„La mulți ani, David, la mulți ani autismului din tine! Te iubesc pentru ceea ce ești nu pentru ce ai fi putut să fii”

ziua de nastere a autismului
Ziua de nastere a autismului, momentul în care viața ni s-a schimbat complet.

Ziua de naștere a autismului este de fapt ziua lui David, pe 14 septembrie, de 14 ani, cu aceeași urare îl întâmpin: „Să fii fericit, copilul meu!” Nici măcar când îl purtam în pântece nu visam altceva pentru puiul meu, decât o viață cu zâmbete nesfârșite. A ajuns la vârsta adolescenței și este așa cum mi-am dorit: bun, senin, cald, și „cu zâmbetul în sus”! La mulți ani, David, la mulți ani autismului din tine!

Acceptarea unui diagnostic ne-a ajutat să putem fi fericiți. Dacă nu ne plângem în stânga și-n dreapta, nu înseamnă că totul a fost sau este simplu. Nu va fi niciodată. Și nu din cauza autismului lui David, ci din cauza lumii în care trăim. Vorbesc la plural, pentru că tatăl lui David este implicat până peste urechi în povestea asta.

Dacă pe David îl doare sau îl supără ceva, ne doare pe toți trei în aceeași măsură. Am construit vreme de 14 ani o lume a noastră. Am greșit și ne-am iertat, am sperat și am suferit între pereții noștri. Am zâmbit și ne-am trimis toate rugăciunile către un singur om: către copilul nostru, să fie fericit. La mulți ani, dragul mamei, atât ți-am putut oferi noi în ultimii 14 ani!

Ziua de naștere a autismului- cadoul este toată energia mea

Urmăriți cu atenție această reclamă veche, insist:). Mă obsedează de ani buni. O am în calculator și când am impresia că am ajuns la capătul puterilor, o pun pe repet până înțeleg că n-am trăit degeaba. „Musca Vodafone” este de fapt David, iar modul lui de a trăi intens, pur, cu lucruri care-l fac într-adevăr fericit mă face să cred că am reușit să-mi împlinesc un vis: să am un copil fericit care iubește viața și o trăiește din plin!

 

Cum a ajuns să fie „Musca Vodafone” de la copil fără contact vizual, fără vorbe în gură, fără apucături normale, fără dragoste de oameni, povestesc în fiecare săptămână în serialul acesta, „La braț cu autismul”. Dar dacă vrei varianta foarte scurtă, transformarea lui David a fost posibilă doar cu iubire și implicare absolută.

Nu suntem un model pentru nimeni, sunt oameni care au ales căi mult mai bune, mai sigure, mai costisitoare, sunt copiii de vârsta lui David care merg singuri la școală sau își fac un proiect la ei în cameră fără ajutor. Sunt copiii mult mai recuperați decât copilul meu.
Eu am ales să-l cresc altfel. Am pariat toate visurile pe o singură carte: pe fericire. A fost riscant, pentru că toți îmi spuneau că nu există fericire în autism.

Mi-a plăcut să mă joc cu soarta să îmi duc speranțele fix acolo unde trebuia mai puțin. Am dat la spate reguli stricte, teorii celebre, medicamente minune și diete care să-l facă mai isteț. I-am spus chiar și când nu părea că mă aude, că eu cred în el, că îl iubesc, că-l vreau fericit, că am să fiu lângă el atâta timp cât are nevoie de mine. Că am să-i dau din energia mea, până bateria mea ajunge la 1%, că mă voi conecta cu mintea lui și voi păstra conexiunea activă tot timpul, ca să-i pot traduce tot ce se întâmplă în jurul lui.

Dar, până la urmă n-am făcut mare lucru, așa fac toate mamele cu copiii lor. Dacă i-am făcut vreun „cadou” de preț în ultimii ani, acela a fost să fiu o mamă normală. Nu una speriată de autism, nu una care își consumă energia căutând cauze și vinovați. Am fost o mamă care a înțeles la timp că viața e scurtă și merită trăită din plin, chiar dacă viața te pune hodoronc-tronc să mergi la braț cu autismul.

ziua de naștere a autismului
Tortul de la aniversarea de anul trecut, ales special pe gustul lui David!

Ziua de naștere a autismului. Cum a învățat David să iubească petrecerile

14 septembrie este Ziua Crucii, este ziua în care începe școala, este ziua lui David. Când l-am născut, tata trăgea să moară, de fapt cu asta am început serialul acest cu aproape un an în urmă. Dacă vrei să recitești episodul 2, îl găsești aici. Toate aniversările au fost marcate printr-o petrecere de pomină sau printr-un eveniment pe care el l-a cerut, după ce a învățat să ceară. Dar cred că prima petrecere pe care a conștientizat-o din plin și a trăit-o intens cap-coadă a fost abia cea de la 7 ani.

Pentru prima dată am invitat oameni străini (colegii lui de grădiniță), am depășit zona de confort a familiei extinse și a vecinilor cu care pe vremea aceea încă se mai juca și am făcut-o lată pentru prima dată. Copilul a prins gustul. Și-a făcut „botezul” în societate și a început de atunci să iubească petrecerile. Când nu era ziua niciunui copil, am început să inventăm tot felul de motive ca să mâncăm tort și să bem șampanie!

Îmi amintesc de „ziua tabletelor” și râd de una singură. Lui David dacă îi spuneam „hai să ne strângem cu amicii noștri și luam un tort cu șampanie” nu era de acord! trebuia să găsim ceva, un motiv, să pară treaba cu moț. Și, pentru că David, Andreea și Ianis aveau tablete, într-o zi ne-am strâns și le-am făcut ziua de naștere! Da, pare ciudat, dar știți cât de tare ne-am distrat în ziua aceea?!

Ani de zile, curtea și casa noastră a fost ring pentru: 1 iunie, Halloween, Zile din Școala Altfel, cinema în sufragerie, petrecerea de logodnă a finilor, Lăsatul Secului, Crăciun, Paște, Revelion, dezlegare la pește, Ziua Recoltei sau 1 mai.

De ce am făcut toate astea? Să aduc oamenii în viața lui David, să învețe într-un cadru distractiv cum să comunice, cum să se poarte, cum să servească un musafir, cum să danseze, cum să facă o horă, care sunt pașii de la Macarena. După fiecare petrecere de pomină simțeam așa, o bucurie imensă care nu mă lăsa să dorm.

Mă uitam la poze și nu-mi venea să cred că timpul a trecut atât de repede. Mă gândeam la ce a învățat David din ziua aceea și cât de fericit a fost alături de atâția oameni. Și toate gândurile astea îmi furau somnul: am mai făcut un pas înainte pentru copilul meu! Hai să zicem că asta a fost „terapia prin prietenie” sau „terapia prin petreceri de orice fel” și că a făcut toți banii din lume.

Ziua de naștere a autismului. Ne antrenăm zilnic

Anul trecut i-am făcut o petrecere surpriză, pentru prima dată în viața lui și l-am lăsat fără cuvinte. A doua zi l-am dus la mare, așa cum ceruse. Acum doi ani, tot la mare a vrut și să petreacă cu colegii de clasă și să meargă în Las Fierbinți. Îmi place să-l văd că-și face planuri, îmi place să văd că trăiește intens și primele două săptămâni din septembrie așteptând cu nerăbdare ziua lui.

Anul acesta este extrem de emoționat, urmează să-și facă buletinul.
I se pare că gata, este aproape adult după ce-și va ține cartea de identitate în mână, deh, va intra și el în rândul lumii. De prin august cam așa începem noi fiecare dimineață:

– Georgiana, îți dai seama că se apropie ziua mea?
– Da, David, abia aștept!
– Și eu abia aștept! O să am o petrecere și o să-mi fac buletinul.
– Minunat!
– Poți să-mi mai spui, te roog, cine vine la ziua mea?

– Dar știi, David, că am făcut lista împreună! Cedez instant și încep iar să-i înșir invitații.
– Și a doua zi mergem să îmi fac buletinul, nu-i așa?
– Așa e, mergem cu toții.
– O să vină și mamaie Nicoleta?
– Da, mami, vine și mamaie și cine mai vrei tu!

ziua de naștere a autismului
Ziua de naștere a autismului, la împlinirea a 10 ani. (2016)

După ce lămurim toate aceste detalii, repetăm discuția de câteva ori pe zi și în dimineața următoare o luăm de la capăt. Autismul din David are nevoie de confirmări permanente, de certitudini și de întăriri ale ideilor prin repetare. Nu mă deranjează, atâta timp cât lui îi face bine chestia asta.

Anul acesta, fiind așa mai specială situația în lume, avem o petrecere restrânsă, în curte, la aer, cu distanțare și tot ce șcrie la carte. Vreau să-și amintească cu bucurie acestă zi, doar e ziua în care copilul meu devine adolescent!

Bine, tortul va avea niște telegondole pe el (mereu alege câte o trăznaie pe care amica noastră care ne face torturi se chinuie să o creeze din marțipan), avem baloane colorare și goarne să „bucure” toți vecinii, dar sufletul ăsta de copil vreau să nu dispară niciodată din copilul meu.

Ziua de naștere a autismului este un mare prilej de bucurie, pentru că autismul definește personalitatea copilului meu. Mi-ar plăcea ca jumătate din cei pe care-i știu să aibă aceeași inimă mare și viața în sine ar fi un paradis.

La mulți ani, copilul meu drag! Tu știi că te iubesc din clipa în care am aflat că ești în burtica mea. Tu știi că mama te-a iubit și când tu nici măcar nu mă lăsai să te iau în brațe. N-am să spun niciodată „dacă n-ai fi avut autism, atunci….” pentru că ar însemna să te rănesc direct pe tine.

Nu, puiul meu, eu iubesc autismul tău, pentru că face parte din tine, din strălucirea și bunătatea ta. Eu te iubesc pentru ceea ce ești nu pentru ce ai fi putut să fii. Eu te iubesc pentru că tu ești lumea mea și motivul de a mă trezi la ora 6 în fiecare dimineață.

Îmi doresc ca, atunci când eu nu voi mai fi, tu să fii capabil să-ți ții singur „zâmbetul în sus”, să faci petreceri cu oameni mulți și cu cei 10 copii pe care zici că vrei să-i ai împreună cu soția ta. Să fii mereu „musca Vodafone” și să trăiești intens fiecare clipă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()