Viaţa cu autism. Ep. 228. „Nu-mi pot alunga din cap gândul că totul este în zadar”

Viata cu autism, de Marina Neciu

E sâmbătă, George m-a trezit la 6:50. Mi-a fost rău de la oboseală. Nu a fost chip să-l conving să mai stea în pat. M-am resemnat şi m-am ridicat şi eu. L-am pus pe oliţă degeaba, era prea târziu. L-am îmbrăcat şi am început bătălia cu morile de vânt. La 9 aveam supa gata şi bucătăria devastată. Ilinca deja trezită şi ea de la 7 jumătate, mi-a împrăştiat tacâmurile prin toată bucătăria. Cam până pe la 12, am terminat cu gătitul, am pus haine la spălat şi le-am întins afară la soare. Ce schimbare, a venit primăvara! Este greu de descris ce a făcut George afară, a încercat să escaladeze şi gardul de uluci să treacă dincolo la vecini. Este un gard care stă să cadă, din scânduri putrezite de vreme.

Nu poţi să-ţi întorci capul o secundă de la George, este ca o tornadă, aleargă prin toată curtea stimulându-se vizual, adică dându-şi ochii peste cap, privind pieziş uneori sau aplecându-si capul într-o parte în timp ce aleargă. Aleargă doar ca să alerge fără vreun scop, mi se pare mult mai afectat ca David la aceeaşi vârstă şi mă cuprinde disperarea.

Ilinca a fost şi ea afară, pe ea chiar o ajută aerul curat să doarmă de amiază. George nu a dormit chiar deloc.

L-am scos pe David la cumpărături şi a consimţit bucuros după ce a remarcat că nu a mai fost cu mine la cumpărături prin Gilău de anul trecut, de când îl luam eu de la şcoală. Aşa e, am mai ieşit eu cu el prin weekend-uri, dar nu prin Gilău, ci prin Cluj.

Acum e aproape 11 seara si casa este tot vraişte, dar am reuşit să spăl papucii copiilor, să pun în dulap haine uscate, să schimb aşternuturile, să îmbăiez copiii mici, David s-a descurcat singur. George doarme cu Gyuri lângă el, dar Gyuri s-a pus de-a curmezişul patului. Eu nu încap, va trebui să-l trezesc. Ilinca mârâie în pătuţ. Dacă aş mai lăsa-o pe jos s-ar urca peste George în pat şi l-ar trezi.

„Îmi aud inima în urechi de cât de obosită sunt”

Eu îmi aud inima în urechi atât de obosită sunt, dar dacă nu adoarme Ilinca, degeaba mă pun în pat. Stau în bucătărie şi scriu. Mă gândesc că dacă doarme Ilinca, este posibil să mă trezească George la noapte. Părea răcit în seara asta, strănuta la intervale de timp, iar el când e răcit, se trezeşte de multe ori noaptea urlând şi vomită.

Azi ne-am propus să scoatem cutii din cămară, am păstrat de la David pentru George tot felul de haine si încălţări din categoria noi şi aproape noi. Am păstrat niste încălţări pentru Ilinca. Pe unele le caut de vreo 3 luni şi nu le găsesc. Azi ar fi trebuit să le scot din cămară să căutăm afară, să scoatem cutiile în curte. A rămas pentru mâine sau pentru niciodată. La noi nu se ştie.

„Nu-mi pot alunga din cap gândul că totul este în zadar”

George smulge cablu din receiver, din modem, smulge mufe din tot felul de aparate, distruge cabluri de încărcare, trage de mecanismul jaluzelei exterioare de la geam. Cred că va ceda curând şi rămânem fără jaluzea.

E una din zilele în care nu-mi pot alunga din cap gândul că este degeaba, că totul este în zadar, de la lupta cu autismul, la însăşi existenţa noastră ca oameni. Pentru că toată ziua m-am simţit la fel, învinsă de viaţă. Îmi dau seama că modul ăsta de a gândi s-ar putea să fie cauzat de oboseala mea extremă, dar ce să fac dacă nu sunt lăsată să dorm? Bine spuneau părinţii mei: ”O sa vrei să dormi când eşti mare şi nu o să poţi”. Sigur nu se gândeau că nu mă vor lăsa propriii mei copii să dorm cu anii.

Tocmai de-asta mă încearcă o lehamite extremă când aud de „trucuri” feminine pentru a arăta bine, de goana asta nebună după aparenţe. Ce departe sunt astea de mine!

(va urma)

Povestea Marinei Neciu a și celor trei copii cu autism ai ei, o găsiți aici: 

iar toate episoadele serialului Viața cu autism, scris de Marina Neciu, le găsiți AICI

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa