Viaţa cu autism. Ep. 210. „Nu sunt un părinte bun. Sunt sigură că greșesc față de copiii mei”

marina cu george

Mă gândesc tot la familia mea pentru că aproape a trecut un an fără mama, de data asta primul an ce-l întâmpin fără amândoi. Nu voi putea niciodată întoarce timpul înapoi, n-am avut cea mai fericită copilărie.

Cred că de pecetea asta a unei familii în care un părinte e alcoolic, iar celălalt încearcă să ascundă asta de ochii lumii, şi să facă facă familia funcţională nu se şterge total niciodată din viaţa cuiva.

Mai mult ca niciodată avalanşa asta de poze de familie pe reţelele sociale mă face să mă gândesc la ai mei şi la ce puţine poze am de când eram copil. Nu-i vorba, ştiu că majoritatea celor ce pozează în familia fericită nu-s deloc aşa.

La noi acasă nici aparenţa nu era foarte reuşită.

Am fost multă vreme furioasă pe ei, pe tata pentru că nu a ştiut să fie tată şi soţ pentru că alcoolul l-a dominat, dar mai ales pentru că nu a ştiut să-şi ceară iertare.

Am fost furioasă şi pe mama pentru deciziile ei, poate ar fi fost mai bine dacă ar fi divorţat decât să-mi ofere o copilărie chinuită şi o familie de ochii lumii. Mai sunt furioasă pe ea pentru vorbele ei aruncate la mânie către mine şi soră-mea: „Lasă că vedeţi voi cum va fi fără mine”.

Acum îmi vine să urlu „da, văd, e groaznic”. Putem să ne întoarcem acum înapoi să reparăm lucrurile? Nu, nu mai putem.

Le reproşez că nu m-au pregătit pentru viaţă, pentru că au fost genul de părinţi care m-au trimis să învăţ crezând că asta e mai presus de orice, şi nu e.

Viaţa cu autism. Sunt sigură că greșesc față de copiii mei

Nu sunt un părinte bun, sunt sigură că greşesc zilnic faţă de copiii mei. Poate se vor uita şi ei într-o zi înapoi cu mânie, că n-am făcut destul, că n-am făcut bine, că am fost prea mult sau prea puţin.

Dar acum, părinte fiind, înţeleg că lucrurile nu sunt mereu în alb şi negru, că toţi avem limite, că putem fi mai mult sau mai puţin norocoşi. Si mai ales că norocul nu depinde doar de alegerile pe care le facem.

Am învăţat acum să fiu fermă pe poziţie în privinţa oamenilor pe care i-am ales să-mi fie alături, în privinţa terapiei copiilor. Nu primesc critici şi sfaturi nesolicitate. Pentru că sunt adult şi răspund de viaţa mea şi de familia mea.

Nu sunt frunză în vânt, ştiu cine sunt şi cât valorez. Nu cred că aş valora mai mult, bogată de-aş fi. Îmi place să cred că dacă aş avea mai multă stabilitate financiară şi nici o grijă, nu m-aş schimba deloc. Cred că aş fi exact la fel.

Viaţa cu autism. Nu suport să văd părinţi în maşini scumpe şi copiii lor fără cărţi sau cu prea puţine jucării

Dacă sunt frustrată? De multe ori, de cele mai multe ori atunci când văd părinţi ce nu-şi merită copiii şi par să nu aprecieze frumuseţea, inteligenţa şi sănătatea lor. Nu suport părinţii mai bine îmbrăcaţi decât copiii lor, nu suport să văd părinţi în maşini scumpe şi copiii lor fără cărţi sau cu prea puţine jucării. Nu suport să văd părinţi ce se zbat pentru statut social în timp ce îşi neglijează copiii.

Restul nu prea mă mai frustrează pentru că viaţa îmi pare în general tot mai întâmplătoare. Cred că trebuie să ne bucurăm de clipa prezentă, cred că trebuie să folosim la maximum tot ce ni s-a dăruit.

Cred că trebuie să facem binele atunci când putem şi cred că trebuie uneori să facem alegeri drastice. Nu-mi trebuie companie decât dacă sunt oameni după sufletul meu, altfel aleg mai bine singurătatea. Eu am scos din viaţa mea pe toţi aceia care dintr-un motiv sau altul m-au lăsat baltă, singura dată când le-am cerut ajutorul.

De fiecare dată când mă apucă vreun dor să-i iert încerc să-mi amintesc ce sentiment am avut când m-au lăsat la greu, ce cuvinte jignitoare mi-au adresat şi că nici măcar nu şi-au cerut iertare în vreun fel până în ziua de astăzi.

Să-i ierte Dumnezeu!

(va urma)

 

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()