Mesaj pentru statul român: „Mi-ai băgat frica în oase și acum vrei să-mi duc copilul la școală?!”

mesaj pentru statul român
Am credința că cineva va auzi acest mesaj pentru statul român înainte de începerea școlilor.

Mesaj pentru statul român. După ce două anotimpuri ale lui 2020 statul român m-a învățat să-mi fie frică, să stau cu copilul în casă și să mă tem de virus, acum îmi spune că trebuie să-mi duc copilul la școală pe 14 septembrie. Ori oamenii ăștia au un simț al umorului mai bine dezvoltat decât al meu, ori ceva nu se leagă. Eu vreau să-ți spun câteva lucruri despre ce a învățat un autist în ultimele 6 luni de la tine, statule român și, pentru prima dată în viata ta aș vrea să-mi răspunzi!

Pe 11 martie i-am spus lui David, baiatul meu de 14 ani cu autism, că trebuie să renunțe la tot ce iubește că a zis statul român că e pandemie, că colcăie virușii peste tot, că trebuie să stea acasă și să învețe online, nu la școală, în bancă, alături de colegii lui. Tu știi, măi statule român, câte scuze ți-am găsit eu? Cât te-am înflorit în ochii copilului meu că ești mare și tare și ce spui tu e literă de lege? Eu așa mi-am crescut copilul, să te respecte, să te iubească și să nu pună la îndoială mesajele tale. Și el m-a crezut, că el e autist și autiștii cred tot ce aud.

Mesaj pentru statul român: ți-am respectat toate regulile

Au urmat 67 de zile în care copilul meu a stat izolat în casă. Ai tu habar cum e să ții un copil cu autism în casă? Știi tu câtă suferință a fost în sufletul lui și în al meu? Te-ai gândit vreo clipă că putem să crăpăm de frică, nu de Covid? Nu cred. Dar, stai liniștit că te-am înțeles.

Am zis că ai treburi mult mai importante de făcut decât să stai cu gândul la ăia care merg însoțiți la școală, care tremură când îți aud mesajele de interes public, tu trebuia să faci achiziții de măști, să faci rost de medici care să ne vindece. Stai liniștit, noi ne-am rugat pentru tine, statule român, ne-am rugat să ai putere să ne scoți din rahatul ăsta, să dormi bine noaptea, ca să iei decizii bine ziua.

Noi nu dormeam bine, că tot ce auzeam de la tine era că moartea stă după colț și cum scoatem capul pe ușă ne va sări la gât. Am trăit în frică și ne-am îndepărtat de lume. 6 luni nu ne-a călcat nimeni pragul. N-ai spus tu așa? Dacă vreunu’ are virus, dacă e asimptomatic și-mi dă și mie și eu copilului meu? Doamne ferește, statule român, eu cred în tine, n-am primit pe nimeni. Așa ai spus tu. Am vrut să fii mândru de mine!

M-am bucurat că David îți înțelege toate măsurile. Se uita cu ochii încețoșați de lacrimi la știrile pe care tu le dădeai pe toate canelele, suspina și mai tăia o zi din calendar. Eu îl mințeam că totul va fi bine, că statul are grijă de noi, că vor scădea cazurile și viața noastră va reveni la normal.

Ai avut noroc cu noi, nu mai avem o viață normală de 14 ani, sunt obișnuiți să fie lumea cu susul în jos. Nu noi am răsturnat-o, nici tu, așa că suntem chit. Mergem pe burtă ca și până acum. Tu te faci că eu nu exist, iar eu sper la ziua în care o să mă vezi.

Mesaj pentru statul român: Nu mă face, că întorc foaia!

Am adunat prea multe în mine lunile astea. De dragul lui David, nu al tău, statule român, de dragul tău nu am plecat din țară. Dacă îți pun pe tavă viața mea și puterea ma de a mișca lucrurile, eu cred că ar trebui să îți fie de ajuns. Mai mult nu am ce să-ți dau. Am făcut multe în locul tău, să știi.

M-am prefăcut că ești prea slab ca să te lupți cu autismul copilului meu, că nu știi să faci încă un plan de incluziune a celor care țopăie și flutură mâinile de bucurie. Am renunțat la visurile mele și am făcut din integrarea lui fiu-meu în societatea ta, statule român, cel mai mare vis al meu.

Am zis că, atunci când eu am să mor, să-ți las în urma mea pe unul care te iubește la fel de mult ca mine. M-am bucurat că tu ești bine, că de 30 de ani încerci să-ți găsești drumul. M-am rugat pentru tine. Atâta știu eu să fac pentru ăia pe care-i iubesc.

Dar tu de ce nu mă iubești pe mine, statule român? De ce nu-l iubești pe copilul meu? Noi doi nu te-am deranjat cu nimic. Suntem ca doi copii ai tăi care se joacă singuri fără să ceară nimic de la tine, părintele care se întoarce târziu de la lucru.

mesaj pentru statul român
Copilul meu a respectat toate regulile impuse de statul român, chiar și la mare!

Mesaj pentru statul român: ajută-mă să am încredere în tine!

Ne-ai băgat frica în oase timp de 6 luni de zile și acum vrei să-mi duc copilul la școală. Nu că vrei, chiar mă obligi. M-ai aburit toată vara cu scenarii, achiziții de tablete, cu variante hibrid și acum mă pui să-i cumpăr ghiozdan că pexiglas iei tu.

Uf, dragul de tine, știu că e greu să gestionezi pandemia, ție mereu ți-a fost greu, chiar și atunci când ninge simți că are cerul ceva cu tine. Ești slab și vrei să nu greșești, uf, cât de mult semănăm amândoi! Și mie mi-e greu să iau decizii, îmi place să cred că tu ești mai deștept ca mine, că te-ai gândit dinainte ce o să faci și ce-o să spui atunci când fiu-meu o să aibă febră 40 și un test pozitiv.

Că o să aibă într-o zi, știu că ne va veni și nouă rândul. Deja cred că, până iese vaccinul și până ajunge la medicul meu de familie din Rahova, mă voi fi imunizat de mult pe cale naturală. E, în ziua aia o să mă supăr rău de tot pe tine, statule român.

O să o iau cât se poate de personal. Și știu ce o să faci, tu o să dai vina pe mine, că nu mi-am protejat copilul. Și să vezi ce-mi pun eu mâinile în șold ca la mine la Teleorman și o să fac de ocară cum n-am făcut-o niciodată în viața mea.

Află că de 6 luni mă strecor cu David printre Covizi și n-am pățit nimic. L-am dus la munte cu trenul, l-am dus la mare și a stat cu masca pe față la coadă la gogoși, nu s-a dat cu vaporașul că erau unul lângă altul oamenii, am mers cu STB-ul cu mască, la mamaie cu mască, la cumpărături și-n mașină mai mergem cu mască câteodată că ne-a intrat în sânge. Că așa ai zis tu și ai zis bine.

Ne-am dezinfectat pe mâini și ne-am spălat de am dat câteva straturi jos. Ne-am spălat zilnic hainele și tălpile de la pantofi. A fost o „vară mascată și dezinfectată”. Și n-a fost chiar așa rău pe cât pare. Important e că se termină vara și uite suntem vii și sănătoși.
Dar statule român, la școală se schimbă foaia. La școală sunt 30 de elevi în clasă, sute sau mii într-o școală.

Nu vei putea tu să-i faci pe toți să nu se atingă, să nu formeze grupuri, să nu dea un pix la căscatul care și l-a uitat acasă. Sau o gumă de șters sau un echer sau o juma’ de sendviș. Tu ai fost de mult la școală, statule român și poate ai uitat cum stă treaba, dar îți spun eu care fac gimnaziul încă odată la 42 de ani, că realitatea e alta. La școală dacă unul va avea Covid-19, vor avea toți în câteva zile.

Nu-mi desena un curcubeu, spune-mi ce faci cu copilul meu!

Aud că vrei să pui un responsabil în fiecare școală pentru Covid. Tu crezi că vor fi voluntari pentru așa ceva? Eu până mai alaltăieri eram profesor, bine că mi-am dat demisia la timp, aș fi tremurat acum la gândul că răspund de sănătatea atâtor copii.

Dacă tu mă vrei la școală, fă cumva și scoate-mi din cap frica pe care mi-ai băgat-o în ultimile 6 luni de zile. Și să te văd cum o scoți din capul lui David. Explică-i tu că nu are voie să se întâlnească în parc cu mai mult de 3 colegi, că nu poate merge la film, dar tu îl trimiți la școală cu 30 de copii în clasă, 6-7 ore pe zi. Dacă tu îl convingi pe fiu-meu, ai respectul meu veșnic.

Sau dă-mi mie libertatea de a alege. Lasă-mă pe mine să decid dacă vreau în bancă sau online. Oricum eu îi adaptez materia că profesorul de sprijin vine o oră pe săptămână și nu are cum să facă față. Fă ce știi tu mai bine, lasă pe umerii mei responsabilitatea! Dacă greșesc, îmi fac mea culpa, dar dacă greșești tu că ne trimiți la școală, ai un plan de rezervă? Că n-ai să mă poți calma cu niște scuze.

Tu nu ești copil, ești zeul și Dumnezeul românilor, noi suntem copiii tăi și trebuie să te doară de toți. Nu în cot, ci fix în inimă, chiar dacă suntem autiști, noi încercăm să-ți facem în fiecare zi pe plac.

Tu știi cum face David de la la simplă răceală, tu știi cum e când copilul meu are febră? Tu știi că anul trecut de la o alergie am ajuns la Balș și am crezut că nu mai ieșim de acolo? Tu știi că, el, copilul meu, ia în calcul varianta de a avea Covid, de a sta izolat încă 14 zile, de a primi în spital un tratament, ca să se întoarcă la tine și să-ți zâmbească ție, statului român cu fața lui senină? Că e atent la mesajele tale de interes public, știe că sunt și pentru el, poți tu să-i asculți glasul măcar o dată?

Lasă-mă să-l țin acasă până tu ții mai bine hamurile în mână, sau hai să zicem până trec alegerile! Știu că sunt importante pentru tine, pentru mine nu. Pentru mine statul român e aceeași entitate indiferent cine e la conducere, indiferent de cine iese câștigător la alegeri. Nu din obediență, ci din respect pentru nația asta mi-am propus să am încredere în cei care conduc țara.

Dar totul până la copilul meu. El e coarda mea sensibilă, el e singurul motiv pentru care respir pe teritoriul tău. Fă cumva ca deschiderea școlilor să nu ne urce în fruntea clasamentului de cazuri noi din Europa. Iar mie și mamelor care vrem să ne asumăm educația la domiciliu, măcar o perioadă, dă-ne șansa asta. Îți promitem că nu te vom dezamăgi….

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()