Povestea lui David, un elev cu autism a cărui colegă de bancă îi este propria mamă

elev cu autism
Tandemul David- Georgiana a fost varianta care a asigurat incluziunea cu succes în învățământul de masă.

David și Georgiana sunt colegi de bancă, în clasa a VII-a. El are 13 ani, ea, 42. Cei doi învață la școala 144 din cartierul bucureștean Ghencea, iar după ore merg împreună acasă, braț la braț, mamă și fiu. 

David este un copil atipic, diagnosticat cu autism la 2 ani și 10 luni. Din momentul diagnosticului, și viața Georgianei a devenit atipică. Încercând să-l integreze în grădinițe și școli de masă, Georgiana a înțeles că David are nevoie ca ea să-i fie permanent alături, așa că și-a dat demisia din presă și a renunțat la visurile ei privind cariera de jurnalist. A devenit asistent personal pentru David, apoi educatoarea lui la grădiniță, i-a fost învățătoare în clasele I-IV și, în cele din urmă, colegă de bancă la gimnaziu. Avându-se unul pe altul, cei doi au reușit să scrie ceea ce Georgiana numește acum ”cea mai frumoasă poveste de incluziune”.

Primul ”mama” i-a dat Georgianei superputeri

Diagnosticul de autism a venit când David avea 2 ani și 10 luni. Băiatul nu vorbea, achizițiile lui nu erau ca cele ale colegilor lui, iar Geogiana și soțul ei visau zi de zi la momentul în care David va veni de la grădiniță, le va povesti cum s-a jucat cu ceilalți copii, le va arăta ce a desenat și le va recita poeziile învățate. L-au înscris inițial la o grădiniță privată, cu însoțitor, apoi l-au transferat la una de stat. David avea 3 ani și jumătate când, în urma unei operații la ureche, în spital, a spus pentru prima dată ”mama”. Atunci, Georgiana a simțit că prinde superputeri și că e în stare să mute munții pentru a-l face să vorbească.

În acel moment de răscruce, pe Georgiana a ajutat-o enorm faptul că, în adolescență, părinții ei au insistat ca ea să facă Liceul Pedagogic pentru a deveni învățătoare/ educatoare. Așa că s-a întors la profesia de bază pentru a-i putea fi alături lui David la grădiniță, ca educatoare și însoțitor. A făcut cursuri de psihopedagogie specială și s-a angajat la grădinița Conil, condusă de Adela Hanafi, și ea mamă a unui copil cu dizabilități.

”Credeam că pot să mut munții, că, dacă ating un copil, el se transformă…”

În grupa ei, cu șapte copii speciali având șapte diagnostice diferite, provocarea era enormă. ”Plecam plângând câteodată de acolo. Mă simțeam neputincioasă, atât pentru David, cât și pentru ceilalți copii. Aveam un copil cu epilepsie, doi cu autism, un băiețel care era atât de agresiv de aveam atâtea vânătăi pe mâini și pe picioare…nu știam cum să îl ajut, nu știam cum să îi țin pe toți într-o mare armonie. Uneori reușeam, dar și când nu reușeam mă simțeam atât de inutilă…Eu credeam că pot să mut munții, că pot să schimb lumea, că, dacă ating un copil și îi zâmbesc, el imediat se va transforma așa cum aș vrea eu. Dar n-a fost așa. Nu pot să spun că a fost un eșec pentru mine, dar am simțit că încă nu sunt pregătită să fac asta cu mai mulți copii odată și am zis să o fac pas cu pas, cu copilul meu, și, dacă reușesc cu el, să încerc apoi să ajut și alți copii”, își amintește Geogiana.

David și părinții lui, în perioada în care Georgiana îi era și învățătoare.

Următorul pas pentru cei doi a fost grădinița nou înființată a Școlii 144 din cartierul bucureștean Ghencea. Georgiana a participat la concurs, a obținut un post de educatoare ca suplinitor, iar în acel moment a început o nouă aventură, care avea să-l scoată pe David, puțin câte puțin, din negura autismului.

”Am reușit să-mi împlinesc un vis”

În prima zi, când și-a cunoscut grupa de 12 copii, Georgiana a simțit că se află exact în locul de care ea și David aveau nevoie. ”După o săptămână, le-am spus părinților care ar fi problemele, le-am spus că aș avea nevoie de ajutorul lor, în sensul că, dacă ei aud acasă că băiatul meu nu vorbește sau nu se poartă corespunzător, să fie îngăduitori, să-i lase pe copiii lor să se joace cu el, cât vor și cât pot. Și le-am promis că dacă ceva nu e în regulă, îmi iau copilul și o să plecăm. Nu au fost mari probleme, i-a dat David la un moment dat unei fetițe cu un vulpoi de pluș în cap, s-a supărat tăticul ei, mi-am cerut iertare, am vrut să plec, dar nu ne-au lăsat ceilalți părinți”, povestește Georgiana.

Dimineața, când ea și David ajungeau la grădiniță, era un entuziasm general. ”În fiecare dimineață, când noi ajungeam, pe la 8 fără 10, se ascundeau după ușă și săreau: Geeeo! Daviiind! Când îți începi așa fiecare zi, parcă totul devine magie și totul vine de la sine.
Și copilul meu, așa ușor, ușor, a început să vorbească, să țină un creion în mână…așa am reușit să-mi împlinesc un vis. Să fie copilul meu printre alți copii, tipici”.

Ce face Georgiana la școală

Pentru că formula aceasta a fost de succes, cei doi au continuat la fel și în clasele I- IV: Georgiana la catedră, David, în bancă. Băiatului îi era din ce în ce mai bine, iar restul elevilor, precum și părinții lor, erau mulțumiți de doamna lor. Deși planul era ca din clasa a V-a David să se descurce la școală fără să o mai aibă pe Georgiana alături, băiatul i-a mărturisit că nu se simte pregătit pentru acest pas. Așa că Georgiana și-a dat demisia de la școală, s-a angajat la Primărie ca asistent personal al lui David, și iat-o în ultima bancă, alături de David, parcurgând clasa a V-a, a VI-a și, acum, a VII-a.

Pentru a-și vedea fiul pe propriile picioare, Georgiana e în stare să mute munții din loc.

Ce face ea, concret, la școală? ”Dincolo de cunoștințe și de noțiunile fundamentale ale gimnaziului, David are nevoie să se simtă în siguranță. Pe el îl poate copleși scrisul unui creion pe hârtie, sau dacă cineva taie cu foarfeca, sau dacă un profesor ridică tonul sau dacă geamul e deschis și afară cineva lucrează cu o bormașină sau taie cu flexul. Eu știu fața lui David, știu cum se schimbă când ceva nu e în regulă. Și când ceva nu e în regulă pentru David, s-ar putea să aibă toată clasa de suferit”, explică Georgiana.

Îi controlează reacțiile, îi explică anumite noțiuni, îl temperează când se supără sau vorbește neîntrebat. Când pe David îl deranjează că profesorii nu se poartă cum trebuie cu colegii lui, merge direct în biroul directoarei, ”o bomboană de femeie”- spune Georgiana, și îi cere să schimbe profesorul care i-a necăjit colegii. Cu el, profesorii sunt îngăduitori și fac eforturi să-și adapteze materia și modul de testare în așa fel încât să-i fie ușor să asimileze. În paralel, Georgiana îi pregătește de acasă fișe cu materia ce urmează să fie predată, adaptată la cunoștințele și modul lui de lucru.

”Mulți profesori îi dau teste adaptate sau scurtate. Alții au acceptat ca el să facă anumite proiecte video. De exemplu, a avut de pregătit basmul la română, eu i-am dat anumite noțiuni, le-a însușit, și apoi, în loc să le scrie, l-am filmat și am montat. Am făcut un filmuleț pe care, având tablă smart în clasă, David l-a prezentat, și, așa, și-a obținut o notă la română”.

”Toată energia pe care o am este pentru David”

Dincolo de faptul că e sprijinul lui David, Georgiana a devenit și omul de încredere ar colegilor și al părinților acestora.

Dacă formula aceasta, mamă- fiu, nu ar fi funcționat la școală, Georgiana nu știe cum ar fi scos-o la capăt. A auzit de la părinți din străinătate că, în țările dezvoltate, școala alocă un profesor de sprijin fiecărui elev cu cerințe speciale în parte, și știe că sistemul românesc e încă departe de acest model. ”Nu știu când o să se întâmple, dar nici n-am energie să mă lupt cu sistemul, nici n-am energie să mă supăr că, deși există legi, nu le pune nimeni în aplicare. Pur și simplu, toată energia pe care o am prefer să i-o dau lui David. Nu că aș fi egoistă. Pur și simplu este varianta mea”.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul UNICEF.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()