Cum să cumpărăm doar cadouri care sunt cu adevărat necesare (P)

TOTUL DESPRE MAME

În acest articol vei afla:

  • Câte cadouri să îi cumperi copilului;
  • Care sunt cadourile de care se bucură copilul mic;
  • Ce cadouri sunt cu adevărat utile, cum ar fi investiţia în educaţia copilului

Un copil mic este o bucurie într-o familie. Începând cu prima lună de viață, apoi botezul, primul Crăciun și orice sărbătoare, notată sau nu în calendar, toate se serbează cu multe multe cadouri pentru copil. 

Acest articol conține recomandare de produs.

Câte cadouri îl fac fericit pe copil?

Studiile arată că un copil are nevoie de puține jucării, astfel el se joacă cu ele, apoi urmează o fază în care se plictisește, le știe, le-a descoperit. De acum înainte are loc dezvoltarea creierului copilului și anume copilul va lua jucăriile și le va găsi sensuri noi, le va da roluri noi și mintea copilului va inventa jocuri noi cu aceleași jucării. 

Părinții care știu că au deja multe jucării în casă fac un sistem de a le roti, astfel încât copilul să aibă un număr limitat de jucării la îndemână pentru o săptămână sau două, apoi le înlocuiesc cu alte jucării. Aceștia urmăresc și ritmul de dezvoltare al copilului și faza în care este, apoi cumpără jucării noi adaptate nevoii de dezvoltare a copilului, de exemplu jocuri de potrivire, jocuri de construcție, lego, jocuri de dezvoltare motrică, jocuri legate de emoții sau dezvoltarea limbajului și așa mai departe. 

Jucăriile colorate și cu muzică sau diferite sunete sunt foarte vesele, însă s-au dovedit a fi atractive doar pentru noi, adulții. 

Sunt multe teste făcute cu copii, teste în care copilul mic primea un obiect banal cum ar fi un morcov, o linguriță, un dop, o sticlă de apă, o felie de măr și alte asemenea, în același timp cu o jucărie colorată. În cele mai multe cazuri, copilul nu a ales jucăria, curiozitatea lor este legată de lucrurile pe care le văd în mâinile noastre toată ziua. 

Stimulii din partea jucăriei, luminițe, cântecele, și orice distrează copilul, îl fac să fie reactiv și nu proactiv, așa că aceste jucării ar trebui să fie cumpărate în mod excepțional. 

Ce ne facem cu jucăriile cumpărate cadou de cei din jur?

Cei care îndrăgesc copilul nu vor înțelege restricțiile noastre, pentru ei copilul merită toate jucăriile din lumea asta, vei auzi „păcat că nu am bani că pe toate le-aș fi luat din magazin, atât erau de frumoase, dar lasă, că mai iau și data viitoare când vin la voi.”

Li se par senzaționale jucăriile cele mai mari, mai zgomotoase, mai colorate. Iar la bani, știi doar că nu vor face economie. 

Investiții care au un real impact asupra viitorului copilului 

Prea multe jucării sunt bani irosiți, așa că este bine să îi îndrumi pe cei care simt nevoia să cumpere copilului cadouri, să investească banii în ceva util pentru copil pe termen lung. 

Unii îți vor spune direct „eu nu mă pricep, îți dau bani, cumpără tu ce știi că are copilul nevoie”. 

Dacă ai tendința de a refuza astfel de daruri nu o mai face, până la urmă cei care îți oferă banii se simt obligați să vină cu un cadou la copil și vor da banii aiurea, pe ceva ce nu are rost. Ia banii și fă ceva util cu ei, îți voi spune imediat ce îți recomand. 

Pentru cei apropiați care știi că vin cu jucării scumpe, ia-le-o înainte și vorbește cu ei despre sărbători, despre cum și unde vă vedeți și adu în discuție și subiectul cadourilor. Anunță-i că vrei să faci ceva important pentru copil și anume să îi cumperi o singură jucărie, iar restul banilor să îi investești pentru un viitorul copilului, iar ei pot contribui. 

Un argument pentru ca ei să îți înțeleagă cererea ar fi cel legat de studiile pe care le-am menționat la începutul articolului. Un alt argument este că nu vrei un copil răsfățat, care să ajungă în fiecare an să se aștepte la tot mai multe cadouri cu care se va juca o zi și apoi ajung un munte de jucării depozitat pe undeva, îţi dorești un copil fericit, care să se bucure de ce are  și să aprecieze ce primește. Iar argumentul suprem este legat de fericirea copilului pe termen lung și lucrurile care contează. În acest fel, ne putem arăta dragostea față de copil printr-o investiție în viitorul lui

Copilul nu își va aminti zecile de jucării primite în copilărie, dar se va folosi de banii investiți într-o asigurare, de exemplu, în momentul în care chiar are nevoie de un ajutor financiar pentru viitorul pe care și-l construiește,  pentru studiile pe care le face, sau pentru un avans pentru o casă, bani pentru o afacere, un vis pe care îl are și așa mai departe. 

Chiar dacă la început veți părea puțin ciudați, cei care iubesc copilul vor realiza că sunteți părinți grijulii, iubitori și responsabili, și vor contribui cu drag la fondul vostru destinat viitorului copilului. 

Sunt multe jocuri și jucării la un preț modic de care copilul se va bucura la fel ca de o jucărie scumpă, cum ar fi: plastilina, slime-ul, păpuși și mașinuțe, creioane colorate, acuarele, carioci, cărți de povești, plușuri, cărți de colorat, cărți cu jocuri logice, cuburi, jocuri de construit, puzzle și altele. 

Copilul va avea parte de bucuria unui cadou și de restul banilor voi îi veți asigura un sprijin când va avea mai mare nevoie de el. 

Ghidul pentru părinţi care te ajută să ai grijă de viitorul familiei tale

Îţi recomand un ghid gratuit care te ajută să dai valoare banilor, pentru a construi un viitor frumos pentru copilul vostru.

Vei afla cum poți pune bani deoparte chiar dacă ai venituri modeste, care sunt cele mai eficiente instrumente de economisire pe termen lung,  ce planuri de viitor aleg majoritatea părinților și alte informații interesante pentru tine și copilul tău. 

Dă valoare timpului. Începe investiția în viitorul copilului tău cât mai devreme pentru a economisi sume mari fără să simți o presiune financiară mare. 

O asigurare de viață cu economisire, de exemplu, îți oferă în același timp un instrument eficient de a economisi bani în timp ce oferă și protecție, pentru că îți pasă de viitorul copilului tău. 

Să aveți parte de sărbători fericite, cu cadouri frumoase sub brad și cadouri inspirate pentru siguranța și bunăstarea familie. 

Despre autor

Anamaria Ciuhuță este fondatoarea comunității Financial Parenting și are o vastă experiență în domeniul financiar. Ea se descrie astfel: „Sunt mamă, îmi pasă de viitorul copilului meu și al copiilor voștri. Sunt plină de energie pozitivă, îmi place să predau educație financiară pentru cei care vor să aibă o viață în abundență.”

 

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa