Viaţa cu autism. Episodul 218. Mamei mele…

Marina, alături de mama ei, când încă boala nu o făcuse să uite tot
Marina, alături de mama ei, când încă boala nu o făcuse să uite tot

Primul an fără tine a trecut prea repede, aşa vor trece şi restul? Aşa va trece şi viaţa mea? Am crezut că va fi mai uşor să ştiu că nu vei mai suferi, dar nu este deloc cum mă aşteptam. Tot anul acesta a fost o „primă data” fără tine. Primul Paşti, prima vară, primul Crăciun fără tine. A fost şi primul an pentru mine la Luminaţie în Gilău la mormântul tău.

Viaţa fără tine e şi mai grea parcă, mă simt uneori fără apărare ca un copil şi mi-aş dori atât de mult să fii aici să-mi spui o vorbă bună. Tu poate ai avea un răspuns când eu nu am.

Îmi amintesc cum îmi spuneai că pe tine nu te poate nimic doborî. Nu te refereai desigur la boală şi la moarte, ci la necazuri. Ai fi meritat o viaţă mult mai bună, poate ai fi fost un părinte mai bun dacă viaţa ar fi fost mai blândă cu tine.

Mamei mele… Cred că şi eu voi fi judecată de copiii mei, sunt convinsă de asta.

Fac şi voi face multe greşeli, dar aş avea atât de multă nevoie să aud de la tine că trebuie să fiu liniştită pentru că nu reuşesc să mă liniştesc.

Ai fi oare încă mândră de mine? Eu simt că am ratat în ce era mai important, copiii mei.  Simt că în ultimii ani mi-am pierdut forţa şi elanul, mă simt pusă la pământ de necazuri, uneori parcă mi-ar fi paralizat voinţa.

Mă întreb dacă şi tu te-ai simţit la fel când au murit ambii tăi părinţi în acelaşi an, 1981. Eram prea mică să am vreo amintire cu ei, dar mi-ai povestit tot timpul despre ei. Uneori trăiesc cu senzaţia că i-am cunoscut.

Vom face slujba de parastas de un an pentru tine la Medias, parcă mi-e şi mai greu să merg acum când voi nu mai sunteţi, atât de dezrădăcinată mă simt. Din păcate nici nu am prins rădăcini la Gilau, deşi aici trăiesc. Rar am auzit de comunităţi care să te facă să te simţi atât de nedorit ca asta, nu mă voi simţi niciodată acasă aici.

Mamei mele… Dacă mă întreabă cineva care e cea mai frumoasă amintire nu ştiu.

David si buni, inainte de boala sa ii rapeasca toate amintirile

Îmi amintesc de una în care eu aveam cam 6-7 ani, se apropia Crăciunul şi eram doar noi două acasă. Sora mea era la facultate, tata era la serviciu, iar tu făceai sărăţele. Eu mă jucam cu păpuşile pe patul din bucătărie. Îmi amintesc ce bine mirosea a aluat copt. Iar când ai mai întins o foaie s-a luat curentul, lucru atât de obisnuit în 1986 sau 1987 când s-a petrecut asta. Mie îmi plăcea oarecum că nu era curent pentru că aprindeai lampa cu petrol şi îmi plăcea să privesc umbrele din tavan. Ai continuat calmă să faci sărăţele şi să vorbeşti cu mine nu mai ştiu ce, dar vorbeai mult cu mine.

Îmi plăcea să te ajut la cozonaci, deşi probabil mai mult încurcam decât ajutam, te enervam tare în ultimii ani cât am mai fost acasă, aveam două mâini stângi, vecina îţi atrăsese atenţia că nu e bine că nu mă pui la treabă. Avea dreptate, dacă m-ai fi pus la treabă, aş fi memorat reţetele tale care acum sunt pierdute pe veci.

Îmi aduc aminte cât de mult timp petreceai în grădină şi cum îngrijeai straturile cu tot felul de zarzavaturi sau legume.

Aveai darul acesta, de a face pământul să rodească ca şi părinţii şi bunicii tăi şi toţi strămoşii noştri.

Îmi amintesc şi cât de nemulţumită erai că trebuia să faci și „munca de bărbat”, să mergi la târg să cumperi porci, să mergi la moară trăgând căruciorul încărcat cu saci de grâu sau porumb după tine, dar nu prea aveai de ales. Dacă nu ai fi făcut toate astea, praful s-ar fi ales de noi.

Când am povestit despre tine la Gilău cum erai şi cine erai pe vremuri, tu femeia, care se mutase aici bolnavă şi cu amintirile partial pierdute, am văzut în ochii celor cărora le povesteam neîncrederea şi dispreţul aproape. Parcă nu le venea să creadă că şi tu puteai sta aplecată cu orele în grădină să sapi sau să creşti animale, să faci cele mai complicate prăjituri, să muţi mobilele prin casă de trei ori pe an când făceai curăţenie mare.

Ghinionul lor că nu te-au cunoscut când erai de zeci ori mai harnicăi decât ei.

Dar am avut eu norocul să fii mama mea, cu toate greşelile şi stângăciile tale, ai reuşit să ţii laolaltă o familie în care tatăl era sau absent sau dacă era prezent era pus pe scandal. Dar dacă vrei să ştii eu nu m-aş fi descurcat nici pe jumătate cât tine!

(va urma)

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()