Viaţa cu autism. Episodul 56. Semnele autismului

viața cu autism

Am scris un articol despre autism anul trecut. Imi aduc aminte că atunci când îl documentasem lăsasem nişte limite rezonabile în ceea ce priveşte lucrurile pe care trebuie să le facă un bebeluş până la o anumită vârstă. Am considerat că nu e bine să dau crezare nici celor care au o toleranţă prea mare cu privire la bornele dezvoltării copiilor , dar nici celor care au expectanţe prea mari la vârste mici.

Dar nu mă gândeam, acum un an aproximativ, când scriam articolul că aveam să trec prin nou prin aceleaşi griji. Am scris oarecum detaşată de ceea ce ni se întâmplase. Da, autismul lui David nu pleacă nicăieri, dar cred şi sper că va fi funcţional.

Recunosc sunt momente în care mi-as dori să-l strâng de gât, pe autism, nu pe David.

George are în M-CHAT un punctaj de 17 si 4 itemi critici. Defapt  ultima dată când l-am făcut avea punctaj 12 şi 2 itemi critici. Dar ultimele trei zile au fost un coşmar.

Totul a început vineri după-masa când a început să fluture din mâini şi să umble uitându-se doar înainte pe acelaşi traseu: camera, hol bucătărie unde se oprea şi atingea cu mâinile butelia aragazului şi înapoi. Evident că nu stăm stăm să ne uităm la el. Il oprim sau îl redirecţionăm. Ce mă îngrijorează este că asta pare să se asocieze cu o anume oboseală, e mai împiedicat când face asta. Cred că mersul lui ar trebui să fie mai stabil la vârsta asta, sunt deja cinci luni de când umblă.

Nimic nu părea să anunţe regresul ăsta evident. Dacă mai aveam oarece dubii că nu e autism, acestea s-au şters în ultimele două zile când incidenţa stimulărilor a crescut considerabil. Nu sunt doar gesturi, sunt şi unele sunete pe care le scoate, clătinatul din cap a devenit şi el stereotip.

E adevărat ce-mi tot spun prietenii ca să mă consoleze “ştii şi copilul meu făcea la fel”. Sunt convinsă. Dar nu făcea doar asta, ci învăţa activ.

Au trecut trei luni de când am fost la medic. Iar situatia s-a înrăutăţit. Cred sincer  că dacă din  decembrie până în 15 ianuarie s-ar fi lucrat cu el, nu am fi aici, cel mai probabil nu ar fi pierdut contactul vizual. Dar l-a pierdut şi am şi pe cine să dau vina.

Pe mine! Eu am avut încredere în cine nu trebuia şi copilul a rămas aşa, cu stimularea noastră de nespecialişti până am început să-l duc în mod regulat la grădiniţă.

Acum trebuie să ne adunăm, să ne întoarcem la medic ca să obţinem diagnosticul adevărat care este cel mai probabil tulburarea de spectru autist sau autismul infantil. George are 20 de luni, nu face contact vizual, nu se întoarce când este strigat, nu ne aduce jucării să ne împărtăşească ceva, nu arată cu degetul, nu se uită în direcţia în care arătăm, învârte orice obiect ce are formă de disc, îsi flutură mâinile, scoate sunete ciudate,  nu răspunde la comanda “dă”/”adă”.

Viaţa alături de George a devenit dificilă. In timp ce scriu îl aud pe David icnind din hol. Asta înseamnă că se stimulează cu ceva. Cum mă “lupt “ cu doi?

(va urma)

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()