Viaţa cu autism. Episodul 4 – ”Iar mă culc după miezul nopţii, într-o duminică în care nu am făcut nimic”

Viata cu autism, de Marina Neciu
viața cu autism

Duminicile mele

-Mâine nu mai fac nimic! i-am spus soţului sâmbătă seară. Desigur, nimic în afară de a hrăni şi schimba copiii. Şi m-am culcat după miezul nopţii cu speranţa că voi dormi măcar vreo 4 ore până la următoarea masă a Ilincăi. Aşa a fost, însă, ca în orice dimineaţă de weekend, David se trezeşte destul de devreme. Adică, cel târziu la 8. Iar dacă se trezeşte David, se trezesc toţi copiii.

-Mama, trezeşte-te să vezi ce e afară! mă strigă David.

-Ştiu, David, ninge şi e viscol, vezi cum bate vântul şi suflă zăpada? l-am întrebat. Asta se întâmplă de obicei doar la câmpie, nu la noi. Aşa viscoleşte şi la Bucureşti, îi explic.

– Şi vara? întrebă David.

Ii confirm că şi vara bate vântul mai mult ca la noi.

Copilul râde.

-Vara e caniculă acolo, nu ştii? Îl trezesc pe tata să-i arăt zăpada, îmi zice vesel.

David era hotărât să vadă ce e cu viscolul de afară. I-am căutat salopeta şi cizmele de zăpadă. S-a întors după 10 minute spunând că i-a îngheţat faţa.

În casă, Georgel cel vesel închide şi deschide uşile de la dulapuri, eu mă bucur văzând că începe să pune obiecte şi jucării în dulăpiorul din bucătărie.

Iată, s-a întâmplat!

George a învăţat să urce în patul nostru care e destul de înalt pentru statura lui. Învaţă repede, iar, ca să coboare, se sprijină de patul Ilincăi. Exersează de zeci de ori. Dar până seara reuşeşte să şi cadă, lovindu-se destul de rău. Eu simt că mi se opreşte inima câte o secundă de fiecare dată când păţeşte ceva rău. Dar copilul meu mijlociu nu se descurajează.

Între cafeaua de dimineaţă, hrănitul şi schimbatul bebeluşilor, jocul cu George şi plimbarea lui David au trecut câteva ceasuri bune. Gata, strâng hainele de pe uscător şi nu mai fac chiar nimic, îmi zic. Dar chiuveta s-a umplut de vase, Ilinca iar plânge, George ar vrea să doarmă. Trebuie să mâncăm de amiază.  Aşa că spal şi vase, ne ocupăm un adult de un bebeluş, altul de celălalt. Reuşim să luăm şi prânzul.

David vrea tableta. Aprob 20 de minute cu condiţia să putem colabora, să lucrăm puţin la matematică. Se ţine de cuvânt, renunţă la tabletă după minutele alocate. Va merge uşor, îmi zic. Numai că David s-a dus să lucreze singur, căci eu sunt momentan singură cu bebeluşii şi, în loc să lucreze din exerciţiile cu adunări în concentrul 100-1000 cu trecere peste ordin, lucrează adunări şi scăderi în concentrul 10-100. Doar pentru că aşa vrea el. Pentru el nu contează că următoarea evaluare la matematică va fi cu operaţii cu numere formate din sute, zeci şi unităţi. Nu contează decât dorinţa lui.

Dar se îmbunează la gândul unei noi sesiuni de joc pe tabletă;  facem şi exerciţii cu sute şi dăm şi o dictare la care uită cel puţin de două ori că propoziţiile încep cu literă mare.

George a dormit de amiază şi pare plictisit. Propun 5 -10 minute  de plimbare afară să-şi inaugureze salopeta de zăpada şi să vadă zăpada. Îmbrac copilul. Tati şi George ies afară,  eu mă uit din prag la George care se mişcă greoi ca un roboţel în salopeta groasă. Le fac poze clănţănind din dinţi. Apoi dezbrac copilul, iar aranjez hainele. Parcă nu se mai termină.

Îmi aduc aminte că mâine e luni, zi de şcoală, şi că n-ar fi rău să calc hainele lui David. Mai are o cămaşă călcată, dar, cum după-amiaza se arată calmă, îmi spun că trebuie profitat. Nu calc bine două cămăşi că plâng amândoi, şi George şi Ilinca. Abandonez călcatul, închid fierul, dau să plec şi-mi amintesc că ultima dată când l-am lăsat pe masa din bucătărie, buni era să răstoarne fierul încă încins pe ea.

Pune mâna pe orice este pe masa, doar, doar o fi de mâncare. E interesant că mănâncă compulsiv când nu o vede nimeni sau crede că nu e văzută, iar când îi oferi de mâncare nu te bagă în seamă. Ori mănâncă până la jumătate şi uită de ce e la masă şi se uită în gol pe geam.

Reuşim să o scoatem iar la capăt cu protestele bebeluşilor mâncăcioşi. Mă reîntorc la călcat de cămăşi şi pantaloni. Detest să calc, dar mă pricep tot mai bine.

-Iţi dai seamă cât voi avea de călcat când vor fi toţi la şcoală? îmi întreb soţul şi-mi îngădui un minut să visez.

Afară e întuneric.

-David du-te şi fă duş! îi zic.

David se descurcă singur dacă îi potrivesc apa, are nevoie de puţin ajutor la spălatul pe cap.

Urmează bebeluşii la băiţă, numai că din nou Ilinca şi foamea ei insaţiabilă ne dau peste cap planurile. Iar când terminăm cu piticii, îmi aduc aminte că trebuie să o duc şi pe buni la baie. Iar buni tot aşa stă şi se uită în gol şi nu ştie de ce e acolo. In schimb face conversaţie cu mine, eu nu înţeleg nimic din ce-mi spune, dar de multe ori aprob ca să se simtă înţeleasă.

Cinăm. S-a dus ziua, mai sunt vase de spălat. Ilinca începe iar cu colicile. Suntem gata de culcare. Doar David ar mai cere ceva de mâncare. Ca să nu se culce. Oricum, şi dacă se întinde, mai devreme de 23.30 n-a mai adormit de luni de zile.

Eu iar mă culc după miezul nopţii, într-o duminică în care nu am făcut nimic.

(va urma)

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa