„La copiii cu autism toate lucrurile banale se învaţă de la zero: să arate cu degetul, să privească în ochi, să bea cu cana”

TOTUL DESPRE MAME

Am întâlnit-o la Asociaţia ATCA pe Iulia Lăzărean, coordonator BCBA (Board Certified Behavior Analyst). M-a întâmpinat şi m-a rugat să o aştept puţin, pentru că trebuia să îşi ia la revedere de la Alexandru, un băieţel care lucrase cu ea. Alexandru a stat puţin de vorbă cu Maria, fiica mea în vârstă de doi ani, şi i-a arătat jucăriile din cameră, după care s-a străduit să-şi lege şireturile la pantofi. Un copil normal, cu un mic defect de vorbire, aş fi spus la prima vedere. N-aş fi crezut în ruptul capului că, în urmă cu mai puţin de un an şi jumătate, acest copil, atunci în vârstă de patru ani, nu vorbea, nu arăta cu degetul, nu ştia forme, culori sau animale şi singurul lucru care părea să-i facă plăcere era să se învârtă cu scaunul.

Pe Alexandru l-a salvat terapia ABA şi oamenii care o aplică în România pentru recuperarea copiilor cu autism. Este singura terapie despre care s-a dovedit ştiinţific că dă rezultate în această luptă. ABA este cea care l-a salvat şi pe Radu Nedescu, primul copil român recuperat în totalitate din autism. Un psiholog clinician norvegian, Lovaas, este cel care a aplicat principiile ABA la copiii cu autism. Pe parcursul a doi ani, Lovaas a lucrat cu un grup de 19 copii care sufereau de autism şi, la sfârşitul celor doi ani, nouă dintre copii au fost recuperaţi în totalitate.

Totul despre mame: Iulia, vorbeşte-mi puţin despre diagnosticarea autismului. Când ar trebui, ca mamă, să-ţi pui semne de întrebare?

Îţi dai seama, ca mamă, că există o problemă atunci când copilul nu răspunde la nume, nu are contact vizual, nu arată cu degetul, nu răspunde la niciun fel de instrucţiuni. În afară de acestea, există acele comportamente pe care noi le numim autostimulante. Sunt comportamente repetitive, pe care ei le produc ca să-şi creeze nişte senzaţii plăcute: flutură mâinile, sar pe vârfuri, se învârtesc, bagă lucruri în gură şi le ling. Sunt şi multe comportamente agresive şi auto-agresive. Dacă nu ai limbaj, dacă nu ştii ce se întâmplă în jurul tău, dacă nu înţelegi ce vor oamenii de la tine, singura ta formă de comunicare a nevoilor este ţipătul, plânsul, agresivitatea. Comportamentele acestea se văd foarte, foarte devreme. Şi atunci când îţi dai seama trebuie neapărat să mergi la un medic psihiatru sau neuropsihiatru – ei sunt singurii în măsură să dea un diagnostic. După diagnostic, mergi la un psiholog sau la un centru specializat pe autism.

Totul despre mame: În afară de incapacitatea copilului de a comunica, mai există şi o lipsă de implicare emoţională pe care o poţi observa?

– Irascibilitatea, faptul că nu poţi să-i atragi în ceva nou, în ceva plăcut, faptul că nu se joacă cu alţi copii – toate astea îi fac puţin ciudaţi, retraşi şi există practic o incapacitate de a relaţiona cu ei. Foarte mulţi copii cu autism nu au nicio reacţie emoţională când intră mama în cameră – să se bucure, să râdă, s-o îmbrăţişeze. Pur şi simplu mama, şi orice altă persoană, le este indiferentă, într-o primă fază.

Totul despre mame: Şi nu au nici teamă de a rămâne singuri, nu au anxietate de separare?

– Nu. Dar acum vorbim despre copiii cu autism care nu fac niciun fel de terapie. La copiii cu autism care fac terapie, lucrurile astea se pot recupera, mai mult sau mai puţin, în funcţie de câte ore de terapie se fac. Dar sunt copii cu autism care învăţa cine este mama, care dezvoltă relaţii afective cu ea. Toate lucrurile astea se învăţa la ei, absolut orice, orice: să arate cu degetul, să privească în ochi, să bea cu cana, tot se învaţă, pornind practic de la zero. De asemenea, gradul de retard pe care îl are copilul influenţează evoluţia lui ulterioară. Există şi copii cu autism care nu au niciun fel de retard mental, şi atunci recuperarea lor se produce extraordinar de bine. Copiii care se recuperează aşa de bine cum s-a recuperat Radu Nedescu de obicei nu au tulburări asociate. Retardul mental este o tulburare asociată, alături de hiperactivitate, deficit de atenţie, tulburare obsesiv-complusivă. Cu cât copilul are mai multe tulburări asociate, cu atât recuperarea lui este mai dificilă.

„Secretul reuşitei unei terapii îl reprezintă familia”

 Totul despre mame: Voi lucraţi numai cu cei care se pot recupera sau lucraţi cu toţi copiii?

– Lucrăm cu toţi copiii. Sunt copii care vin la noi la doi ani şi ceva, la un an şi jumătate, sunt copii care vin la 9 ani, la 12 ani, şi care nu au făcut niciun fel de terapie până în prezent. Lucrăm cu ce avem, încercând să îmbunătăţim, într-o formă sau alta, adaptarea copilului la mediu. Dacă un copil vine la noi, de exemplu, la 9 ani şi nu a scos niciun sunet până la vârsta asta și probabil este încă în scutece, nu ţintim să-l învăţam foarte multe pe partea cognitivă. Încercăm să-l învăţam să meargă singur la toaletă, să se spele, să-şi pregătească ceva de mâncare, ceva care să-l ajute în viaţa de zi cu zi. Dacă vine un copil micuţ, de doi-trei ani, începem un program intensiv, atât cât se poate. Dacă ne dăm seamă că are un retard grav şi nu va putea niciodată să înveţe noţiuni abstracte, încercăm să-l învăţăm cât mai multe abilităţi de auto-servire.  Deci în funcţie de copil, după o evaluare pe care o facem, stabilim împreună cu familia obiectivele şi lucrăm împreună în sensul acesta.

Totul despre mame: Ca să aibă cele mai bune rezultate, cât de devreme ar trebui să înceapă terapia?

– Ca să aibă cele mai bune rezultate, terapia trebuie să înceapă până la trei ani. Acest lucru a fost demonstrat şi de studiul lui Lovaas. Trebuie să fie o terapie intensiva, adică de opt ore pe zi. Trebuie să avem terapeuţi foarte buni care să lucreze cu copilul, familia trebuie să înţeleagă şi să se implice. De aceste lucruri depinde recuperarea: de vârsta copilului, implicarea familiei, profesionalismul echipei şi potenţialul copilului, adică dacă are sau nu tulburări asociate. Toate acestea îi influenţează progresul.

Totul despre mame: Cum se poate afla cât costă terapia pentru un copil?

– Depinde în principal de numărul de ore de terapie şi de terapeuţii pe care-i are copilul. Terapeuţii, în funcţie de experienţă, au un tarif propriu. Terapia se efectuează la domiciliul copilului. În mediul copilului se face recuperarea cel mai bine. Terapeuţii lucrează cu schimbul, fiecare câte două-trei ore, cel mult patru. Personal, eu n-am rezistat mai mult de trei ore cu un copil, e foarte solicitant. Pe lângă costurile cu terapeuţii, trebuie să plăteşti un coordonator, care trebuie să fie specialist BCBA (de preferinţa). Vizitele coordonatorului sunt mult mai rare, fie o dată la două săptămâni, fie o dată pe luna, iar rolul lui este acela de a vedea dacă s-au făcut sau nu progrese, să vadă motivele pentru care nu s-au făcut progrese sau cum să avansam în terapie dacă progresele propuse deja s-au realizat şi să dea un feedback terapeuţilor. Tot ei mai fac şi consiliere familială, din aceasta de tip grup de suport, de susţinere. Practic, traseul este următorul: după ce primeşte diagnosticul de la psihiatru, părintele ar trebui să fie sfătuit să ajungă la un centru specializat în terapie ABA. Aici se va întâlni cu un coordonator, iar acesta va face copilului o evaluare, pentru a vedea care arii de dezvoltare sunt afectate şi pentru a stabili de unde începe terapia. Eu le spun întodeauna implicaţiile, pentru că ei trebuie să se obişnuiască cu un nou stil de viaţă. Nu este plăcut să ai în fiecare zi două sau trei persoane străine la tine în casă, care să facă terapie cu propriul tău copil. Eu le spun întotdeauna de studiul lui Lovaas, ca să prindă curaj şi încredere, dar le spun şi care sunt şansele: 50%. Dintre toţi copiii aceia, doar 50% s-au recuperat şi doar respectând anumite condiţii.

 

Totul despre mame: Te referi la copiii recuperaţi în totalitate?

– Să lămurim ce înseamnă recuperare – cum a definit-o Lovaas: integrarea într-un mediu şcolar, la o şcoală de stat normală, fără a avea un însoţitor. Asta însemna recuperarea la Lovaas.

Totul despre mame: Deci le spui că ar avea 50% şanse de recuperare? 

– Exact.

Totul despre mame: Şi cum reacţionează? Că e totuşi un procent mic…

– Majoritatea vor să înceapă, dar nu pot să-şi permită o terapie ca la carte, cum a procedat Lovaas, şi începem cu foarte puţină terapie, două-trei ore, cel mult patru pe zi. Am avut un singur copil, primul copil cu care am lucrat, care a făcut acele opt ore pe zi, dar de atunci n-am mai întâlnit un caz identic.

Totul despre mame: Asta înseamnă că ei nici nu pot speră să aibă cele mai bune rezultate…

– Ba da, speră, aşteptările sunt foarte mari, pretenţiile sunt foarte mari. Iar mulţi părinţi încep acest proces de terapie aflându-se în negare. Sunt părinţi care au ajuns la resemnare şi îşi dau seamă că nu mai există nicio şansă de a avea un copil aşa cum şi l-au imaginat ei şi atunci nici implicarea din partea lor nu este foarte mare. Sunt părinţi care pur şi simplu nu au timp şi lasă totul în seamă terapeuţilor. Dar sunt şi părinţi care se implică.

Totul despre mame: În afară de aceşti părinţi care se implică în ceea ce stabiliţi împreună, ai întâlnit şi părinţi care să ia terapia în propriile mâini?

– Da, există şi astfel de cazuri extraordinare. De unele dintre ele am auzit, iar cu unii dintre aceşti părinţi am avut marea, marea plăcere să lucrez. Ştiu de un caz din Iaşi – o mămica nu-şi permitea terapia şi a luat singură cele două manuale ale lui Lovaas, le-a citit, le-a răscitit şi a aplicat de dimineaţă până seară ceea ce scria acolo. Şi singură, fără ajutorul unui terapeut, a reuşit să-şi aducă fetiţa la un nivel extraordinar. Şi mai există părinţi cu care am lucrat eu, despre care eu spun că au pierdut trenul ABA (ABA este în România de doar 7-8 ani). Copilul unei familii cu care lucrez are 12 ani. Când a primit diagnosticul de autism pentru copil, mama nu ştia ce este ABA, aşa că s-a ocupat singură de el. Tot ce a putut să facă a fost să-l educe, să-l înveţe, pas cu pas, ca pe un copil normal. Când l-am văzut eu anul trecut pentru prima data era un copil extraordinar, mergea la o şcoală normală, părinţii s-au chinuit să-l înveţe matematică, să citească, să vorbească. De toate lucrurile ce ţin de cogniţie s-au ocupat doar ei. Practic, intervenţia mea a trebuit să fie doar pe partea această de socializare – să-l învăţ cum să comunice, ce înseamnă să facă o afirmaţie, să pună o întrebare, să facă un compliment.

Totul despre mame: Dar ai şanse tu, ca părinte, să recuperezi un copil ocupându-te intensiv de el, fără să ai cunoştinţe de specialitate?

– Secretul reuşitei unei terapii îl reprezintă familia. Personal, cred aşa: ABA este o ştiinţă a comportamentului uman, este o ştiinţă pe care mulţi oameni o au în sânge, o cunosc intuitiv. Spre exemplu, eu cred că mama mea m-a crescut în stil ABA. Ce înseamnă stil ABA? Eu pot să modific un comportament (să modific înseamnă fie să cresc frecvenţa acelui comportament, fie s-o scad) dacă eu controlez nişte stimuli din mediu. Iar principalul stimul din mediu care influențează comportamentul este întărirea pozitivă (sau recompensa, cum o numim noi). Cu cât copilul învăţa că ceea ce face are un efect pozitiv sau îi este benefic, cu atât mai mult va repetă acel comportament. Cu cât ştim mai bine să găsim motivaţia copilului, cu atât mai mult o putem folosi pentru a-l învăţa ceva.

 

 „Fiind o tulburare atât de complexă, factorii care o influenţează sunt atât de mulţi încât nu poţi să-i numeşti cu exactitate.”

Totul despre mame: Vreau să-ţi pun o întrebare un pic controversată. Există ideea printre părinți că unele vaccinuri pot produce autism. Tu crezi că există vreo legătură între cele două?

– Nu este specialitatea mea, ce ştiu însă este că foarte mulţi părinţi cu care am vorbit observă acel regres după vârsta de un an şi jumătate, după vaccinul ROR. Ce mai ştiu este că în SUA s-au făcut studii care dovedesc că vaccinul nu are niciun efect asupra declanşării autismului.

 

Totul despre mame:  Practic, poate fi pur şi simplu o coincidenţă: faptul că de obicei autismul se declanşează în jurul vârstei de un an şi jumătate şi faptul că aceasta este şi vârsta vaccinării.

– Exact asta încearcă să demonstreze şi studiile. Ce pot să spun este că în ultimii ani incidenţa autismului a crescut foarte mult în SUA: dacă în 2009 era de 1 la 110 de copii, recent am citit un studiu conform căruia în prezent incidenţa este de 1 la 88 de copii.

Totul despre mame: Care sunt factorii de pot influența frecvența tulburării?

– Fiind o tulburare atât de complexă, factorii care o influenţează sunt extrem de mulţi. Se fac studii, dar nu se pune accent pe niciunul. S-au evidenţiat în principal factorii genetici, dacă mama a avut în timpul sarcinii rubeolă sau rujeolă, plus câţiva mai puţin importanţi, cum ar fi factorii de tip poluare sau stresul din perioadă de sarcină. Dar, din punctul nostru de vedere, cei mai importanţi însă sunt aceştia trei: bolile din timpul sarcinii, factorii genetici şi vaccinurile.

Totul despre mame:  Dar mediul familial, social în care creşte copilul poate influenţa declanşarea autismului?

– Nu. Sunt factori prea puţin puternici. Mult timp s-a vorbit despre vina mamei în autism; se spunea că dacă mamă nu este afectuoasă cu copilul când este bebeluş, acest lucru poate să ducă la o interiorizare a acestuia ulterioară. S-au infirmat toate aceste teorii.

Pentru a lua legătura cu terapeuţi şi coordonatori ABA, precum şi pentru a cere informaţii şi ajutor, puteţi începe prin a contacta asociaţiile de profil din Bucureşti:

http://helpautism.ro/
http://autism-aita.ro/
http://www.aipp.ro/index_aipp.html

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa