Ce a funcționat la recuperarea copilului meu cu autism în lipsa terapiei

Ce ajută la recuperarea autismului? în primul rând un părinte implicat 100%

Ce ajută la recuperarea autismului. Spuneam în episoadele anterioare că David n-a făcut terapie ABA decât vreo 7 luni de zile, atunci când era foarte mic. Am expus și motivele pentru care am renunțat, dar în timpul care s-a scurs de atunci și până în prezent, viața lui David s-a schimbat în bine, pentru că am ales alte căi de a-l îndepărta de autism. Despre ce-am făcut când n-am făcut terapie, despre cum l-au ajutat toate aceste lucruri, în episodul 40, din „la braț cu autismul”.

Primul și cel mai important lucru pe care l-am făcut pentru copilul meu a fost să-i acord toată atenția, timpul și energia mea. M-am concentrat cu toată ființa asupra lui, am creat o conexiune pe care pur și simplu nu am cum să v-o descriu în cuvinte. Am învățat să-i înțeleg stările, să-l simt, așa cum îmi simt propriile nevoi și sentimente, să-i anticipez reacțiile, să știu ce să fac ori să nu fac în fiecare moment pentru ca starea lui de bine să se păstreze. Apoi totul a venit de la sine!

Ce ajută la recuperarea autismului? Un părinte echilibrat

Fie că faci sau nu terapie ABA, ori de alt fel de terapie organizată cu copilul tău, trebuie să-ți pui în primul rând ordine în gânduri. Am mai spus și o să tot repet: tot ceea ce simte o mamă, simte și copilul ei! O mamă echilibrată, liniștită, sigură pe sine, calmă și plină de speranță va crește un copil fericit, dispus să învețe cum funcționează lumea din jurul său.

Până nu am înțeles toate astea, până nu m-am oprit din căutarea vinovaților, a cauzelor autismului, a pastilelor minune, nu am reușit să mă conectez cu copilul meu. Știu, e greu să-ți păstrezi echilibrul atunci când alergi cu copilul pe la medici și psihologi, când toți îți spun că e ciudat, că la școală nu vor să ți-l primească, că ai rate la bancă și un frigider de umplut în fiecare zi, că ești și tu femeie și ai fi vrut să faci altceva cu viața ta.

Dar fă un exercițiu de voință și află ce e mai important pentru tine în clipa de față? Clar, copilul tău! Și mai presus de orice îl vrei fericit. Nu mai alerga după recuperare rapidă, nu există așa ceva, că doar nu are roșu în gât! Copilul meu și copilul tău vor avea mereu autism, iar noi nu trebuie să ne mai speriem de asta!

Am învățat că pot trăi frumos și demn alături de autismul copilului meu, iar el a învățat de la mine că tot ce contează în viață este să înșirăm pe firul ei, una după alta, ca niște mărgele, cât mai multe zile fericite sau, „cu zâmbetul în sus” cum le zice David.

Iată-ne în prima zi de grădiniță, grupa mare, școala 144!

Integrarea în societate face minuni

Uf, ăsta e un aspect extrem de sensibil! Nu poți integra un copil cu autism cu forța oricum și oriunde. Văd multe mame care suferă că le sunt respinși copiii în diverse medii. Și noi am fost respinși și încă mai suntem, dar nu fac din asta sfârșitul lumii. Când o ușă ni se trântește în nas, undeva, în alt colț de lume ni se deschide alta. Important este să nu renunți, să ții cu dinții de visul tău de a-l așeza pe copilul tău lângă oameni.

Ca să reușesc, am făcut asta alături de el. Ne-am ținut de mână și am început să batem la uși, de parcă eram la colindat: „ne dați ori nu ne dați inima voastră, zâmbetul vostru, prietenia voastră?”. Nu am cerșit iubirea nimănui, nu ne-am agățat de nimeni, am încercat doar să-i găsim pe cei care sunt dispuși să împartă cu noi câteva clipe.

Dacă un om îți dă din timpul lui, consideră-te binecuvântată! E cel mai de preț dar pe care ți-l poate face cineva: să-și împartă clipe din viața lui cu tine. N-am cerut bani, n-am cerut ajutor în creșterea lui David, tot ce le-am cerut celor din jur a fost să-și petreacă puțin timp cu noi.

Așa am ajuns să avem prieteni, așa am ajuns să stăm în aceeași bancă la școală, așa mi-am văzut visul cu ochii: copilul meu să fie om printre oameni. L-am ținut de mână și încă îl mai țin printre ei, și am să-l țin până-mi va da el drumul. O va face, chiar dacă mulți îmi spun că nu l-am crescut independent și că mereu va depinde de mine!
Eu cred în copilul meu și știu că le va face pe toate, la momentul potrivit!

Tehnologia ajută la recuperarea autismului

Când era mic și nu știa să povestească ce a făcut la grădi, în parc, la țară, nu știam cum să-l fac să-și amintească lucrurile trăite. Până când i-am arătat un filmuleț cu el. Era din parcul Carol parcă și-l filmasem când se distra la spațiul de joacă.

„Uite, David, te-ai dat pe tobogan, apoi în leagăn și în final amandoi ne-am distrat în balansoar!” Ne-am tot uitat la filmulețul ăsta, punând accent pe cuvintele cheie din el „tobogan”, „leagăn”, „balansoar”. După ce și le-a însușit, am „croșetat” în jurul lor și alte informații: „toboganul este lung, pleacă de sus, ajunge jos”; „leagănul merge în față și-n spate”; „în balansoar se dau doi oameni, altfel nu merge” și așa mai departe.

Filmele și pozele i-au creat lui David ideea că are o viață, a lui, că viața e plină de experiențe, că acestea de oferă informații despre orice, că trăind un eveniment în sufletul nostru se nasc anumite sentimente.

Apoi l-am învățat pe el cum să filmeze, să facă poze, cum să povestească ceea vede în timp ce filmează și acum are cont de youtube! Drumul de la primul filmuleț la propriul canal video a durat cam 10 ani, dar ce frumoase amintiri am strâns noi în timpul ăsta!

David are tabletă, telefon, televizor, cameră video, smart tv, PS 4, sistem audio, are cont de facebook. Are pentru că știe să le folosească, pentru că nu sare (aproape!) niciodată calul folosindu-le, are pentru că și le-a dorit. Le are pentru că și copii normali le au și nu-i mai arată nimeni cu degetul. Petrece mai mult timp la joacă decât cu tehnologia, așa cum este firesc pentru orice copil!

Tehnologia ajută la recuperarea autismului, pentru că îi captează atenția!

Toate aceste aparaturi care pentru mine sunt de domeniul științifico-fantasticului, pe el l-au ajutat să-și educe concentrarea, motricitatea fină, spiritul competitiv, dorința de a ajunge la un alt nivel, a găsit cu ele puncte comune cu ceilați copii, a învățat cuvinte noi, a înțeles unele sentimente, tipologii umane și tipuri de reacție în anumite situații din desene animate.

Copiii din ziua de azi discută mult despre jocuri video, despre rețele de socializare, despre muzică și seriale. Mă bucur când îl văd că are ce vorbi cu ei!

Și, să fim serioși, nu există autism virtual! Avem deja autismul nostru get-beget! Autismul virtual este doar o scorneală a unor psihologi, pentru a descrie dependența copiilor de tehnologie. Fiul meu e dependent doar de mine, iar tehnologia este doar distracție pentru el!

Ce ajută la recuperarea autismului? Înotul, cu siguranță!

Ce ajută la recuperarea autismului? Sportul, mai exact înotul!

Pe cât îmi e de mare dorința ca David să le semene copiilor tipici, pe atât de bine conștientizez care-i sunt limitele. M-am prins destul de repede cât nu poate face un sport de echipă, din cauza regulilor pe care ar trebui să le proceseze rapid, a deficitului de atenție, dar comportamentul lui hiperkinetic de pe hârtie cere impetuos o descărcare de energie printr-un sport.

Deși nu suporta nici să-i pun la baie dușul pe față, l-am dat la înot în clasa întâi. În apropierea școlii noastre, există un club sportiv, K-Sport se numește, care, culmea, nu face diferențe între copii! Cei cu dizabilități au antrenor personal, care intră cu ei în bazin, îi ia cu binișorul, au și ceva praf de stele, că altfel nu-mi explic cum a ajuns fiu-meu să înoate atât de repede.

Primii doi ani a făcut doar cu Rodi și dacă el nu era, nici David nu intra în apă. Când Rodi a plecat de la K-Sport, David s-a împrietenit cu Alex, cu Toni, ba chiar a ajuns să înoate într-un grup care venea în același timp cu noi.

După 4 ani de înot, David a crescut atât de mult în înălțime, încât depășea bazinul și a trebuit să renunțăm. Ne e dor de oamenii de acolo. Ne e dor de modul în care ne simțeam de la intrare până la plecare. Toată lumea avea ceva de vorbit cu David, el se simțea în largului lui și poate tocmai asta l-a făcut să-și depășească limitele și să înoate. Acum înoată oriunde, cot la cot cu tati!

Și a mai făcut un sport: cățărări indoor, la NoGravity, prin Berceni. Dar, ca să ajungă să se dea pe tiroliană singur, să meargă pe diverse trasee cu grade ridicate de dificultate (le-am încercat și eu pe toate), cred că au contat cei doi ani în care a făcut kinetoterapie cu oamenii ireal de buni și prietenoși de la Kinetobebe.

Nu știu cum au reușit, dar prin niște experciții aparent simple i-au crescut destul de mult încrederea în sine, l-am făcut să-și conștientizeze la maxim propriul corp, puterea de concentrare, atenția, dorința de a reuși.

Nu ignorați activitățile fizice, organizate, cu instructor la început. Au darul de a trezi în copiii cu autism puteri nebănuite. Cel puțin așa a fost în cazul copilului meu!

Iată-l într-un film de pe canalul lui de youtube la primele ore de cățărări, cu instructor:

Alte 5 lucruri care ajută la recuperarea autismului

1. Să fie armonie în familie, copilul să vă simtă iubirea, înțelegerea din priviri, dragostea. Știu că multe cupluri în care crește un copil cu dizabilități se destramă, dar noi ne-am unit și mai mult de când mergem la braț cu autismul.

2. Logopedia dacă nu am făcut-o la cabinet, am exersat-o în formă continuă prin casă. David și acum mai are anumite dificultăți de pronunție. Niciodată, dar niciodată nu i-am spus: „Nu propunți corect cutare cuvânt!”. Dacă el zicea, de exemplu „boacă” în loc de broască, eu reluam propoziția lui, cu accent pe cuvântul pronunțat greșit: „Broasca face oac-oac? Uau, ce grozav face broasca!” Auzind constant pronunția corectă și-a însușit-o până la urmă!

3. Niciodată nu l-am certat, nu am țipat la el, nu am ridicat tonul nici când a dat pisica peste gard la vecina! Asta pentru a-i păstra starea de bine, pentru a-i explica într-o manieră pozitivă de ce nu trebuie făcut un anumit lucru și, mai ales, ce alternativă are!

4. L-am scos în fiecare zi din casă să cutreiere și să descopere lumea asta mare! La început pe distanțe scurte, reluând iar și iar trasee cunoscute, apoi în locuri noi, pe distranțe mai lungi până a început să-i placă. Autiștii iubesc rutina, funcționează bine când știu ce urmează să se întâmple, de aceea, trebuie îmbinată util rutina cu neprevăzutul.

Pe o rută nouă pot apărea sunete noi, oameni noi, aglomerație. Pe astea nu le poate anticipa, dar le poate accepta, dacă starea de bine rămâne la locul ei! Iar soluția a venit de la mijloacele de trasnport în comun pe care David le adoră și de dragul plimbărilor acceptă orice ar apărea pe traseu!

5. I-am respectat personalitatea! Un copil cu austim percepe totul diferit de restul copiilor, are stereotipii fizice și verbale, are hiper-sensibilități la sunete, al anumite materiale, la mâncăruri și texturi. I-am transformat stereotipiile în abilități, am încercat cu blândețe să-l obișnuiesc cu lucruri care-i dădeau universul peste cap când le întâlnea, dar în tot acest timp am ținut cont că are niște limite și i le-am respectat!

I-am respectat autismul copilului meu și nu i-am cerut niciodată să „se comporte normal”, ci doar să dea ce e mai bun în el în fiecare zi. Are modul lui unic de a trăi și, dacă l-ați cunoaște mai bine, ați înțelege că o asemnea puritate sufletească nu trebuie forțată să se supună…normalității.

Nu mi-e rușine cu diagnosticului lui, nu mă mai ating reacțiile celor din jur! Eu știu că puiul meu autist e un om mult mai bun decât mulți oameni pe care-i cunosc.

6. L-am învățat ce înseamnă fericirea. Asta sincer, habar nu am cum am reușit, dar când îl aud că spune „Georgiana, sunt tare fericit!” simt că n-am trăit degeaba în ultimii 14 ani. Fericirea lui David, a familiei mele sunt tot ce pot pune în balanța realizărilor mele din ultimii ani. Pentru mine, pentru noi- este de ajuns!

Există fericire la braț cu autismul, chiar dacă la început pare greu de crezut!

  • Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
  • Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebookunde marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()