Ce emoţii am avut! Incă de când am aflat că va merge în excursie cu clasa sau, mă rog, cu mai multe clase, am avut emoţii. Va fi ascultător? Se va simţi bine? Se va descurca cu toate cele?
Aştepta şi el cu nerăbdare, dar între timp a răcit din nou destul de rău, încât am crezut că nu se mai face bine odată. Dar s-a făcut. Au pornit de la Gilău înspre Oradea şi Băile Felix pe o ploaie torenţială.
Mi-am petrecut ziua făcând curat şi jucându-mă cu Ilinca. George a fost la grădiniţă. Mă gândeam la faptul că nu sperasem acum mai bine de 5 ani că David va ajunge la gradul acesta de independenţă, chiar dacă mai are viraje comportamentale.
Ce mare lucru!
-George, scoate din guriţă, nu băgăm în guriţă pietre, îl ceartă David pe frăţior când sunt afară. Aşa îl certam şi eu pe David în vara în care se apropia de 3 ani. Părea să înţeleagă, dovadă că încerca să fugă de mine cu guriţa plină de pietre. George face la fel. Dar, ce minune că David a ajuns astăzi aşa!
A ajuns acasă seara târziu, după 12 ore petrecute cu colegii şi învătăţorii şi tot a adormit înspre miezul nopţii. Era obosit, vesel şi ars de soare. La Băile Felix fusese frumos şi cald. La primele întrebări nu a fost în stare să răspundă, aşa de greu îşi aduna gândurile.
L-am surprins de-a lungul serii, aşa cum se plimba agitat prin casă că zâmbeşte, ca şi cum şi-ar fi adus aminte de ceva extrem de agreabil.
N-a cheltuit decât vreo zece lei din cei peste patruzeci pe care îi primise. Desigur excursia fusese plătită în avans, inclusiv masa de prânz, intrarea la Zoo Oradea, la Băile Felix, David mai avea la el suc, apă şi gustări la el.
Mă aşteptam să-şi cumpere de toate,să profite de faptul că avea atât de mulţi bani la el, însă mi-a spus că singurul lucru de care i-a fost cu adevărat poftă a fost vata de zahăr. Seamănă cu mama lui.
Visez la zile mai bune alături de el. Aş vrea să-mi petrec mai mult timp cu David, să ne ducem să hoinărim prin Cluj, la un film, la o îngheţată, la vreun eveniment stradal.
Cumva tot timpul sunt piedici; ba e bolnav unul, ba celălalt, ba nu e o perioadă foarte roz din punct de vedere financiar. Nu pentru distractii în orice caz. Sau nu sunt eu într-o formă grozavă. De o săptămână am o criza de sciatică atât de groaznică că nu mai reuşesc să mă ridic noaptea la copii.
Tare mi-e dor să ies cu David, se termină mâinele Zilele Clujului şi nu ştiu dacă reuşim să ajungem având în vedere incapacitatea mea de mişcare, şi acolo ar cam fi de umblat
Dar musai să-l duc măcar la un film pentru copii curând că începe TIFF.
M-am săturat. Vreau o viaţă normală pentru copiii mei, una în care să nu trebuiască să socotesc ce ne putem permite şi ce nu. O viaţă în care să ne putem permite să le arătăm locurile care ne înconjoară şi că mai există şi altceva în afară de grădiniţă, şcoală sau casă. Dar pentru asta am nevoie de altă ţară, una în care munca să fie mai bine remunerată.
Toţi avem nevoie de asta, nu-i aşa?
(va urma)
