Viaţa cu autism. Episodul 54. Visez la ziua în care vor veni toţi trei cu flori sau desene pentru mama, pentru mine

-Salut! strigă David intrând pe uşă. Eu eram ocupată cu George care tocmai mâncase supa şi era aproape gata de plecare la Grădiniţa Malteză.

-Salut, David, cum te simţi? Tot răcit? l-am întrebat.

-Tot răcit, îmi răspunse cu o voce dogită.

Mă uit înspre hol. E şi cam palid la faţă. In mână are două forme de ipsos. Mă prefac că nu le văd. Bănuiesc că acela e cadoul pentru mine pe care l-a lucrat cu doamna învăţătoare.

-Astăzi am făcut 3 ore de AVAP, mama! mi-a zis.

AVAP este acronimul pentru arte vizuale si abilităţi practice,

-Am un cadou pentru tine, continuă David cu încântare.

-Serios? l-am întrebat cu mirare. Cu ce ocazie?

-La mulţi ani, îmi zise îmbrăţisându-mă şi sărutându-mă.

-Dar cu ce ocazie? am prelungit eu jocul neştiinţei.

-Cu ocazia zilei de 8 Martie! îmi zise. La mulţi ani!

Mă uit la formele de ipsos ce reprezintă flori. Îmi place cum le-a pictat. Îmi place tot ce face David.

Rămânem în patru acasă. Iar timpul trece cu prânzul, cu ceaiuri calde cu miere, cu inhalaţii şi siropuri pentru David. Ilinca pare şi ea răcită. Ii spăl şi ei năsucul cu ser fiziologic. Febră nu are.

Mă întreb ce face George şi fără să vreau visez cu ochii deschişi. Visez la ziua în care vor veni toţi trei cu flori sau desene pentru mama, pentru mine, de 8 Martie. Cu orice “nimic” care pentru mine va fi totul.

Îmi aduc aminte de buni. Astăzi ar trebui să o sărbătoresc şi pe ea. Acum un sfert de oră am găsit-o în baie. Era foarte dezorientată. Încerca să spună ceva, însă nu pronunţa decât cuvinte stâlcite. Am înţeles că ar vrea să meargă acasă. Dar care casă? Cea în care a crescut sau cea în care m-am născut eu?

Mi-am dat seama că iar are un puseu febril, căci e răcită şi am reuşit să o conving să deschidă gura ca să-i administrez un medicament zdrobit în lingură şi combinat cu sirop de brad. Mare victorie. Dar supa nu am reuşit să o fac să o mănânce toată. Mănâncă doar zarzavaturi, legume, carne sau găluşte, nicidecum zeama. Aşa că trebuie să rup pâinea bucăţele să o pun în supă. Aşa măcar înghite o parte din lichid îmbibat în pâine.

Îmi amintesc de felicitările pe care le confecţionam şi eu pentru ea, cât de încântată eram să pot face ceva pentru mama mea. Cât de importantă era  pentru mine ziua de 8 Martie! Nu ştiu dacă şi pentru ea.

David a adus de la şcoală şi o diplomă de “Cea mai bună mamă” colorată de el în roşu şi completată tot de către el cu numele meu. Am mai găsit în ghiozdanul lui o diplomă în alb de “Cea mai bună bunică” pe care David nici nu a completat-o şi nici nu a colorat-o. Nici nu voi insista să o facă. Pentru ea, pentru buni, este prea târziu. Iar pe el n-aş vrea să îl văd dezamăgit că i-a mototolit buni diploma sau că a aruncat-o la gunoi.

Dar mie încă îmi sună în urechi refrenul de la serbările de “Ziua Mamei”:

“De ziua ta, mămico,

În dar ţi-am adus inima

Şi crede-mă, mămico,

Un dar mai frumos

Nu se putea.”

(va urma)

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()