In cele mai negre momente ale vieţii mele, când am primit diagnosticul lui David, am simţit că mă prăbuşesc dacă nu găsesc măcar un exemplu de om cu autism, care din copil catalogat ca fiind fără speranţă, a crescut într-un adult realizat. Iar când spun “realizat” mă refer la cineva care se simte împlinit prin însăşi existenta sa, care nu-şi doreşte să fie neurotipic.
Şi am găsit-o pe Temple Grandin care, pe lângă meseria deosebită pe care o are, aceea de profesor de zootehnie, specializat în creşterea efectivelor mari de vite şi în comportamentul animalelor, este celebră ca activist în domeniul autismului.
Cine este Temple Grandin?
Ea însăşi diagnosticată cu autism, este inventator al “maşinii de îmbrăţisat”, un dispozitiv care, prin exercitarea presiunii asupra corpului şi acţiunea asupra sistemului nervos parasimpatic, îi linişteste pe cei cu autism atunci când au crize în care îşi pierd controlul ( aşa numitele crize de “meltdown”). Deşi nu a fost diagnosticată în mod oficial cu autism când era copil, ci cu leziune cerebrală, Temple, era cu siguranţă în spectrul autist. Mama sa şi-a dat seama abia în adolescenţa fetei că sunt întrunite caracteristicile autismului. Dar abia la vârsta de 40 de ani, Grandin a solicitat şi primit un diagnostic oficial.
Copilăria
Aceasta este perioada care decide de obicei reuşita şi integrarea în comunitate a viitorului adult cu autism. După moda acelor ani – Temple era născută în 1947- medicii au recomandat instituţionalizarea psihiatrică. Mama ei a decis altfel şi bine a făcut. A angajat un logoped şi o bonă care se juca ore întregi cu Temple şi a optat pentru şcoli private cu profesori empatici care s-au străduit să ajute copilul. Uşor nu i-a fost, la 14 ani a fost exmatriculată pentru că a aruncat cu o carte într-o colegă, iar colegii o ridiculizau numind-o “tape recorder” adică bandă înregistrată pentru că avea o memorie atât de bună şi putea reproduce orice auzea cu exactitate.
A avut norocul de un profesor de ştiinţe extreme de talentat care i-a devenit mentor şi care i-a dat ideea maşinii de îmbraţisat pe care a construit-o pe când avea 18 ani.
Educaţie şi carieră
A urmat colegiul şi a reuşit să obţină diploma de licenţă în psihologie în 1970 de la Franklin Pierce College, apoi diploma de masterat în zootehnie în 1975, urmată de un doctorat tot în zootehnie de la Universitatea Illinois-Urbana Champaign în 1989.
S-a remarcat prin ideile geniale în ceea ce priveste tratamentul uman al efectivelor de vite pentru abatorizare. Dar este şi mai cunoscută ca purtător de cuvânt al celor din spectrul autist, explicând cu prilejul a numeroase prezentări şi conferinţe cum o schimbă autismul şi ce înseamnă anxietatea în viaţa celor ca ea. E interesant să afli de exemplu cum poate cineva să se simtă ameninţat de mediu , să fie îngrozit de uşi cu senzor care se închid şi se deschid automat.
Gândirea în imagini
Temple spune despre ea că gândeşte în imagini, iar cuvintele sunt secundare în felul în care interpreteaza lumea. Işi compară memoria cu un film pe care îl poţi derula mereu înapoi pentru a revedea cele mai mărunte detalii.
Temple care e un mare specialist în creşterea animalelor spune ca felul ei de a gândi este similar cu al vitelor, că ceea ce o sperie pe ea, le sperie şi pe ele, pentru că şi animalele gândesc în imagini. Există, de altfel, un documentar despre Grandin intitulat “The Woman Who Thinks like a Cow”- “Femeia care gândeşte ca o vacă”
Ea însăşi autistă, n-ar renunţa niciodată la autism, nici pentru ea şi nici pentru cei uşor afectaţi, este o mare adeptă şi susţinătoare a neurodiversităţii. Pe de altă parte pentru cei sever afectaţi recomandă terapia comportamentală aplicată (ABA)
Pentru că, zice ea, “The World Needs All kinds of Minds”– Omenirea are nevoie de toate tipurile de gândire”. Acesta este titlul unui discurs de 17 minute pe care l-a susţinut la o conferinţă TEDex
“Autismul este un fel un fel de axă care merge de la foarte sever- copilul rămâne nonverbal toată viaţa – până la inteligenţa strălucitoare a oamenilor de ştiinţă şi a inginerilor (…) Este o axă de însuşiri.
Cum se transformă un tocilar într-un Asperger, adică un autism uşor? De fapt, Einstein and Mozart and Tesla ar fi probabil diagnosticaţi astăzi cu o tulburare de spectru autist (…)
Dacă vreţi să înţelegeţi autismul să ne întoarcem la animale. De aceea vreau să vă povestesc despre diferite timpuri de gândire. Vreau să ne îndepărtăm de limbajul vorbit. Eu gândesc în imagini şi nu în cuvinte. Mintea autistă este de fapt centrată pe detalii (…)
Deci, ce înseamnă să gândeşti în imagini? Este ca un film ce ţi se desfăşoară în minte. Mintea mea este ca Google pentru imagini. Dar când eram copil, nu-mi dădeam seama că mintea mea era diferită. Credeam că toată lumea gândeşte în imagini. Şi când am scris cartea “ Gândesc în imagini” am început să întreb oamenii despre cum gândesc. Şi am fost şocată să aflu că modul meu de a gândi era cu totul diferit. De exemplu dacă spun “Gândiţi-vă la o turlă de biserică !” , cei mai mulţi oameni se gândesc la una în general (…) Eu văd doar imagini particulare. Imi apar în minte aşa cum apar pe Google pentru imagini (…)
Gândirea vizuală îmi este de folos în munca mea de proiectare pentru dispozitivele de gestionare a efectivelor de bovine. Şi am lucrat din greu pentru a îmbunătăţi felul în care animalele sunt tratate la abator (…) Ceea ce am putut să fac în munca mea de proiectare a fost să testez în mintea mea orice echipament, similar unui sistem de realitate virtuală a unui computer (…)
Acum, aş vrea să subliniez faptul că nu orice copil gândeşte în imagini. Ştim că mintea autistă tinde să se specializeze – să fie pricepută la un lucru şi foarte puţin performată la altul. Iar eu nu mă pricepeam la algebră. Şi nu mi s-a permis din această cauză sa abordez geometria sau trigonometrie. Mare greşeală, am descoperit că mulţi copii au nevoie să sară peste algebră şi să înveţe direct geometrie şi trigonometrie.
Mai există şi gândirea structurată pe modele. Mult mai abstractă. Aceştia sunt inginerii şi programatorii (…)
Acestea sunt tipurile de gândire: gânditorii vizuali ca mine, gânditorii în şabloane, gânditorii în sunete muzicale şi gânditorii în limbaj matematic. Veţi vedea tot felul de tipuri de gândire (…) Mai este şi mintea verbală, aceia ştiu totul despre toate (…)
Idea este că mintea poate fi mai aplecată înspre gândire şi cogniţie sau mintea poate fi mai degrabă aplecată înspre socializare. Iar ceea ce au arătat cercetările despre autism este că mintea autistă are mai multe conexiuni acolo unde este genială, însă pierdem alte circuite responsabile cu socializarea.
Este ca un schimb între gândire şi socializare De aceea se poate ajunge la punctul în care o persoană e atât de afectată încât rămâne nonverbală.
In mintea normală limbajul acoperă ceea ce împărtăşim cu animalele.”
Nu ştiu încă ce tip de minte are copilul meu cu autism. Ştiu însă că nu e cea verbală. Abia i se trezesc curiozităţile despre lume. Şi se leagă de ceea ce rămâne ascuns şi imposibil de explicat: “De ce eu am autism şi colegii mei nu?”, “De ce nu puteam sa vorbesc dacă aveam autism?”, “De ce buni nu mai gândeşte, de ce nu putem să-i punem ceva în creier ca să-şi revină?”, “Cât timp suntem adulţi?”, “Când va muri buni?”, “Tu cât vei trăi?”
Vin şi altele mai practice “De ce gravitaţia face lucrurile să cadă?”, “Mama, cum arată creierul?”, “Ciupercile din pădure sunt toate otrăvitoare?” “Ce înseamnă ABA?”
Drumul nostru abia începe. Ii spun mereu că e un copil grozav, că el poate reuşi chiar dacă e obosit, chiar dacă are autism şi anumite lucruri îl distrag.
Nu trebuie să fie primul în toate, trebuie doar să fie serios şi consecvent, iar la timpul potrivit îşi va da seama exact ce poate face cu viaţa lui. Trebuie să facă exact ce-l va ferici pe el, nu pe mine sau pe ceilalţi.
