Ghid de supraviețuire la începerea școlii, pentru părinții copiilor cu nevoi speciale

nevoi speciale

Toți copiii sunt uimitori, chiar dacă unii dintre ei nu se încadrează în ceea ce majorității îi place să numească „normal”.

Poate copilul tău are dislexie, ca primul meu născut, sau se luptă cu ADHD. În sinea ta, știi foarte bine că micuțul tău poate face orice și-a propus, dar ți-e teamă că profesorii nu-i vor vedea potențialul.

Poate că ai un copil cu nevoi speciale și ești îngrozită că nu va avea programa de care are nevoie și că profesoara nu va vedea că, excepând diagnosticul, este persoana minunată pe care tu o cunoști și o iubești.

Noi, părinții copiilor speciali, facem tot posibilul să părem fericiți și relaxați atunci când copilul merge la școală, dar, în interior, suntem zdrobiți. Dacă ar exista un ghid de supraviețuire prin care noi părinții mai experimentați l-am putea recomanda tovarășilor noștri de suferință mai tineri, atunci poate că aceștia ar putea trece mai ușor prin ceea ce eu numesc calvarul începutului de an școlar.

Iată câteva idei din partea unui părinte care a împărtășit, pentru Huffington Post, experiența lui în ceea ce privește copiii cu nevoie speciale. Folosește-le dacă ți s-a frânt inima atunci când copilul tău nu a fost invitat la o petrecere, dacă cineva l-a catalogat ca fiind „ciudat” sau dacă profesoara nu l-a lăsat să citească o anumită carte pentru că nu era la „nivelul” lui.

Cum să treci ușor peste începerea școlii dacă ai un copil cu nevoi speciale

Scut pentru inimă E neapărată nevoie de el și nu contează ce calitate are. Asta te va ajuta atunci când îți vei lăsa copilul în clasă și nu te vei chirci de durere dacă un alt copil nu vrea să stea lângă el. În plus, te va ajuta să-ți alungi temerile atunci fiul tău va fi nevoit să dea de două ori testele ca să intre la liceu. Astfel, vei fi definiția încrederii și nu-l vei face să fie mai neliniștit decât este deja.

O mare doză de umilință . Tu îți cunoști cel mai bine copilul, dar, uneori, un profesionist poate vedea lucrurile mult mai clar și mai obiectiv decât o pot face mami sau tati. De multe ori, mi-am ajutat copiii – și pe mine – ascultând opinia unui specialist, chiar dacă, la început, nu am fost de acord cu observațiile lui. Umilința te va ajuta și atunci când copilul face ceva ce i-ai spus de nenumărate ori să nu facă. Nimănui nu-i place să i se spună „Ți-am zis eu!”, dar îți poți vărsa năduful în intimitatea mașinii sau a căminului tău.

Sprijinul unui grup de părinți care se confruntă cu aceeași situație – Când copilul tău trece printr-o perioadă dificilă sau nu ești sigură dacă ar trebui să-l dai la o școală specială, nimic nu se compară cu sfaturile primite de la un părinte care se află, ori s-a aflat, în aceeași situație. Uneori, există chiar în școală un astfel de grup. Dacă nu există, uită-te după acel părinte care pare cam panicat. M-am ales cu câteva prietene folosind această metodă.

Un simț al umorului dezvoltat și abilitatea de a nu te lua mereu în serios – Cum poți să te prezinți unui nou profesor: „Sunt mama lui x. Ar fi bine să mă treceți la numere favorite în telefon”. Asta îl va face pe profesor să fie atent atât la tine, cât și la nevoile copilului tău, fără să îl sperii.  Da, știu că problemele pe care le are copilul sunt serioase, dar ai fi cu adevărat o persoană nefericită dacă nu ai râde uneori de necazurile pe care ți le oferă viața.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()