Jocul Pokémon Go, lansat acum câteva săptămâni este o ştire importantă care ocupă primele pagini ale ziarelor. Jurnaliştii adoră să surprindă incidentele provocate de joc, acestea aduc un mare număr de cititori, fac “rating”, cum se zice.
In general, lumea “aşezată” clatină dezaprobator din cap gândindu-se la cât este de uşor să manipulezi mari mulţimi de oameni, să-i faci să iasă afară din casă, să uite că sunt la volan şi să provoace incidente auto, să-i convingi să urce în copaci în cimitire ca să captureze pokémoni rari. Iar asta li se întâmplă persoanelor neurotipice.
Ce efect are Pokémon Go asupra copiilor cu autism?
Există şi ştiri plăcute despre efectul jocului de la terapeuţi şi părinţi ai copiilor cu autism din SUA. Una este de la Dr. Peter Faustino membru al “Autism Speaks Family Services Committee”.
Marea provocare în terapie, spune el, este generalizarea comportamentelor sociale învăţate de către copiii şi adulţii cu autism şi transferul lor în alt mediu. Deşi scenariile sociale erau repetate îndelung alături de pacienţii săi, medicul era mereu surprins de refuzul pacienţilor de a le pune în practică, de a ieşi în comunitate şi de a interacţiona cu lumea. Insuşi procesul de a repeta, de a te pregăti pentru un eveniment nou care pe noi cei tipici ne ajută să dobândim încredere în abilităţile noastr,e poate fi o sursă de stres major pentru autişti.|
Ceea ce el ca terapeut nu a reuşit, decât cu pacienţii săi animaţi de câte o pasiune devastatoare care i-a motivat să iasă din casă ca să meargă la un concert sau la o expoziţie, a reuşit jocul. Jocul le oferă autiştilor o scuză să iasă din casă şi să interacţioneze cu lumea. Deşi subiectul interacţiunilor e doar jocul, simplul fapt de a ieşi în comunitate, în parcuri, în magazine, este o oportunitate pentru persoanele cu autism de a se confrunta cu tot felul de stimuli şi de a învinge anxietatea.
Sfaturi de la terapeut
Dr. Faustino nu uită de sfaturi importante privind siguranţa copiilor cu autism sau a adulţilor cu autism în timpul deplasărilor în comunitate pentru a juca acest joc.
- Copiii sau adolescenţii trebuie să aibă permisiunea părinţilor de a pleca de acasă;
- Insoţiţi copiii în jocul lor;
- Atenţie la locurile unde se ascund pokémonii: pe proprietăţi private sau în locuri periculoase;
- Atenţie la persoanele străine care se strâng laolaltă datorită jocului, evitaţi situaţiile periculoase;
- Nu vă daţi cu bicicleta, nu conduceţi în timp ce jucaţi;
- Jucaţi în grup cu prietenii ca să vă feriţi de situaţii potenţial periculoase.
Ce spun părinţii copiilor cu autism?
Nu doar terapeuţii au remarcat efectele pozitive ale jocului, ci si părinţii.
O mamă din New York, Lenore Koppelmon, spune că jocul i-a schimbat viaţa copilul ei cu autism. A urmat sfatul altei mame şi i-a prezentat copilului jocul. Acesta a început brusc să socializeze, să verbalizeze şi să interacţioneze cu ceilalţi.
Totul a început când a prins primul pokémon la brutărie şi a alergat afară să mai prindă şi alţii. Acolo s-a întâlnit cu alt copil care l-a întrebat ce Pokémon a capturat şi, deşi copilul n-a putut să răspundă exact, dintr-o dată cei doi aveau ceva în comun.
Mama povesteşte cum copilul ei care era atât de retras şi avea o rutină rigidă a cerut voie să iasă la locul de joacă şi seara pentru că o fetiţă i-a explicat că sunt mulţi pokémoni de capturat. Şi s-au dus seara la locul de joacă, iar copilul a vorbit cu ceilalţi, s-a uitat la ei, uneori a făcut contact vizual, s-a bucurat şi a socializat..
Nu este singurul părinte care a împărtăşit o experienţă similară despre copii cu autism care ţin mult la rutină, care nu vor să iasă şi să socializeze, dar brusc o fac datorită jocului.
Şi adolescenţii cu autism profită din plin de acest joc. Adam Barkworth, 17 ani din Stockport, Greater Manchester se luptă cu anxietatea şi are nevoie de însoţitor permanent. Dar mama lui spune că acest joc le-a schimbat viaţa pentru că Adam iese acum din casă, prima dată a ieşit în parc aproximativ 3 ore şi a vorbit cu o femeie despre joc.
Iar Adam este genul de persoană retrasă care îşi petrece timpul în camera lui şi refuză să mănânce laolaltă cu familia din cauza fraţilor care sunt prea zgomotoşi. Mama lui de-abia aşteaptă să-l ducă la o întâlnire cu jucători de Pokémon Go.
Şi specialiştii australieni sunt de aceeaşi părere. Craig Smith, care este Director Adjunct al “Aspect Hunter School”, o şcoală pentru copiii cu autism” în Newcastle, New South Wales, spune că jocul este unic pentru că îi motivează pe toţi copiii, cu autism sau nu, să iasă afară şi să socializeze.
Iată ce spune el:
“Noi adoptăm cu drag orice subiect care atrage interesul elevilor noştri şi îl folosim ca pe o fereastră înspre lumea lor, ca o punte pentru viitoare oportunităţi educaţionale pentru ei. Pentru mulţi dintre copiii cărora le predau este dificil să se implice în activităţi de socializare- până şi mersul la magazine poate fi prea intimidant pentru ei. Dar ceea ce vedem cu nebunia Pokémon este că aceeaşi elevi fac conversaţie şi se implică în activităţi de socializare prin joc”.
Copilul meu nu joacă Pokémon Go, el nu are nevoie de motivaţie externă ca să iasă afară, David de-abia aşteaptă să meargă oriunde. Dar îi place jocul “Mario”, majoritatea cunoaşteţi jocul, îşi construieşte trasee, se bucură când reuşeşte să treacă de obstacole, se enervează când nu-i iese.
Totuşi, trebuie să avem grijă cât de mult îl lăsăm să se joace pentru că sunt zile în care acest tip de joc nu e indicat deloc. Când nu se poate concentra sau are dificultăţi senzoriale, jocul face mai mult rău decât bine.
Noi, ca părinţi, trebuie să facem deocamdată cele mai bune alegeri pentru ei.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
