La braț cu autismul. „Starea de bine este arma mea secretă împotriva autismului”

Georgiana Mihalcea, redactor
Ca să aibă o stare de bine la baie am încercat cele mai trăznite metode

Ce înseamnă starea de bine pentru un copil cu autism vei afla petrecând cât mai mult timp cu el. E posibil să te înșeli la început sau se prea poate ca o situație care-l stresa când era mic să se transforme într-un moment de relaxare. Așa am pățit noi cu momentul îmbăierii. A fost o corvoadă mult timp să-l spăl fără să țipe până ne băteau vecinii în țeavă. Acum, o oră din 24 David o petrece în cadă. Acolo e relaxarea supremă, acolo tragem concluziile zile și rezolvăm toate frământările interioare.

Am tot insistat cu „starea astea de bine” de-a lungul episoadelor. Noi, mamele copiilor cu autism, suntem prea disperate la propriu, ca puii noștri să-i prindă din urmă pe copiii de vârsta lor, și încercăm să le băgam cu forța calcule, citire, scriere, norme de comportament, programe întregi de autonomie personală. M-am oprit la timp, când David era încă mic, din sportul disperării.

Am preferat să cresc un copil fericit, decât unul care scrie cu alineat și calculează cu trecere peste ordin la 6 ani. Și m-am comportat cu el ca atare. Așa fac și acum: lucrurile care contează cu adevărat pentru el sunt pe primul loc. Restul? Pot să mai aștepte! Au trăit oamenii secole la rând fără știință de carte, fără să-i doară capul că nu știu în ce caz stă numele predicativ, fără să se jeneze de un scris mai puțin caligrafic. O să trăiescă și fiu-meu!

Starea de bine când era mic era greu de ghicit

În primii ani de viață David era greu de mulțumit. Absența limbajului și a unui comporament adecvat mă împiedica să înțeleg ce-și dorește în anumite momente sau ce-l scoate din sărite. Mergeam mai mult pe intuiție și țineam minte lucrurile, oamenii sau locurile care îi făceau bine. Dar, erau și situații pe care nu le puteam evita. Nu-i plăcea nici în ruptul capului la baie, să se spele, dar cum ar fi fost să îl las nespălat? Cât a fost bebe era simplu, îl băgam în cădiță și în doi timpi și trei mișcări era gata.

Când a mai crescut mi-am luat inima în dinți și l-am băgat în cada mare cu tot arsenalul de jucării după noi. Urlete, țipete, teroare. Intram în cadă cu el și făceam ca toți sfinții din dorința nebună de a-l face să stea cu plăcere la baie. Nimic nu funcționa, niciun truc nu a avut succes din prima. Și tot insistam seară de seară și pregăteam câte un show nou ca să distrez copilul să stea în cadă. Când îl scoteam de acolo, era tot numai un zâmbet. Scăpase de chin. Nu puteam admite că baia va rămâne așa, un război al stelelor la infinit.

Treceau minute bune până se liniștea după o repriză de spălat

Să facă baie în vizită sau în concediu? Intra imediat în panică

Hai că acasă o mai scăldam noi cumva, dar când mergeam la mama la țară ori în concediu spălarea de seară devena problemă națională. De cum intra în baie îl apuca tremuratul. Îl luam în brațe și-i cântam, zâmbeam cât puteam de mult, încercam să-mi țin cumpătul, ca să-i transmit copilului o stare de relaxare, să înțeleagă că e doar o cadă, puțină apă și gel de duș, nimic din toate astea nu l-ar fi putut răni! Când plecam în deplasare luam poze cu baia noastră după noi și cu alte chestii care știam clar că-l fac fericit (poze cu tramvaie, semafor, mașină de spălat etc). Le lipeam imediat în noua baie pentru a securiza zona de confort!

Intuiam cumva că metoda asta îl va ajuta să se mai relaxeze, să vadă că toate lucrurile dragi sunt cu noi și reușeam să creez cumva o atmosferă plăcută în baia „străină”. De cele mai multe ori dura mai mult de o jumătate de oră să-i „pun mintea la loc”, să-i șterg lacrimile, să-i liniștesc bătăile inimioarei care o lua la trap cum intra pe ușa de la baie. Apoi, în maxim 5 minute era spălat și clătit. Să „vindeci” o astfel de traumă durează ani.

Starea de bine nu vine când vrei tu!

Încăpățânarea mea este proverbială! Toți cei care mă cunosc o pun în top 5 elemente cu care m-ar descrie. Autismul m-a făcut să-mi folosesc această încăpățânare în cel mai bun mod posibil. Eu nu renunț la nimic din ce are legătură cu David și-n cazul de față aveam de gând să nu renunț în a-l face să stea liniștit la baia de seară!
Până pe la 4-5 ani puteam sta cu el îl cadă, eu cu haine, el fără, dar a venit momentul să nu mai intru cu el și tot ce reușisem să construiesc pozitiv s-a năruit la prima încercare de a-l lăsa singur să stea în cadă.

Nu stătea în fund, se ridica în picioare, țipa „veau în bațeeee”, plâns, zale, lacrimi, durere. Durere din aia profundă că nu știam cum să-l ajut. Nepuțina doare mai mult decât orice. Și-n autism e multă neputință. După câțiva ani de seri „cu cântec” a început să o lase mai moale cu urlatul. Probabil văzând că are parte de spectacol în fiecare seară, că mă-sa-i cântă, îl alintă, că tot îl duce acolo și zâmbește ca și cum ar fi cea mai tare parte a zilei, am înțeles că îmbăiatul este ceva firesc, normal, de care vrea-nu vrea tot are parte în fiecare zi.

Acum baia cu spumă durează o oră și este momentul suprem al stării de bine!

„Baia cu spumă” este acum în programul obligatoriu

De vreo 2-3 ani încoace „baia cu spumă” este momentul de relaxare al zilei. Spuma de baie este nelipsită, la fel și cada cu apă multă, bile colorate, uneori câteva jucării, muzica lui preferată (din seria „dark midi”) și discuțiile. Din corvoada de odinioară, acest moment a devenit acum unul de neratat. Când am avut o zi plină și ne-am întors târziu acasă și-i propun duș în locul băii în cadă, protestează imediat! Știe că acolo este un loc în care starea de bine apare instant.

Acolo consolidăm tot felul de noțiuni de la școală, acolo îmi spune secretele lui, acolo aflu de ce a reacționat negativ la anumiți stimuli, acolo facem planul de a doua zi. Dacă mă sună cineva când David e la baia cu spumă nu știu cum să închei mai repede apelul, ca să ne reluam discuția. În general stăm o oră, dar putem depăși, dacă avem mai multe de vorbit sau mai multe piese de ascultat.

„Sunt fericit la baia cu spumă, Georgiana. Aici mă simt relaxat, mă odihnesc și mă umplu de energie!” Mă uit în urmă și râd în sinea mea de miile de seri în care îl spălam pe fugă. Cum trece timpul și cât de mult s-a schimbat copilul meu!

Nu îmi închipuiam că ceva care îi inspiră teamă, se poate transfoma într-o modalitate excelentă de relaxare. Speram cel mult să nu mai urle. Dar uite că atunci când crezi într-un copil, când simte că ești conectat trup și suflet la ființa lui, când vede că nu renunți și încerci în fiecare zi să descoperi ingredientul secret care-l poate face să accepte o situație, te răsplătește cu vârf și îndesat. Să credeți în potențialul copiilor voștri, în timp vor deveni copiii la care acum nici nu îndrăzniți să visați!

  • Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
  • Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebookunde marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa