Copilul meu nu mă ascultă! Ce fac mai departe?

TOTUL DESPRE MAME
asculta-totul-despre-mame

Atunci când părinții spun „Copilul nu ascultă” se referă la faptul că el „nu e ascultător”. Părinții dau ordine, iar copiii se opun ordinelor – după cum este foarte probabil ca și părinții să se opună ordinelor. Dacă aveți conflicte de putere cu copiii voștri, aruncați o privire la rolul pe care îl aveți în crearea acestor conflicte de putere.

Majoritatea copiilor nu-i ascultă pe părinți pentru că aceștia vorbesc prea mult și pentru că nu le oferă un model corespunzător de ascultare. Copiii învață ceea ce trăiesc. Cum pot ei să învețe să asculte dacă părinții nu le arată cum se face acest lucru? Copiii te vor asculta abia DUPĂ ce simt că și ei au fost ascultați. Cei mai mulți copii își acoperă urechile când încep cicălelile. Poate că nu au curajul de a-și acoperi fizic urechile, dar găsesc alte metode de a nu asculta. Părinții impun prea mult, în loc să roage și apoi să asculte. Ei le spun copiilor ce s-a întâmplat, le spun apoi care au fost cauzele, cum ar trebui să se simtă în legătură cu ce s-a întâmplat și apoi le spun ce ar trebui să facă pentru ce s-a întâmplat. Este mult mai eficient să îl întrebi pe copil ce s-a întâmplat, din ce cauză, cum se simte și ce poate face în legătură cu asta.

Dora se plânge că fiica ei Katie, în vârstă de 4 ani, nu ascultă niciodată ce îi spune. Ea a continuat cu un exemplu: „Azi dimineață așezam băiatul în scaunul de mașină, iar Katie se juca într-o baltă. I-am spus: <<Termină odată și treci în mașină>>, dar ea a continuat să treacă prin balta aceea și să se stropească. Am început să mă enervez și și-a dat seama, dar tot a continuat. Imediat ce am reușit să o urc în mașină, am vorbit cu ea despre ce s-a întâmplat, iar ea și-a acoperit urechile. A fost nervoasă tot drumul până la școală. Acesta este doar un exemplu din câte prostii face, care mă scot din minți. Așa face toată ziua. Face tot timpul prostii doar ca să ne supere.”

Intervin atâtea aspecte în această situație, încât s-ar putea scrie o carte despre asta. Am să încerc să explic cât se poate de simplu. Pentru moment, nu am să intru în detalii despre posibilitatea ca Katie să se simtă „detronată” de către fratele ei mai mic și să fi ales un „scop nepotrivit” (poate o formă de putere orientată greșit) ca mod de a-și manifesta nevoia de apartenență și de semnificație. Probabil că simte că este „o pacoste”, care atrage descurajare și tot felul de idei greșite despre cum să se simtă iubită – sau revoltă pentru că (la nivel subconștient) nu se simte iubită.

Să ne concentrăm asupra modului în care punerea întrebărilor și ascultarea o pot ajuta pe Katie să aibă sentimentul de apartenență și de semnificație, să diminueze conflictul de putere și să le ajute pe mamă și pe Katie să se bucure de momentele petrecute împreună.

În loc de a-i „spune” să iasă din baltă, Dora poate începe prin „a acționa în loc de a spune”. O poate lua pe Katie de mână, să o conducă spre mașină – cu bunătate și fermitate. (De preferat fără să spună nimic. Cuvintele atrag opoziția copilului).

Da, este neplăcut pentru că Dora trebuie să se ocupe de bebeluș. Totuși este la fel de neplăcut să tot țipe la Katie și în final să rămână furioasă și frustrată. Și mai bine ar fi ca Dora să adopte niște măsuri de prevenție, prin acțiuni care să o determine pe Katie să coopereze, dar în același timp să aibă și sentimentul de apartenență și semnificație. Dora ar putea spune: „Scumpa mea, am mare nevoie de ajutorul tău. Vrei să iei geanta mea și să cauți cheile, până îl așez pe frățiorul tău în scaunul de mașină?” Repet, această abordare o poate ajuta pe Katie să aibă sentimentul de apartenență și semnificație, prin oferirea oportunității de a-și folosi puterea într-un mod util.

Pentru că mamele sunt ființe umane și adesea se simt epuizate de responsabilitățile impuse de grija pentru doi copii mici, durează ceva timp până să se gândească la metode de încurajare, în locul metodelor care atrag conflicte de putere. Cu toate acestea, putem „să învățăm din propriile greșeli” și să sperăm că data viitoare vom fi mai bine pregătiți.

Când simți că urmează să-i faci morală copilului, fă o schimbare și apelează la întrebările de curiozitate. Mai întâi, Dora trebuie să valideze sentimentele lui Katie, pentru a face „o conectare înainte de corectare”:Îmi dau seama că e foarte amuzant să sari în acele bălți. Într-o zi am să sar și eu cu tine. Acum ce crezi că se întâmplă cu hainele și cu pantofii tăi când sari în baltă?” Las-o să-ți răspundă. „Poți să-mi spui de ce ar fi asta o problemă?” Las-o să-ți răspundă. „Poți să te gândești la un moment în care nu ar fi nicio problemă să sari în baltă – și cum ar trebui să fii îmbrăcată pentru asta?”

Observi cât de mult o poate implica pe Katie această abordare? Prin intermediul întrebărilor de curiozitate și al ascultării Katie își va folosi puterea pentru a gândi și pentru a căuta răspunsuri și soluții în înțelepciunea sa interioară. Cuvântul „educație” provine din latinescul „educare”, care înseamnă a conduce, a însoți. Majoritatea adulților încearcă să forțeze lucrurile și sunt adesea frustrați, pentru că această metodă nu funcționează. Când încearcă să forțeze lucrurile, mustrările „intră pe o ureche și ies pe cealaltă”.

Pe lângă întrebările de curiozitate, este important să implici copiii în experiențe în care își pot folosi puterea pentru rezolvarea de probleme. Întâlnirile de familie sunt excelente pentru acest proces. Copiii vor testa întotdeauna să afle câtă putere dețin. Este normal. Este inteligent să folosești aceste oportunități pentru a-i învăța să își folosească puterea în mod constructiv.

Unii părinți consideră că aceste metode consumă prea mult timp, dar dacă te gândești bine, este mai mult o chestiune de noi abilități și de obiceiuri, decât de timp. La fel de mult timp îți ia și să faci morală, să cerți, să pedepsești sau să te înfurii. Schimbarea obiceiurilor și însușirea de noi abilități nu sunt ușoare – până devin ușoare. Între timp, fii îngăduitoare cu tine. Toți părinții trec prin acest gen de situații copleșitoare. Nu fii dură cu tine. Amintește-ți de fiecare dată că greșelile nu sunt altceva decât minunate oportunități de învățare.

Copyright: articol de dr. Jane Nelsen, disponibil pe platforma PositiveDiscipline.com. Traducere de Alina Chiracu, cu permisiunea autorului. Articolul original poate fi consultat aici.

Dacă vrei să fii un exemplu pentru copilul tău și să ai o relație armonioasă cu el, dacă ești convins că un comportament se modelează, dar nu se impune, dacă nu crezi în pedepse, dar ți-ar plăcea ca educația copilului să aibă o structură, îți recomandăm să participi la acest curs de disciplină pozitivă care îți va oferi instrumente practice pentru a-ți sprijini copilul să se simtă un individ capabil, puternic și independent.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa