Viaţa cu autism. Episodul 222. „Fii serioasă, mama! Bărbaţii nu pot face copii!”

Am ajuns la etapa aia în care am tot sperat să întrebe David tot felul, de la cum  ajunge bebeluşul în burtă, până la cum se nasc copiii. De fapt despre ultima chestie presupunea că ştie că doar ştia că el s-a născut prin cezariană. Nu săriţi ca arse că n-a fost alegerea mea, a fost indicaţie medicală  si nu săriţi pentru că cezariana nu îi face pe copii autişti, copiii cu autism sunt în egală măsură născuţi natural şi născuţi prin cezariană.

M-am mobilizat cumva să vorbim, să începem discuţia despre pubertate, sex, etc  Cum a împlinit 11 ani, cum a trecut luna noiembrie a anului trecut, faţa de bebeluş aproape a lui David s-a umplut de coşuri. Aşa e de atunci şi aşa va fi probabil nişte ani buni. Nu e nimic ieşit din comun. E vârsta pubertăţii. Asta e cumva uşor de explicat, corpul trece prin transformări timp de ani de zile pentru ca să creşti şi să devii bărbat, i-am explicat în mare lui David.

Discuţia despre cum apar copii, de unde „vin” ei părea mai dificilă, să nu uităm că David a ratat nişte vârste, copilul tipic poate la vreo 4 ani poate întreabă de ce fetiţa arată altfel decât el. David nu a întrebat asta niciodată, tot ce ştia era că bebeluşii cresc în burta mamei.

Aşa că pregătind discuţia, îi spun că va creşte şi se va maturiza, va deveni bărbat şi într-o zi poate va avea familie şi va avea şi el copii.

-Nici poveste, zice hotărât!

Îmi dau ochii peste cap, nu prea înţeleg ce vrea să spună. Explicaţia lui nu întârzie:

-Fii serioasă, mama! Bărbaţii nu pot face copii!

-Ba pot, îi râd eu în nas.

-Ba nu pot, mă contrazice din nou copilul, bărbaţii nu au bebeluşi în burtică.

Inocenţa lui e dezarmantă.

Cum am început? Cu o carte minunată adresată copiilor mai mici „Unde-a dispărut Pişpirel” şi am continuat cu una pentru copii mai mari  de genul  „Prima mea carte despre corpul meu şi despre sex”. Nu am epuizat subiectul, doar l-am început. Copiii primesc natural informaţiile, pe de altă parte nu sunt sigură că ei pot înţelege tot la această vârstă. Important este totuşi ca noi, părinţii, să începem astfel de discuţii. Vrem ca ei, copiii noştri să vină cu încredere la noi când e vorba de astfel de curiozităţi, nu să meargă pe la prieteni, la fel de naivi şi de prost informaţi.

Suntem pe drumul cel bun.

Totuşi am descoperit că ştie deja, are un arsenal impresionant chiar de înjurături pe care le-a auzit pe ici pe colo, probabil şi de pe la copii mai mari decât el.

M-a întrebat cât de grea e franceza pentru că şi el va face franceză la anul. Şi apoi mi-a zis că n-ar fi răù să-l învăţ nişte înjurături în franceză. Sau de ce nu, în engleză.

I-am spus că aştept să ştie destul de bine ambele limbi străine ca să le deprindă singur.

Aşadar, destul de tipic pentru 11 ani. Dar şi destul de naiv, cred că majoritatea copiilor sunt aşa la această vârstă. Emoţional, David are mici suferinţe, dar despre asta altădată.

Între timp descopăr cu mirare că în ultimele 6 luni cred că i-a crescut piciorul cu un număr şi s-a înălţat câţiva centrimetri buni. Mi-ar fi plăcut să poată fi mai liniştit la vârsta asta, să nu-l sâcâie nimeni, să nu-i tragă nimeni lucrurile de pe birou când îşi face lecţiile. Să nu treacă şi el prin „lecţia” autismului fraţilor lui. Dar cine ştie ? Poate asta îi căleşte răbdarea bărbatului care va fi David într-o zi.

(va urma)

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()