Viaţa cu autism. Episodul 237. Adevărul este că e aproape imposibil să reuşeşti să faci bine totul bine

– Bate vântul dinspre nord, zice David uitându-se pe geam. Vezi picurii pe geam, mama?

Geamul nostru de la bucătărie dă spre nord într-adevăr. Fără a fi copil premiant, David are cunoştinţe destul de solide pentru vârsta lui. Se plimbă prin bucătărie şi învaţă despre tările învecinate României şi despre capitalele lor.

David, la finalul clasei a IV-a

Eu am fost absentă tot anul pentru că aşa este când ai serviciu cu normă întragă şi faci 40 de km pe zi dus-întors. Şi în plus locuieşti în România, unde naveta cu autobuzul e o mizerie.

Nu regret că muncesc. De fapt, uneori da, m-aş lipsi de serviciu dacă aş avea bani să trăiesc fără. Dar aşa cum e cazul pentru cele mai multe dintre voi, nu am şi nu avem acest lux.

Ceea ce a fost un drept câştigat al femeii, dreptul de a munci s-a transformat până la urmă într-o obligaţie. Nu prea ne mai permitem să stăm acasă şi să creştem copii.

George și David, într-un moment de joacă frățească

Şi adevărul este că e aproape imposibil să reuşeşti să faci bine totul: să munceşti, să găteşti, să îngrijeşti copii, să faci şi curat, să arăţi măcar îngrijit, dacă nu foarte bine.

Mie mi-ar trebui o menajeră 24 din 24. Nici o bonă pricepută într-ale autimului n-ar strica.  Realitatea este că fac ce pot, doar că nu e suficient pentru nevoile familiei mele.

George a fost cu tati la cumpărături, de fapt la jumătate de cumpărături pentru că l-a adus la un moment dat acasă cu jumate din cumpărături şi s-a întors apoi singur să le termine. La farmacie, George a fugit in depozit, la măcelărie a fugit în spatele tejghelei, unde erau vânzătoarele. Nu poţi ţine copilul mereu de mână, mai ai o plasă sau trebuie să te cauţi de bani. Când copilul nu e compliant e mereu în pericol. Nu că nu ar înţelege că trebuie să stea, înţelege foarte bine, ce nu înţelege este pericolul la care se expune şi care sunt comportamentele social acceptabile la 4 ani şi care nu.

George face imediat 4 ani şi încă are scutec. David la vârsta lui folosea deja oliţa. Eu nu cred că George va ajunge ca David. Nu cred. Aş vrea să cred, dar nu pot. Ar fi o minune…

Orice ar spune terapeuţii şi oricât ar antrena copilul la oliţă, copilul va face singur când va fi pregătit. Dar, pe de altă parte, mă simt neputincioasă, ar fi o mare victorie asta, să reuşesc să îl învăţ.

Acasă nu am victorii, copiii mă ignoră de cele mai multe ori…

Dar m-am reapucat de făcut prăjituri, au trecut deja 3 săptămâni şi am în palmares o prăjitură cu mere, una cu rubarbă şi bezea şi una cu căpşuni. Ilinca se uită scârbită la ele, George protestează « aiaiai »  şi David a mâncat doar din cea cu căpşuni.

Mi-am reamintit cât de fericită mă fac prăjiturile, pregătitul lor, nu mâncatul.

Desigur, procesul de pregătire e mereu o provocare. Astăzi aveam o friptură la cuptor şi m-am socotit eu aşa că pregatitul blatului va dura cam 20 de minute. Aveam de gând să mai las friptura vreo 10 minute, apoi să închid focul de la cuptor să-l las să se răcorească puţin până e gata.

Trec cele 10 minute, scot friptura şi-mi dau seama că cineva trecuse pe lângă aragaz şi stinsese. Nu-i pericol să mearga gazul în gol, chiar dacă nu îl inchide complet, supapa se blocheză singură. E pericol doar să o iau razna eu. A mai sta friptura la cuptor, eu am pregătit blatul mai încet.

Dar a ieşit bună prăjitură. Când am prăjturi la copt, nu mă mişc de lângă aragaz. Deloc.

(va urma)

Povestea Marinei Neciu a și celor trei copii cu autism ai ei, o găsiți aici: 

iar toate episoadele serialului Viața cu autism, scris de Marina Neciu, le găsiți AICI

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()