Urmările pandemiei în autism: „David e mai sensibil ca niciodată, critic și tresare la orice știre negativă”

Urmările pandemiei se văd în plan comportamental și afectiv

Urmările pandemiei. Pandemia încă n-a trecut, dar toată lumea încearcă să revină la normalitate. Când spun normalitate mă refer la obiceiurile dinainte de 11 martie, noi am „divorțat” de normalitate de acum 13 ani, când ne-a intrat autismul pe ușă. Dar și noi avem „normalitatea” noastră, care a fost destul de zguduită de tot ce s-a întâmplat în ultimele trei luni. În timpul ăsta am avut un membru imaginar al familiei, David s-a certat cu Vampirina, nu mai suportă oamenii serioși ori triști și parcă a revenit la vorbirea interogativă.

Odată cu încetarea stării de urgență și începerea celei de alertă ne-am pus și noi, ca voi toți, pe recuperat timpul pierdut. Am revăzut oameni dragi, ne-am plimbat cu transportul în comun, am bătut parcurile și n-am mai stat o zi acasă, „ca pe vremurile bune” cum spune David al meu. Nevoia de revenire la ceea ce eram înainte era atât de puternică, mai puternică decât conștientizarea faptului că virusul este încă printre noi. Cel puțin așa aflăm seara, la știri.

Urmările pandemiei: „Omul Misterios” ne-a bântuit 70 de zile

Nici nu rămăsesem bine „blocați în casă” că au început să se întâmple tot felul de accidente: lucruri scăpate pe jos, dulciurile dispărute din dulap, muzica dată mai tare decât ar trebui, trezirea mea la ore mici (până-n 6 dimineața). De câte ori îl întrebam pe David cine a făcut asta, el îmi răspundea că „nu știu, poate că Omul Misterios este de vină”.

La început am crezut că are o glumă nouă, el a mai inventat personaje de-a lungul timpului (Paikan, bufnițele care locuiau în capul lui, familia Debaizăn). Dar nu era. Într-o seară, cum stăteam noi la baia cu spumă de vorbă câte-n lună și-n stele l-am luat la bani mărunți care e treaba cu individul ăsta: „Omul Misterios, Georgiana, a apărut în casa noastră odată cu coronavirusul. El chiar face lucruri rele în casa noastră, dar să știi că nu putem scăpa de el. Va dispărea singur, după ce trece pandemia. Stai liniștită, că nu va fi veșnic!”

Ce să zic? Mereu e loc de un om în plus la noi în casă, dar ăsta Misterios, mă cam călca pe nervi, pentru că scotea din David ce era mai rău. Făcea boacăne pe care nu le mai făcuse de mult sau nu le făcuse niciodată și chiar aveam emoții că ne va bântui mult și bine de acum înainte. Copilului meu când îi intră o idee în cap, rămâne cu ea pe termen lung. Bine, la capitolul ăsta seamănă cu mine! Dar a avut dreptate, imediat ce am început să ne reluăm timid și cu masca pe față, viața noastră, Omul misterios a început ușor-ușor să se facă nevăzut. Și dus a fost! 

A fost invenția lui care l-a ajutat să-și verse furia pe tot ce se întâmplă în jur. Tot ceea ce trăia avea repersursiuni în comportamentul lui și uite că a ales să delege responsabilitatea faptelor sale acestui personaj. El n-a fost pedepsit niciodată, dar voia să dea vina pe comportamente neadecvate pe altcineva, nu pe sine. L-a inventat pentru a-și manifesta furia în mod elegant, în loc să-și reprime sentimentele. Și eu sunt chiar mândră de el pentru asta!

Ne este dor de vremea în care singura mască era cea de la o petrecere reușită!

Urmările pandemiei: s-a certat rău cu Vampirina

De ani de zile David iubește tot ce difuzează Disney Junior. Nu că iubește, adoră! Știe toate episoadele pe dinafară, de la toate serialele. Îl distra maxim „Vampirina”, pentru că el este fascinat de Haloween. Până la episodul 49. L-a văzut într-o dimineață singur, eu nu știu ce treabă avea pe la bucătărie, îl așteptase cu sufletul la gură pentru că era un episod nou și pe astea noi le și înregistrează pe un hard disk extern.

Vine la mine plâns tot, de nu știam cum să-l mai calmez. L-am luat repede în brațe, am încercat să înțeleg că anume l-a adus în starea aceea. David de obicei e un copil fericit. Nu. Este un copil foarte fericit și trăiește cu o intesitate maximă fiecare cipă. Dar și când e trist, parcă și pământul se oprește în loc.

După ce s-a liniștit puțin, mi-a spus printre lacrimi că s-a supărat rău pe Vampirina și pe toată familia Bântuici (părinții ei) că l-au certat pe Demi (fantoma familiei) și nu și-au cerut iertare până s-a terminat episodul. Și iar l-a apucat plânsul. Am încercat eu s-o dau cotită, că toate episoadele se termină cu bine, că n-are cum să se supere pe Vampirina, că mă-sa și tac-su îi iubesc pe Demi. El nu și nu!

„Să le scrii la Disney Junior să refacă episodul 49. Trebuie să îi facă pe Bântuici să își cearsă scuze și să nu mai aibă fețele triste și înfuriate! Până nu refac episodul ăsta, eu nu mă mai uit la Vampirina!”

Și așa a fost. Cum începe serialul cu pricina, David schimbă canalul. Suspină în suflețelul lui, dar nu poate să-și încalce principiile. Cine a greșit, trebuie să-și ceară scuze public și să aibă o față prietenoasă. Disney Junior, dacă mă auzi, fă cumva să dregi situația, că ți-ai pierdut un fan adevărat! Și vezi că nu găsim de două zile în grila voastră Eroii în pijamale și nu vă văd bine nici la faza asta! 

Nu mai suportă oamenii serioși, triști ori îngrijorați

După episodul ăsta am dat-o-n altele. Dacă pe noi ne vede puțin îngândurați, ne taxează imediat. Dacă trebuie să ne întâlnim cu persoana X și o știe ceva mai serioasă, refuză revederea. „Nu mai vreau să văd decât oameni care sunt ca noi. Toți oamenii trebuie să fie veseli și fericiți, să se iubească unii cu alții și să fie mereu cu zâmbetul în sus!”

Mie, personal îmi place cum gândește! Am 42 de ani și cred că există unicorni, ba chiar am o colecție de unicorni de pluș.

Fiu-meu, e zen așa ca mine, dar trebuie să ne maturizăm amândoi la un moment dat, că lumea nu e așa roz cum o vedem noi, că oamenii nu stau mereu cu gura pâna la urechi de fericire!

Am două aspecte esențiale la care să lucrez cu copilul meu, mai ales că e ajuns la vârsta adolescenței: dependența de mine și acceptarea realității fix așa cum este ea! Noi doi am tot trăit într-un glob mare și strălucitor și uite că, atunci când Vampirina nu își cere scuze ni se îneacă toate corăbiile! Ne-om trezi într-o zi, dar mai lenevim o lecuță în lumea noastră, că tare cald și bine e aici!

Ne vom lupta cu urmările pandemiei, cu aceeași forță cu care mergem la braț cu autismul!

„Mi-ai promis că anul egal va fi unul de neuitat, dar este un an mascat!”

David abia a așteptat să vină anul 2020. L-a numit de la început „anul egal” (20=20), și așa i-a rămas numele. Mereu spuneam noi doi că „va fi un an egal de neuitat”, dar niciodată nu ne-am gândit în ce sens nu-l vom uita. Râdem, glumim, dar zilnic descopăr cum pandemia l-a afectat pe copilul meu.

E mai sensibil ca niciodată, mai critic cu cei care nu respectă regulile (s-a luat de unii în autobuz că n-au mască), vorbește uneori interogativ (spune totul ca și cum ar întreba) și de asta m-am chinuit ani de zile să-l scap. Tresare la orice știre negativă ce-i mai ajunge la urechi și se teme când aude cuvinte precum „Coronavirus”, „covid-19”, „Pandemie” și mai ales „izolare”.

Ne va lua ceva timp să scăpăm de toate astea, uite că până la urmă a fost un an de neuitat, niciodată nu ne-am temut de un strănut, n-am umblat cu masca pe față, nu ne-am măsurat distanța față de cei din jur, nu ni s-a luat temperatura la intrare în Cora și, mai ales, nu am stat 64 de zile în casă!

Și mă pune să opresc totul, „să termine ăștia cu știrile despre Covid”, așa cum mă pune să opresc ploaia atunci când noaptea tună și fulgeră sau să schimb episoade le Disney. El chiar crede că mama lui poate face totul să se întâmple, și uită că e un om ca și el, fără praf de stele cum au unicornii….

Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI

Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()