Răcelile copiilor cu nevoi speciale. Ghid practic pentru mame

TOTUL DESPRE MAME
răcelile copiilor cu nevoi speciale
Răcelile copiilor cu nevoi speciale nu trebuie să descurajeze pe nimeni! Cu ajutorul acestui ghid ele vor fi mai ușor de tratat!

Răcelile copiilor cu nevoi speciale – Cum îi ajutăm să treacă peste ele

Ah, zilele care încep cu un plâns apărut din neant, plâns care înfundă şi mai tare nasul, nas care care provoacă o tuse şi mai aprigă, tuse care vine după o noapte cu febră, comprese, siropuri vărsate în pat, vărsături şi cearcăne până în barbă… Dacă adăugăm acestora şi hipersensibilitatea tactilă şi auditivă, nonverbalul, medicii fără experienţă sau răbdare în faţa unui copil atipic şi, cel mai greu dintre toate, autostimularea continuă, care ne termină fiecare neuron în zilele bune şi care, în zilele triste ale copiluţilor noştri ating culmi noi şi nebănuite de fiecare dată, ei bine, avem tabloul complet al unei zile „obişnuite” de răceală în familia unui copil cu nevoi speciale.

Ştiu că toate cele descrise mai sus nu sunt chiar scenele de film Hallmark pe care le visam când eram la mama fete, însă există şi o parte bună: sunt simple răceli şi ţin numai câteva zile. O altă parte bună ar fi… mmm… o altă parte bună… nu îmi vine nicio altă parte bună în minte acum. De vină o fi lipsa de somn, acest „aaaaaaaa” continuu care îmi zbârnaie în urechi sau poate fâşâitul hârtiilor rupte în mii şi mii de bucăţele?… Dar să o luăm pe rând şi să vedem cum putem „îndulci” situaţia:

Răcelile copiilor cu nevoi speciale – 5 greutăți care trebuie depășite în cazul copiilor cu nevoi speciale

Răcelile copiilor cu nevoi speciale și greutățile care apar: 1. Lipsa comunicării. Am început cu acest lucru tocmai pentru că este cel mai dificil de dus chiar şi în zilele fără răceală. Întâi de toate, este extrem de important să îţi păstrezi calmul, pe cât posibil, oricât de greu ţi-ar fi să îţi vezi puiul urlând şi fără puterea de a spune unde îl doare. Încearcă să urmăreşti cu atenţie limbajul corporal. Copiii îşi duc instinctiv mânuţele în zona dureroasă. Eu apelez la una dintre cele două metode, în funcţie de intensitatea crizelor de plâns: fie îi administrez un analgezic adaptat greutăţii sale corporale, aştept o vreme până când acesta îşi face parţial efectul, nu până la eliminarea totală a durerii şi, cât timp fetiţa mea încă simte locul dureros, încerc să o fac să îmi arate locul, prin metodele sale specifice de comunicare. În cazul în care durerea pare acută, cel mai înţelept este să daţi fuga la medic sau măcar să vorbiţi la telefon. Şi, lucru extrem de important: asigură-te că alegi un pediatru care are experienţă cu copiii cu nevoi speciale nonverbali!

2. Teama de a fi atins pe faţă. Copiii cu hipersensibilitate senzorială nu suporta compresele ude, picăturile de nas, sprayurile nazale etc. Te poţi folosi în schimb de metodele tradiţionale, cum ar fi băile călduţe (nu fierbinţi şi în niciun caz duşurile reci!), care ajută la reglarea temperaturii corporale şi induc şi o stare de linişte celui mic. Adaugă în apă pentru băiţă plante şi uleiuri aromatice pentru decongestionarea cailor respiratorii. Lămpile de aromaterapie sunt, de asemenea, de mare ajutor, dacă în ele pui câteva picături de lavandă sau ulei de pin.

Răcelile copiilor cu nevoi speciale și problemele care apar: 3. Teama de sunete puternice sau care au o anumită frecvenţă implică teama de nebulizator, batista bebeluşului sau alte gadgeturi pe care le folosim cu succes în tratarea virozelor în cazul copiilor tipici. Nu insista! Nu vei câştiga decât un copil speriat şi într-o criză de plâns, care anulează efectul pe care doreşti să îl obţii folosind nebulizatorul. Şi în acest caz poţi apela cu încredere la tratamente naturiste şi mai puţin invazive: ceaiul de pătlagina sau decoctul de ceapă în cazul tusei seci, ceaiul de cimbrişor, muguri de pin sau tei pentru tusea expectoranta, sucul de ridiche neagră îndulcit cu miere pentru calmarea crizelor de tuse, pastiluţele cu lemn dulce și ceaiurile de soc au de asemenea efecte bronhodilatatoare, calmante şi antimicrobiene. Bunicile noastre avea chiar şi o reţetă eficienta în desfundarea nasului: pe o plită încinsă presărau faină de porumb. Fumul inhalat avea efectul picăturilor nazale din comerţ. Acelaşi efect îl puteţi obţine şi dacă îi daţi celui mic să miroasă o ceapă zdrobită preţ de câteva secunde.

4. Autostimularea poate fi şi benefică dacă episoadele de rupt hârtii, fluturat mânuţe sau textile, lovitul picioarelor de podea sau pereţi etc nu durează foarte mult. Dacă pe termen lung ştim că are efecte negative asupra creieraşului copiilor, timp de câteva minute în timpul zilelor cu viroza pot avea un efect calmant, efect de care te poţi folosi înaintea administrării medicamentelor, spre exemplu. Oricât de neplăcute ar fi aceste episoade de autostimulare, ele trebuiesc privite ca o metodă de liniştire pe care copii speciali o folosesc într-o situaţie stresantă, precum durerile de oase sau năsucul înfundat. Tocmai de aceea ei nu trebuiesc certaţi sau opriţi cu brutalitate, ci prin joc şi alint. O porţie bună de joacă şi râs este cel mai bun medicament!

Răcelile copiilor cu nevoi speciale și problemele care apar: 5. Lipsa imaginaţiei şi a gândirii simbolice. Oricât de mult am încercat, până de curând nu am reuşit să o fac pe Olguţa să stea liniştită în pat atunci când este bolnăvioară. Poveşti audio, desene animate, cărţi frumos colorate sau jocul cu marionete… în primii săi ani de viaţă şi de terapie erau mult prea abstracte pentru un copil a cărui gândire simbolică se limita la maxim trei imagini şi cinci secunde de atenţie. Mă foloseam însă cu succes de jocuri de lumini (în camera semiîntunecată ne jucam cu lanterna/ laser/ diapozitive) pe perete; de jocurile cu umbre (o simplă veioza şi câteva cartoane decupate) sau de muzica clasică, lentă, însoţită de mângâieri blânde şi nesfârşite.

Deşi par a fi cele mai urâte zile de peste an, zilele în care copiii noştri speciali au răcit sunt, până la urmă, doar zile „obişnuite” în viaţa unui părinte. Şi cum „paza bună trece primejdia rea”, asigură-te din vreme că ai găsit un pediatru specializat în comunicarea cu un copil nonverbal şi lucrează în fiecare zi pe acest segment al dezvoltării sale verbale: prin pictograme – PECS, limbajul semnelor, mimica facială şi, nu în ultimul rând, prin joc.

Multă sănătate!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa