Tehnici de calmare și relaxare a autismului care au funcționat în cazul copilul meu care împlinește 14 ani

Georgiana Mihalcea, redactor
Tehnici de calmare și relaxare a autismului.
Practicarea unui hobby se numără printre tehnici de succes în calmarea și relaxarea autismului.

Tehnici de calmare și relaxare a autismului. Peste o lună David împlinește 14 ani, are peste 1.80 m, este în general foarte cald, bun și calm, încearcă să înțeleagă pe toată lumea și să reziste la factorii de stres cu care se întâlnește. Dar tot mai există momente în care anumite lucruri îl scot pur și simplu din sărite, îl stresează, îl fac să-și piardă controlul. Se tăvălește pe jos, țipă, transpiră, tremură și trebuie să găsesc imediat o soluție pentru a-l scoate din criză.

Mi-ar fi plăcut ca până acum să reușesc să-l aduc la nivelul la care astfel de episoade să nu mai existe, el să-și poată explica singur realitatea, să aibă un autocontrol atât de puternic încât să nu mai fie nevoie de intervenția mea pentru a-l liniști.

Când se întâmplă să fie acasă, e totuși mai simplu că nu ne vede nimeni, în cel mai rău caz ne pot auzi vecinii. Dar când se întâmplă în public, provocarea este mult mai mare, pentru că eu trebuie să-l simt încă din primele secunde, și să reușesc să-l aduc pe linia de plutire înainte de a se declanșa criza de nervi.

Tehnici de calmare și relaxare a autismului. Povestea pisicii Treișpe

Recunosc, acum este mult mai simplu, deoarece David a ajuns la un nivel de comunicare destul de avansat. Îmi spune ce simte, îmi dă și detalii, îmi poate explica de ce a ajuns într-o stare de tensiune, iar mie îmi este mult mai ușor să-l liniștesc, dacă știu de la început cauza.

Dar când era mic o luam de la 0 de fiecare dată, căci tot ce mi se servea era un copil timorat, intrat parcă în transă, care urla cât îl țineau plămânii, fără să am nici cea mai mică bănuială ce l-a scos din sărite. David are propriile sensibilități, ca orice om de altfel, doar că reacțiile lui sunt mult mai dezinvolte decât ale unui om tipic.

Ne-am trezit la poartă pe 13 iunie, anul ăsta, cu un pui de pisică și l-am adoptat instant. Toate bune și frumoase, copilul fericit, noi în extaz. L-am botezat Treișpe, după ziua în care ne-a intrat în curte și am aflat ulterior că e fetiță, dar cred că numele ăsta este unisex! Treișpe, ca orice pui, are chef de joacă, i-ar trebui un om să stea cu ea non-stop, să o mângâie, să o scarpine, să se joace cu ea.

David, la început era dispus să facă toate astea, până când Treișpe a început să-l zgârie, să-i sară pe consolă, să se urce pe masă, când David mânca, să miaune când nu era băgată în seamă. Copilul a tolerat toate astea, iar eu eram chiar fericită de modul în care reușește să gestioneze singur situația.

După vreo lună n-a mai acceptat-o în „camera de distracții” (cum spune David sufrageriei), pe motiv că-l deranjează de la joacă, apoi devenea nervos când o vedea prin bucătărie și se justifica prin faptul că deranjează lucrurile prin casă pentru a o da afară. Apoi, Treișpe a intrat în mare conflict cu David și pur și simplu a venit și mi-a spus:

„Știu că e bine să am un animal de companie, știu că au mulți copii, că e drăguță și prietenii mei o plac. Dar pe mine mă stresează rău, Georgiana! Mă face să mă simt neliniștit, mă agită, nu mai pot să stau calm atunci când văd că se apropie de mine. Vreau să o iubesc, dar nu mai pot, mă face să-mi pierd controlul. Trebuie să-i găsim un nou stăpân. Și noi să ne luăm alt animal! Unul care nu zgârie, nu mușcă, nu scoate sunete. Vreau să ne luăm un piton!” (asta cu pitonul e o idee mai veche!)

tehnici de calmare și relaxare a autismului. pisica Treișpe
David încearcă acum să se reacomodeze cu Pisica Treișe!

Când îmi spunea asta, era întins pe jos prin bucătărie, pe gresie. M-am așezat lângă el, l-am luat în brațe și i-am spus să facem ca atunci când era mic, să încercăm să respirăm la unison. Am făcut asta minute bune, până când am reușit să-i liniștesc respirația. N-am vorbit nimic în acele clipe, ci doar ne-am conectat pentru a-l calma, știam că altfel nu puteam discuta cu el.

„- David, tu știi că ești mai important decât orice pe lumea asta. Dacă tu nu mai poți să stai în aceeași casă cu pisica să știi că îi voi căuta un alt stăpân care să o iubească. Dar, înainte de asta, vrei să încerci să-i mai dai o șansă? Mă lași să îți arăt cum mă joc eu că ea, astfel încât să nu te supere? Și pe mine mă mai zgârie, dar atunci o cert și nu mă mai joc cu ea. E doar un pui, când va crește mare, nu va mai face așa. Nu va mai avea chef de joacă!

– Nu poți să faci cumva să crească mare mai repede? Accelerează timpul, Georgiana! Bine, am să încerc de dragul tău, dar dacă nu reușesc, să nu te superi.”

Suntem încă în perioada de probă, dar David a înțeles că pisica vrea atenție, așa cum vrea și el, că trebuie mângâiată cu calm, că nu vrea să ne facă rău, doar că așa știe ea să se joace. Era simplu să-i fac hatârul și să-i caut alt stăpân, poate aș fi făcut asta, dacă David era mai mic, dar acum îi testez limitele și suntem într-un proces mult mai amplu de acceptare și a lucrurilor mai puțin roz din viață, iar pisica este doar un pretext.

Tehnici de calmare și relaxare a autismului, explicate pas cu pas

Pisica Treișpe este doar un pretext pentru a înțelege la ce nivel de comunicare am ajuns cu copilul meu la 14 ani ai lui. Cum spuneam și la început, este esențial că David comunică cu mine, că l-am învățat în timp să-mi explice ceea ce simte. Exteriorizarea sentimentelor este primul pas pentru calmarea lor. Dar când era mai mic și nu vorbea sau abia lega două vorbe? O luam pe bâjbâite până aflam cauza.

• Niciun copil cu autism sau fără, nu plânge, nu urlă fără motiv! Asta să nu uiți niciodată! Nu-i pune etichetă că are nervi și de aceea face așa. Nervii vin de undeva și tu trebuie să găsești cauza pentru a o înlătura. David, când era mic și plecam la țară, tremura tot și începea să urle, să se contorsioneze în mașină.

Îl țineam în brațe, îi cântam, încercam să-i creez o stare de bine pe drum, dar și acolo. De fapt el știa că la țară se întâlnește cu cocoșii și cu sunetul lor pițigăiat care îl stresau peste măsură. Ce-am făcut? Recitește episodul cu cocoșul Sande cu care dormeam noaptea la țară să simtă copilul că deține controlul asupra situației!

tehnici de relaxare și calmare a autismului (2)
Acceptă ciudățeniile copilului tău și trece asta pe lista de tehnici de relaxare și calmare a autismului!

• Când David își dorea ceva ce nu-i puteam oferi sau nu trebuia să-i ofer (de exemplu jucăria unui alt copil, telefonul unui musafir) tehnica de calmare era să-i ofer altceva care să-i dea același grad de satisfacție, pentru a uita de dorința inițială. În acest mod păstram calmul copilului și nici nu-l învățam că poate primi ceea ce vrea prin urlete!

• Văd părinți de copii speciali care-i lovesc sau țipă la ei, care-i bruschează și mă cutremur. Știu că-ți este greu, știu că nu mai știi ce să mai faci, dar nu asta este soluția. Dacă tu te simți fără scăpare, gândește-te cum se simte copilul tău care nu pricepe mare lucru din lumea asta și primește de la singura persoană care înseamnă ceva pentru el violență fizică și verbală.

Îl pierzi cu totul și nu vei mai putea să recuperezi niciodată ceea ce ai stricat cu mâna ta! La David nu am țipat, nu i-am dat nicio palmă la fund, am folosit mereu un ton calm și relaxat, pentru a-l antrena și pe el cu starea asta de spirit.

• Bine, acum primesc reversul medaliei și David, cât e de mare, nu acceptă situații negative din exterior. L-am crescut pe modul zen și acum trebuie să-l fac să accepte și părțile urâte ale realității, cele pe care le întâlnește dincolo de curtea casei noastre.

• Asigură-te că are în fiecare zi parte de lucrurile care-l fac fericit! Pe lângă terapii și alte lucruri pe care tu crezi că trebuie să le facă, dă-i șansa să mănânce ceea ce-i place, pune-i becuri colorate la el în cameră, lasă-i puțin răgaz pentru stereotipiile sale, observă-l ce anume vrea să facă atunci când nu ai ales tu o activitate pentru el.

Dacă ia o mașinuță și se joacă nepotrivit cu ea (cum făcea David al meu, o întorcea invers și începea să-i învârtă roțile) așează-te calmă lângă el, fără să spui nimic, ia mașina și plimb-o corect pe podea spunând cu bucurie „Vreuum!”. Poate nu înțelege ce spui, dar va simți sinceritatea din glasul tău și într-o zi te va imita!

• Ascultați muzică împreună! Autiștii au o extrasensibilitate auditivă, fac niște conexiuni uimitoare, au amintiri auditive, iar muzica poate fi o excelentă modalitate de calmare! Testează-l ce muzică-i place. Eu cumpărasem când era mic o colecție „baby Einstein”, cu muzică de Mozart și-mi promitea vânzătorul că geniu îl va face pe fiu-meu. Ei, aș! Acum ascultă orice: rock, trap, pop, manele (să nu vă aud!), latino, populară. Preferă muzica românească pentru că înțelege cuvintele, dar sunt multe piese în engleză sau în spaniolă pe care le adoră!

• Plimbă-l cât poți de mult! Pe jos, cu mașina, cu transportul în comun, cu bicicletele, du-l peste tot, cu fruntea sus. Povestește-i despre lucrurile pe care le vedeți și auziți, fii tu acel „translator” al realității. Eu mi-am luat mașină și permis pentru David, dar nu prea le folosesc, pentru că el vrea cu transportul în comun. Îl duc zilnic, chiar dacă este caniculă sau ger afară. Îl plimb pentru că știu că asta îl calmează!

Tehnici de relaxare și calmare a autismului
Tehnici de relaxare și calmare a autismului: conexiunea directă trup și suflet!

• Când are o criză de nervi, din aia în care simți că amândoi ați pierdut orice fărâmă de control, ia-l în brațe , să simți cum îi bate inima și încercați să respirați amândoi la unison. Lasă-l să plângă, plânsul este o descărcare a emoțiilor negative, plângi și tu, dacă asta simți că vrei să faci. Apoi liniștește-te, pentru a-i da din liniștea ta copilului tău. Am plâns mult cu David în brațe și el a înțeles că e normal să facă asta și că la un moment dat ne oprim amândoi și zâmbim.

• Da, zâmbetul e important! Zâmbește-i zilnic copilului tău! Fii „cu zâmbetul în sus!” cum spune David! Dacă fața mamei e senină, copilul se relaxează! Poate pare aberant de simplu, dar chiar funcționează. Bine, în timp, în ani, dar cine a zis că e ceva simplu în autism sau că-ți va ieși din prima?!

Îi place o anumită culoare? Colorează totul în jurul lui în nuanța respectivă! Noi avem casa plină se obiecte roșii, pereții camerei lui sunt roșii pentru că David iubește roșul: „roșu e de la iubire, de la Crăciun și de la youtube!” Va crea o stare de bine, îl va ține relaxat în mediul lui familial!

Dă-i senzația că deține controlul, chiar dacă nu este așa. Cum spunea mama: „zi ca el, dar fă ca tine!” Dă-l dreptate pe moment, pentru a-l liniști, apoi prezintă-i variantele tale, din care el să poată alege. E important ca un copil să înțeleagă că mereu există cel puțin o altă metodă de a face față unei situații.

Nu-i cere mai mult decât îți poate da! Uneori, din dorința de a-i face să semene cu copiii normali, chiar noi mamele putem fi factori de stres pentru copiii noștri, cerându-le să facă lucruri pe care pur și simplu nu le pot face sau nu știu să le facă. Cum spuneam și-n episodul anterior, respectă personalitatea copilului tău, acceptă că poate „arde” anumite etape și mergi pe stilul lui unic de dezvoltare!

Are nervi? Nu-l pedepsi! Urlă? Nu urla și tu! Învață să te împrietenești cu autismul copilului tău, trage-l pe sfoară cu încăpățânarea de a-ți scoate copilul din ghearele lui, rezistă și ține cu dinții de starea de bine a copilului tău. Tratează-l așa cum ai vrea tu să fii tratată atunci când ești nervoasă și simți că nu mai ai cale de scăpate: cu blândețe, cu bunătate și cu multă răbdare.

Tehnici de calmare și relaxare cât se poate de personale

Tehnici de calmare și relaxare a autismului
Petrecând 99% din timp cu copilul meu ne-am inventat propriile noastre tehnici de calmare și relaxare a autismului.
  • Când era mai micuț, David îl căra peste tot pe Cocu, un porc de pluș care-l făcea să se simtă în siguranță. Autiștii au darul de a se atașa de obiecte mai mult decât de oameni, cel puțin într-o etapă a vieții lor. Este obsesia-salvatoare, mai ales în perioada non-verbală, așa că nu am încercat niciodată să-l despărțim de Cocu, dimpotrivă, aveam grijă să fie cu noi peste tot!
  • Discut adesea cu „mintea lui”! După 10 ani, când copilul meu a înțeles că gândește cu creierul, a ajuns la concluzia că gândurile sale reprezintă o entitate aparte și le-a dat cumva o anumită autonomie. Să vă explic: când avea o criză de nervi a început să se justifice prin faptul că „mintea mea a vrut să facă asta, nu știu ce este cu ea, cred că a pierdut controlul!” Asta mi-a dat un mare indiciu despre cum să-l calmez, vorbeam direct cu mintea lui și încercam să-i aduc liniștea. „Mintea lui David, ce ai vrea să fac, ca să te simți mai bine? Ești obosită? Te pot ajuta să te relaxezi cumva?” Încă mai funcționează tehnica asta, David nu se mai simte atât de vinovat pentru momentele de neliniște, știe că nu e în totalitate el de vină, ci doar o parte din el, mintea. Și ea, mintea, face așa pentru că este obosită sau suprasolicitată!
  • Am inventat „butonul de calmare” care se află undeva, prin zona buricului. Făcând analogie cu mașinuțele de jucărie care au un buton pe care, dacă-l apeși, se opresc din scos sunete și din mișcare, am zis că și el are un buton de liniștire, dar este invizibil. Efectul placebo a funcționat și, când nu știu cum să-l mai calmez, îl pun să apese butonul de calmare.
  • Folosim mereu un cuvânt de siguranță, în cazul nostru acesta este „Hakunamatata”! Dacă nu știi ce înseamnă, uită-te la Garda Felină, pe Disney Junior sau ascultă melodia! Cuvântul de siguranță l-am descoperit întâmplător, uitându-mă la desene cu fiu-meu și văzând că el le înțelege mesajul și chiar vrea să existe în realitate o continuitate sau o aplicație practică a informațiilor pe care le află acolo. Hakunamatata înseamnă „n-ai nicio grijă, totul s-a rezolvat”, e simbolul vieții liniștite spre care cred că aspiră fiecare dintre noi. Dacă suntem în tramvai, de exemplu, și urcă unii care vorbesc tare, David mă ia de mână, ușor timorat și-mi spune „Hakunamatata, Georgiana?”, iar conformarea vine de la mine imediat, și știu că va fi liniștit până coborâm, dar va trebui să-i explic de ce acei oameni urlau.
  • Mereu îi explic ce se întâmplă, pe înțelesul lui. Autiștilor nu le plac misterele, ei vor să înțeleagă cum, când, unde și mai ales de ce se întâmplă un lucru. Am căutat mereu cuvintele potrivite pentru a-i explica copilului meu fiecare eveniment mărunt sau major pe care-l trăiește. Îl ajută să înțeleagă, să se relaxeze, să accepte schimbarea și realitatea înconjurătoare în ansamblul său.

Ai o altă metodă prin care îți relaxezi ori calmezi copilul cu autism? Spune-mi-o și mie! Vreau să știu ce a funcționat la voi, niciodată n-o să cunoaștem totul! Dincolo de ce îți spun experții, tu știi mai bine cum să-ți iei copilul în situațiile stresante, tu simți ce-l doare înainte să plângă, tu ai acea legătură divină cu copilul tău, care nu are nevoie de cuvinte pentru a fi descrisă. Tu ești mama lui și de dragul tău el poate face multe, trebuie doar să-i arăți cum!

Există fericire la braț cu autismul și noi știm asta, pentru că trăim zilnic cu el!

    • Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
    • Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebookunde marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa