Viaţa cu autism. Episodul 71. Una caldă, una rece

TOTUL DESPRE MAME
viața cu autism

Sunt supărată când David mă minte. Sunt şi mai supărată când răspunsul la întrebarea:”de ce nu ti-ai făcut toată tema?” este: “pentru că mi-a fost lene”. Nu, pedeapsa nu funcţionează la David. Că dacă ar funcţiona anularea privilegiilor, David ar fi cât se poate de tipic.

Sunt sigură că faptul că nu se va putea duce cu bicicleta toată săptămâna şi că nu se va uita la desene nu va avea nici un efect asupra lui. Un copil căruia i se iau lucrurile care îi fac plăcere, suferă. David, nu. Sau poate nu arată. Dar chiar pare indiferent la pedeapsă.

Nu, nu merge cu explicaţia:”e bine pentru viitorul tău să îţi faci temele”. Cred că asta nu prea merge cu nimeni.

Ce ar fi funcţionat în cazul lui ar fi fost mai multă terapie comportamentală la timpul potrivit.. Mai multă decât a  avut parte. Dar tocmai m-am deprimat; reţeaua mea socială preferată îmi aminteşte că acum patru ani am fost lăsaţi cu ochii-n soare, cu disperarea-n suflet şi cu un David pentru care nu am găsit pe nimeni să lucreze. A se citi: la banii de care dispuneam, nu am găsit pe nimeni care să îl ducă mai departe.

Aşa că l-am preluat noi pe David, noi părintii şi Doamnele de la Gilău, din Grădiniţa şi din şcoala de aici.  Din 2013 începând, tot ce a făcut David, tot ce a realizat a fost efortul nostru. Sau vina noastră. Oricum vreţi să-i spuneţi.

Cu David e mereu aşa, una caldă, una rece.

Citeam în seara asta ceea ce a scris una dintre prietenele mele virtuale şi ea mamă a unui copil cu autism: că autismul copilului ei a făcut-o un om mai bun. Uneori şi eu cred asta despre mine, alteori sunt atât de frustrată încât îmi spun că nu eram un om atât de rău să am nevoie de un asemenea catharsis.

Imi pare rău, trebuie să fiu rea; mă uit în jur şi văd oameni cu posibilităţi financiare deosebite ai căror copii se joacă cu jucării surpriză din pufuleţi, care nu pun preţ pe educaţia copiilor. Nu, nu cred că ar trebui să ne ducem copiii la toate cursurile posibile de la karate, înot, engleză, pictură şi să tragem de ei în toate direcţiile.

Cred mai degrabă că părinţii ar trebui să le acorde atenţie copiilor şi nevoilor lor emoţionale jucându-se cu ei şi urmărind ca ei să dezvolte abilităţi lingvistice, motrice, de autoservire şi cognitive. Restul vine de la sine.

Da, am mai cunoscut copii ca David. Copii tipici, nu autişti. Mai există astfel de copii care ignoră autoritatea, copii cărora nimic nu pare să le oprească avântul distructiv sau sindromul opoziţionist.

Ce fel de copii sunt aceştia ? Sunt copii cu părinţi divorţaţi sau familii în care copilul este neglijat emoţional. Ce împărtăşesc ei de fapt este vidul de ataşament. Lipsa figurii materne sau paterne îi face să adopte un comportament care de multe ori îi poate pune în pericol.

Toţi copiii rebeli au probleme emoţionale. La David substratul profund este deocamdată autismul. Sper ca noi părinţii să nu- inducem alte probleme emoţionale. La alţi copii care pornesc cu cele mai bune şanse în viaţă, nemarcaţi de nici o tulburare de dezvoltare, ele apar din cauza mediului în care trăiesc.

Dar şi unii şi alţii  au nevoie de multă atenţie şi multă dragoste.

(va urma)

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa