La braț cu autismul. Episodul 1. Sunt Geo, mama lui David, și de 13 ani autismul a intrat în viața noastră

Georgiana Mihalcea, redactor
David, un elev integrat și Georgiana, mama care i-a devenit dascăl la școala primară și apoi colegă de bancă, începând cu clasa a V-a

Bun găsit tuturor! Sunt Geo, mama lui David, cam așa arată CV-ul meu de când Măria Sa, Autismul, a intrat în viața familiei noastre. De curând, fiul meu a împlinit 13 ani, este elev în clasa a VI- la Școala Gimnazială 144 din București și pare că toate sunt așa cum trebuie să fie. Doar pare.

Dacă mă uit în urmă, văd miile de zile în care provocările ne-au întors cu susul în jos după bunul plac al sorții; dacă mă uit înainte mă apucă groaza de cum ar arăta viitorul copilului meu, dacă eu n-aș trăi suficient de mult încât să apuc să-l învăț cu ce se mănâncă realitatea în care trăiește. Așa că aleg să trăiesc în prezent, să nu mai plâng pentru ce a fost, să nu mai tremur pentru ceea ce ar putea fi.

  • Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
  • Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebook, unde marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

Încep astăzi să vă spun pe larg povestea noastră, pe șleau, fără cosmetizări, cu toate bucuriile și toate greșelile pe care le-am făcut în ultimii 13 ani…..

Norocul meu este că am scris câte un jurnal pe an, de când sunt mamă. Recitindu-le acum, îmi dau seama ce bine este că mintea umană are capacitatea de a uita atât de repede chiar și cele mai apăsătoare amintiri; sau măcar reușește cumva să le dea intensitatea la minimum ca să te poți concentra pe prezent! Odată cu provocarea acestui serial le-am adus pe toate lângă masa la care lucrez în fiecare zi cu David.

„-Ce e cu aceste caiete vechi?” mă întreabă el deunăzi.

„-Aceasta este povestea ta, a noastră, pe care am început-o atunci când tu erai în burtica mea. Am vrut să nu ratez nimic din ceea ce faci și ceea ce spui, am vrut ca atunci când vei avea tu primul copil să îți dăruiesc întreaga ta poveste. Pentru că n-a fost deloc simplu, David și n-aș vrea să cad în păcatul de a uita.”

La braț cu autismul. Tatăl lui David: omul care te ridică de jos când nu mai știi cum să o faci

A fost odată, ca niciodată, o fată de la țară, care a ajuns în Capitală cu gândul ascuns de a schimba lumea prin cuvinte: m-am făcut jurnalist. Cu toate că terminasem liceul pedagogic și am profesat vreo doi ani la mine în sat, nu mă vedeam nici în ruptul capului măritată cu un popă, învățătoarea satului, așa cum visau părinții mei. Nu. Eu am avut mereu herghelia mea de cai verzi pe pereți și o încăpățânare proverbială, care m-a ajutat în planul meu de a părăsi Teleormanul.

În București am mai lucrat o perioadă în învățământ, apoi am bătut pe la ușile televiziunilor și trusturilor de presă să-mi văd visul cu ochii. Dar cel mai important este că aici mi-am găsit OMUL pereche, visat, ursit. Omul ăla care nu te judecă, nu te schimbă, te așteaptă și te ascultă, te ridică de jos când tu nu mai știi cum: m-am măritat cu Florin.

În mine creștea o viață, în timp ce alta se stingea

Am lucrat la Prima, apoi am trecut la trustul Sanoma și am lucrat la reviste pentru femei. M-am plictisit rapid și m-am mutat la o revista de pamflet politic. Într-o zi, după ședința de sumar, mă sună fratele meu că e cu tata la Spitalul Bagdasar: i-au găsit o tumoră atât de agresivă încât speranța de viață nu ajungea la un an. Și ca șocul să fie complet, la o lună după prima operație a tatei, am aflat că sunt însărcinată: timp de 9 luni aveam să simt cum în mine crește o viață și să văd cum se stinge o alta, cum se stinge tata, cel mai puternic dintre toți oamenii de pe pământ.

Cu „burta la gură” m-am dus cu el la Fundeni, la Spitalul Bagdasar, l-am jelit de viu, mângâindu-mi burtica și băiețelul care trebuia să umple golul iminent ce avea să-l lase tata… Cu 3 luni înainte de a pleca la Ceruri, tata l-a văzut pe David. Mereu și-a dorit nepoți…. ce l-ar fi răsfățat, ce l-ar fi iubit, ce viteaz ar fi făcut tata din el, așa cum a făcut din mine!

David s-a născut de ziua Înălțării Sfintei Cruci, pe 14 septembrie. Să fi fost asta primul semn? Hm, poate!

În episodul următor, voi ”săpa” cu o emoție amară după amintirea în care am rămas fără lapte în numai 2 minute, cât i-a luat tatei să mă privească pentru ultima oară. Și despre cum am transformat toate aceste avalanșe negative ce m-au copleșit la finele lui 2006, în combustibil care mi-a dat energie să trec peste nopțile nedormite.

  • Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
  • Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebook, unde marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa