Viaţa cu autism. Episodul 82. La urma urmei, de ce-ar cânta?

Viata cu autism, de Marina Neciu
viața cu autism

David cântă. L-am auzit de puţine ori cântând în toţi anii ăştia, Ştiam că are voce frumoasă, dar pur şi simplu nu cânta decât în mod excepţional. La şcoală, la ora de muzică, el cântă, aşa mi-a spus Doamna lui.

La serbări pare să cânte cu toţi copiii în cor. Iar faptul că după serbare acasă mai fredona bucăţi din cântecele îmi arăta că ştie, că nu e absent cum pare în timpul unora dintre serbări.

Mă resemnasem. La urma urmei, de ce-ar cânta?

Da, ţoţi copiii cântă. Dar m-am obişnuit atât de tare să nu facă unele lucruri încât chiar nu mai conta.  Cumva expectanţele mele sunt setate destul de jos pentru lucrurile pe care nu le consider decisive pentru viitorul lui David.

Numai că George mi-a descoperit laptop-ul. De acolo a fost doar un pas către cântecele pentru copii animate. Sigur ca îi cânt lui George, dar cine poate cânta neobosit atâtea zeci de piese frumoase?

David se ocupă de obicei de partea asta, cea cu laptop-ul. Stau amândoi în pat, ascultând cât eu sunt ocupată cu Ilinca sau cu vreo treabă ce nu suferă amânare la bucătărie.

Aşa a început David să cânte toate cântecele pentru copii, complet şi frumos. Ce frumos e să-ţi auzi copilul cântând! Un copil fericit, aş zice. Mă bucur că a găsit şi modul ăsta de exteriorizare. Cu poeziile îi este mai greu, i se pare dificil să le memoreze tocmai pentru că limbajul la el s-a dezvoltat  cel mai greu. Dar după cum evolueaza, cu siguranţă va fi tot mai bine.

Doar că este dificil să nu ştii. Părinţii de copii tipici privesc lucrurile foarte simplist. Aşa şi trebuie să fie. Nu stă nimeni să se uite la ce vârstă a început copilul să cânte ori la ce vârstă a ţinut corect un creion în mână sau la ce vârstă a ştiut să se aşeze pe o tricicletă.

Dar eu trebuie să fiu atentă la orice detaliu şi să-l ajut pe David să-şi dezvolte şi cea mai banală abilitate.

Când mergem în Cluj, îi vorbesc în timp de traversăm strada, îi povestesc despre culorile semaforului, despre cum NU traversăm imediat ce se face verde pentru pietoni, că ne mai asigurăm încă o dată că nu vine vreo maşină şi abia apoi traversăm.

Trebuie să cred că toate aceste lucruri contează şi i se fixează în memorie.

-David, uite acolo este cercul de plastic, îi zic lui David în timp ce cu indexul indic direcţia.

Dar de cele mai multe ori, David se uită într-o direcţie de el aleasă sau de jur –împrejur după obiect, fără să se uite în mod automat la mine şi la direcţia indicată. Sau dacă se uită, are dificultăţi în a stabili exact punctul pe care îl arată degetul meu.

Probabil că pentru altcineva ar fi dificil să-şi dea seama de asta. Insă eu am deja multă experienţă. Uneori am senzaţia că George urmăreşte mai bine direcţia decât David.

George are iar nişte zile tulburi, iar mă bucurasem prea devreme. Ca de obicei. Nu-i nimic nou aici.

Dacă n-ar fi speranţa să ne ameţească cu promisiunea unui viitor mai bun, toţi ne-am pierde cheful de viaţa.

(va urma)

 

 

 

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa