Unele zile par să nu se mai termine niciodată. Nu pentru că aş avea multe de făcut, ci pentru că nu reuşesc să împac programul copiilor. Bebeluşii se trezesc unul pe celălalt în timpul zilei. In general, Ilinca cea gălăgioasă gângureşte cât să o audă tot cartierul. Sunt avantaje şi dezavantaje când e vorba de traiul în spaţii mici.
Adică nu-ţi trebuie palat ca să fii fericit şi nici nu poţi sta supărat prea mult pe celălat că nu ai unde să fugi. Şi copiii sunt foarte bine supravegheaţi, căci le aud fiecare respiraţie şi fiecare mişcare. Dar e drept că toată lumea trebuie să facă liniştie când cineva doarme. Ceea ce nu se întâmplă. David nu ştie să umble încet, cred că motricitarea lui fină are nevoie de îmbunătăţiri substanţiale, iar când închide uşa de la baie te întrebi dacă a smuls şi clanţa. Bebeluşii sunt gălăgioşi şi mereu adorm în contratimp.
Iar dacă dimineaţa mi-am petrecut-o gătind, după-amiaza a fost ocupată de lecţiile lui David şi de alergătura mea continuă între bucătărie şi cameră. Ilinca stă trează tot mai mult timp, aşa că o mut în bucătărie în scoică, pe pat lângă buni când George doarme. Buni e încântată de “băiatul”, cum îi spune Ilincăi.
David este din ce în ce mai compliant la capitolul teme. Adică nu ne mai certăm ca să se apuce de teme, nici că pierde timpul prea mult când scrie. Ne certăm pentru altele: că scrie urât, că îngroaşă literele, că nu scrie data sau că formulează unele propoziţii în ceva ce nu seamănă a limba română.
Uneori aş vrea să mai facem câte ceva cu el, dar nu reuşim. Depinde de zi. Nu ştiu cum am făcut astăzi, dar ne-am jucat.
-Mama, tata, eu sunt Dl învăţător, zise David exaltat, agitându-se să scoată două foi de hârtie.
-David, nu chiar în momentul ăsta, i-am răspuns cu disperare în timp ce aranjam patul. Tocmai terminaseră bebeluşii cu masa de seară, cu schimbatul, chiuveta era plină de vase, buni trebuia dusă la baie, şi apoi aşezată să se culce.
Am reuşit să spăl vasele şi să mă ocup de buni într-un timp record, în timp ce David se uita la mine şi întreba tot la douăzeci de secunde:
-Mai ai?
In timpul ăsta, taică-su se ocupa iar de bebeluşi, care iar erau însetaţi de lapte.
Dar ne-am jucat, ne-a dictat zece înmulţiri pe care trebuia să le rezolvăm. Ne-am scris şi numele pe fişe. Il lăsăm pe tata să creadă că el e şeful.
-Spate în spate, ne-a îndemnat David pe un tot uşor sever. Să nu vă uitaţi unul la celălalt!
Aşa am făcut. Şi am rezolvat şi eu şi taică-su intenţionat şi câteva exerciţii greşit.
-Mama are patru puncte, tata, îl auzeam pe David prin uşa întredeschisă a băii în timp ce întindeam nişte haine la uscat. Da, uite a scris că cinci ori zece egal cu douăzeci şi cinci. E cincizeci, nu douăzeci şi cinci. I-am corectat cu roşu.
Tata a avut tot 4 puncte.
-N-aţi învăţat. Trebuia să ştiţi deja tabla înmulţirii, trebuie să mai exersaţi ne-a îndemnat David supărat.
Pune mult suflet, Dl învăţător. De dragul lui, data viitoare vom rezolva mai bine.
(va urma)
