Câteva sfaturi de care să ţii cont atunci când mergi în vizită la un copil cu nevoi speciale
O familie care are un copil cu nevoi speciale te-a invitat să le faci o vizită? Poate că la început te-ai speriat puţin şi este oarecum firesc, poate că ai acceptat fără a sta pe gânduri. Gazdele îţi sunt cunoscute de la serviciu, din părculeţul pe care îl vizitaţi zilnic sau poate că ea ţi-a fost chiar colega de şcoală. Pentru ca orele petrecute în vizită să fie plăcute pentru toată lumea, este bine să ţii cont de câteva realităţi.
Iată 5 sfaturi concrete care îți vor fi de folos:
1. Ţine cont de vârsta psihologică a copilului
Majoritatea copiilor cu nevoi speciale asociază şi o întârziere în dezvoltare, manifestată prin retard psihic şi/sau motor. Concret, dacă prietenii tăi au un copilaş în vârstă de şapte ani, este foarte posibil ca el să aibă un comportament asemănător cu cel al unui copil de trei, patru ani. Poate folosi încă scutecul, biberonul, are „tabieturi” şi rutine de la care nu se abate, ore fixe de masă şi somn, jucării preferate etc. Aşa cum unui copil de doi ani nu îi reproşezi o criză de plâns sau faptul că nu vrea să împartă jucăriile ori să ofere pupici, la fel şi în cazul unui copil cu întârziere în dezvoltare nu îi vom cere aceste lucruri, oricât de buni prieteni suntem cu părinţii săi.
2. Ţine cont de particularităţile dizabilităţii sale
Chiar dacă tu, la rândul tău, ai crescut doi copii şi încă vreo patru fraţi, în cazul unui copil cu nevoi speciale nu se aplica mai nimic din ceea ce ştii. Copilul prietenilor tăi poate fi nonverbal sau hipoacuzic, poate că îşi mişcă cu greutate o parte a corpului sau poate că metoda sa de liniştire este săritul în pat sau cocoţatul pe mobile. Unii dintre ei prezintă o hipersensibilitate senzorială (nu suportă vocile ridicate, muzica dată tare, adulţii râzând în hohote sau flashurile luminoase). Majoritatea dintre ei se sperie şi plâng atunci când se cântă „la mulţi ani” sau când adulţii din cameră dansează. Fiecare astfel de gest, firesc pentru un copil sănătos, este tradus de către copilul cu nevoi speciale în elemente care îl dezechilibrează emoţional, pe care nu ştie cum să le interpreteze.
În nici un caz nu îl certa sau nu râde de el („Vai, eşti băiat mare şi faci aşa ceva!”) atunci când îl vezi făcând lucruri pe care tu le consideri nepotrivite (fluturatul mânuţelor, sunete prin care încearcă să comunice, ruptul hârtiilor, suptul obiectelor, lovitul pereţilor etc).
3. Întreabă părinţii care sunt „regulile casei”
Cel mai simplu este să întrebi părinţii despre ceea ce îl deranjează pe cel mic şi cum puteţi evita acest lucru. Sunt copii care au o reacţie puternic negativă la vederea unei anumite culori sau texturi, te poţi aşeza pe fotoliul său preferat, declanşând o mică furtună sau te poţi juca cu flashuri luminoase (telefon, bricheta) provocând crize epileptice, de exemplu. Chiar dacă pare dificil, „paza bună trece primejdia rea”.
4. „Nu pune mâna pe mine!”
„Hai la mine în braţe”, „Îţi pot da un pupic?”, „Ce păr frumos ai, hai să îţi fac codiţe” sunt fraze cu care poţi sparge gheața atunci când vrei să te apropii de un copil tipic. Din păcate, ele nu doar că nu funcţionează în cazul copiilor cu nevoi speciale, dar te poţi lovi de o reacţie puternic negativă sau, mai rău, să declanşezi comportamente de autostimulare sau (auto)distructive. Fii foarte atent la reacţiile copilului, la răspunsurile nonverbale pe care le primeşti, apropie-te cu blândeţe şi grijă, întreabă părinţii. Este, dacă vrei, ca o joacă cu o pisică temătoare.
5. Câteva idei de cadouri
În alegerea unui cadou pentru un copil cu nevoi speciale este bine să ai în vedere tipurile de terapie pe care le practică, lucrurile care îl pot răni etc, dar şi de un aspect ceva mai delicat, cel al costurilor pe care le suportă lunar parinții săi. Jucăriile care stimulează ariile deficitare sau hăinuţele sunt cele mai potrivite. Iată câteva idei:
• Jucării pentru motricitate fină: jucării de echilibru (balanţe, etc), plânse cu magneţi, jocuri care presupun introducerea unor piese mai mici în orificii, înşiratul lor pe sfoară, montarea lor pe o tijă de lemn (turn cu inele, înşurubat-deşurubat, cusut pe o planşa de carton), planșe de plută pe care să monteze imagini bătând cuie mici;
• Jucării pentru motricitate grosieră: trambulină, placi/fotolii pentru echilibru, bicicletă, tricicletă, minge;
• Instrumente şi jucării muzicale/luminoase (cu acordul părintelui);
• Materiale pentru artă: creioane, carioci, tempera, cretă colorată, fetru, cartoane colorate, magneţi „îmbracă păpuşă” etc;
• Jucării tactile: cu diverse texturi – pufos, asupra, care fâsâie etc;
• Pentru stimularea limbajului: de suflat (instrumente muzicale ori soluţie de făcut baloane de săpun), jucării cu texte în limba romană;
• Puzzle-uri;
• Nisip kinetic (cu acordul părintelui);
• Animale, figurine, păpuşi, accesorii pentru jocuri de rol;
• Cărţi cu pagini cartonate şi imagini simple.
