Când copilul interior nu își dorește schimbarea, părintele nu va putea să se schimbe

Marius Constantinescu
schimbarea

Copilul interior are întotdeauna ceva de zis. Pentru fiecare părinte, venirea pe lume a unui copil reprezintă o schimbare. În cazul meu, scenariile erau din cele mai poetice.

Copilul interior are nevoie de puțină poțiune magică

La vremea acea au fost folositoare. Mi-au dat putere şi entuziasm pentru ce urma să se întâmple. Şi cred că ai nevoie de această poţiune magică pe care creierul tău o construieşte ca să faci faţă unei realităţi care poate fi uneori destul de diferită de ceea ce ai visat până atunci. Indiferent ce ne imaginăm, e clar pentru toţi că in viaţa noastră, ca părinţi, incepe schimbarea. Iar asta creează din start un mare disconfort.

Un pic de timp ca să poţi citi o reţetă de parenting

Viaţa devine impredictibiă, mai ales dacă eşti la primul copil. Aşa că te zbaţi cât de ţin puterile să aduci un pic de ordine în acest haos al începutului. Totul este atât de nou şi de diferit încât pare că viaţa, cel puţin în primele luni, e un locaş de revelaţie continuă. Îţi dai seama rapid că de fapt nu prea ştii cum e sa fi părinte. Şi te pot lua prin surprindere multe emoţii sau idei. Începi să intri în acest iureş sperând că o să ai măcar un pic de timp ca să poţi citi o reţetă de parenting ce îţi va aduce un plus de confort de care ai atât de mare nevoie. Şi e minunat dacă ai acest impuls. Şi totuşi, după ani, te trezeşti că eşti, într-un fel, în acelaşi punct. Copilul a crescut, provocările s-au transformat iar tu nu poţi depăşi un obstacol în relaţia cu el. Ceva nu merge bine în relaţie şi e foarte greu să identifici ce este. Sau ştii, dar nu poţi să faci nimic. Şi începi să te învinovăţeşti şi să dai iar buzna în bibliotecă ca să afli cum să gestionezi această PROBLEMĂ. Poate chiar îţi spui: de azi înainte am să mă schimb. O să vezi. Insă cu o primă ocazie o să re-aduci în relaţie aceeaşi problemă. Încet, încet, pe zi ce trece, problema devine prietenul sau prietena ta. Cum bine spunea cineva: De atunci, lacrimile au devenit cele mai bune prietene.

Îți abați atenția de la copilul tău interior și începi să joci

Problema ta, indiferent care ar fi, devine partenerul tău de joacă. Te joci cu ea, aşa cum te jucai când erai mic sau mică în camera ta sau în faţa blocului. Este o jucărie veche. Iar rolul unei jucării este acela de a te ajuta sa te distrezi. Iar distrarea, devine in timp o distragere, o focusare in exterior. Iti abati atentia de la tine si incepi sa joci, iar jocurile sunt psihologice si pot ajunge intr-o zona de impredictibilate si pericol. Dar de ce e atat de greu sa scapi de problema? Ce copil isi da jucaria altuia cu bucurie. Nu. Se va lupta pentru ea, indiferent de consecinte. Pentru ca aceasta jucarie ti-a adus recunoastere la un moment dat. Iar jucăria asta va apărea cu siguranţă în relaţia cu copilul tău. El o să o vadă şi o să ţi-o ceară. Iar tu vei lupta să îţi pastrezi jucăria pentru tine. Şi începe o luptă care poate lăsă urme pe care un părinte responsabil nu şi le doreşte. Rămâne aşadar în noi activ un copil rănit. Un copil care va lupta şi va sobota orice încercare de a-i lua jucăria. Aşa că va începe să dea din picioare, să urle, să se infurie, să fugă, să ingheţe de frică. Orice. Doar ca să-şi ţină jucăria aproape. Şi ori va intra în competiţie cu copilul sau real ori i-o va împrumuta, devenind PROBLEMA familiei. Aşadar, copilul interior va căuta să saboteze schimbarea pe care o va parcurge acum ca adult. Şi nu va dori schimbarea, chiar dacă adultul-părinte, îşi dă seama că relaţia este disfuncţională. Că sunt amândoi nefericiţi.

Părintele va trebui sa negocieze acum cu copilul sau interior

Se vor certa pe o jucărie, în loc ca părintele să cedeze şi să devină adult. Să-şi dea răgaz, dacă vrea, să plângă jucăria pierdută, să-şi asume haosul, şi să caute soluţii pentru o nouă viaţă care i cere să fie creativ, flexibil şi clar. Parintele va trebui sa negocieze acum cu copilul sau interior o noua jucarie. Copilul lui are nevoie sa fie cucerit. Lasati-l sa fie curios, nu-l criticati, nu-l ignorati. Iar paradoxul schimbării, spunea cineva, este că începe atunci când ajungi sa fi tu, nu când vrei să devii altul ce nu poţi să fi. Curaj.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa