destramă. Ce recomandări aveți pentru părintele care rămâne cu copilul, cum să facă față singur situației?

Da, din păcate cazurile în care ambii părinți sunt implicați în procesul de recuperare și în susținerea familiei din toate punctele de vedere sunt foarte rare. În cele mai multe cazuri, tatăl este cel care lucrează și susține familia financiar, iar mama se ocupă de procesul de recuperare a copilului. Pot însă să spun că am văzut și tătici implicați și dedicați copiilor, aceștia însă sunt atât de rari încât îi putem numără pe degetele de la o mână. La întâlnirile de grup avem un un tătic tenace și răbdător între atâtea doamne lacrimogene, care nu lipsește de la nici o întâlnire de grup și nu uită să își aducă copilul la nici o ședință de recuperare.

Nu sunt rare nici cazurile în care familiile se destramă din toate punctele de vedere, părinții nu acceptă diagnosticul copilului și nu ajung la un consens în ceea ce privește procesul de recuperare a copilului, relația de cuplu cade pe locul doi și se distrug toate planurile de familie perfectă pe care și le făceau atunci când își doreau un copil. Un psiholog nu poate face recomandări general valabile unor părinți în astfel de situații, dar siguranța emoțională a fiecărui membru al familiei, stabilirea unui drum de urmat pentru intervenție la toate nivelurile, care asigură dezvoltarea potențialului maxim al copilului, sunt aspectele cele mai importante de luat în calcul. Singura recomandare timidă și sinceră din partea psihologului poate fi: căutați ajutorul (la psiholog, în grupurile de suport) cât mai devreme atunci când observați ceva în neregulă, atât cu copilul cât și cu situația familială. Nu trebuie să treceți singur prin astfel de probleme, puteți fi ajutat să va clarificați trăirile, drumul de urmat și sprijinit să luați deciziile cele mai bune.

Totul Dspre Mame: Există adesea momente-limită pentru un părinte, când simte că nu mai face față în comunicarea cu propriul copil cu nevoi speciale. Recomadați-ne câteva exerciții de autocontrol.

O să mă adresez direct părintelui, cu cîteva recomandări:

Dragă părinte, sunteți primul profesor al copilului dumneavoastră. L-ați învățat deja atâtea. Vă recomand să faceți o listă cu reușitele (chiar și cele mici) pe care le-ați avut de-a lungul timpului. Și o listă cu ce doriți să îl mai învățați de acum încolo. Așa veți avea mai mare încredre în ceea ce faceți.

Dragă părinte, acceptați că sunt momente în care nu puteți controla tot. Faceți o listă cu situații în care este mai bine să cedați pentru a nu frustra copilul și pentru a-i oferi siguranță emoțională mai degrabă decât reguli neînțelese și neinteriorizate de el. Astfel, veți înțelege că situațiile tensionate și dificile nu vor dispărea niciodată și veți reuși să le gestionați, fără a afecta ritmul vieții cotidiene.

Dragă părinte, faceți o listă cu întrebările care vă macină și cărora nu le găsiți răspunsul. Discutați-le cu membrii familiei, persoane apropiate, psihologul. Veți simți detensionarea, relaxarea, acceptarea unor situații care nu au răspunsuri fixe.

Autocontrolul este foarte dificil de „predat” (chiar de un psiholog foarte priceput) și de „învățat” (chiar de un părinte foarte deschis și dornic să primească ajutor). Situațiile cotidiene pe care le întâmpină un părinte al unui copil cu dizabilități sunt atât de diverse și de neașteptate, încât psihologul poate doar să cultive puterea părintelui de a avea curaj, răbdare și dragoste față de copilul său, pentru ca ulterior părintele să povestească psihologului situațiile întâlnite, modul părintelui de a reacționa, să descopere împreună cauza și efectul acestuia pentru ca, într-un final, să poată anticipa și gestiona mai bine astfel de situații.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()