Comportamentul nedorit al copilului. 4 reguli pentru un copil care ascultă

Marina Rosenfeld
comportament nedorit
Un copil cu un comportament nedorit vrea să fie iubit

Un comportament nedorit al copilului naște întotdeauna întrebări din partea părinților. Despre cum poate acesta fi contracarat s-au scris romane. Nu există un răspuns general valabil, nici soluție minune.

Să înțelegem cum învață copiii

Copiii învață prin joc, în primul rând. Cu asta e aproape toată lumea de acord. Ei mai învață și prin copierea modelelor care sunt cele mai apropiate de ei.

Da, persoanele cele mai apropiate de copii sunt chiar părinții lor. Și le sunt modele, inclusiv când vine vorba de comportamente nedorite.

Copiii mai învață și prin pedepse. Nu putem să ignorăm asta. Ceea ce ei învață din pedepse este să le fie frică și să se ascundă de fiecare dată mai bine. Pe termen lung ei vor înlocui un comportament nedorit cu un altul.

Cauzele unui comportament nedorit al copiilor

Cauzele pentru care un copil are un comportament nedorit sunt multe și variate. Ele depind de context, de vârstă și de stadiul de evoluție în care copilul se află. Credem că disciplina corectează comportamente nedorite.

De fapt, realitatea ne contrazice. Dacă nu sunt tratate problemele mai adânci pe care copilul le are disciplina nu corectează nimic. Ba mai mult, cu cât este ea mai restrictivă și mai aspră cu atât duce la apariția unor noi comportamente nedorite. 

Haideți deci să combatem comportamentele nedorite de la rădăcină, descoperind cauzele lor. Câteva dintre cauze pot fi, fără a se limita la ele, cele enumerate mai jos.

1. Comportamentul nedorit și imaturitatea

Copiii nu se nasc cu abilitatea rezolvării de probleme. Nu pot să vadă lucrurile din perspectiva celorlaţi sau să-şi controleze emoţiile şi impulsurile. Chiar dacă fac diferenţa între bine şi rău, ei nu pot să se conformeze, chiar dacă au cele mai bune intenţii. Aceste lucruri nu pot fi corectate prin disciplinare. Ei vor dobândi în timp suficientă experiență de viață și odată cu asta răbdare. Părinții le sunt principalul model pentru asta. 

2. O relație copil – adult nefuncțională

Nu poți cere unui copil să urmeze ceea ce îi ceri dacă nu ai timp să îl asculți, să îl iubești și să îi arăți cât contează pentru tine. Comportamentele tale nedorite față de el vor ieși astfel la suprafață cu o putere deosebită. Îți va plăti cu aceiași monedă. Dacă vrei să te asculte, ia-ți timp și ascultă-l și tu. Dacă vrei să fie atent la tine, adună-ți energia și acordă-i și tu atenție lui. Dacă vrei să te înțeleagă, arată-i că și tu îl înțelegi.

3. Emoții mari în oameni mici

Copiii sunt copleșiți de emoții puternice pe care nu știu cum să le gestioneze eficient. Ajută-i să facă asta oferindu-le variante. Învață-i să-și elibereze emoțiile fără să rănească. Plânsul e sănătos, eliberator și nu rănește pe nimeni. Stai lângă el când plânge, îmbrățișează-l și asigură-l că emoțiile lui sunt ascultate, auzite, înțelese și firești. 

4. Copilul are nevoie și de experiențe negative

Ca să învețe să își controleze un comportament nedorit copiii trebuie să învețe frustrarea. Pentru copii frustrarea înseamnă să trăiască tristețe și dezamăgire când dau peste ceva ce nu pot schimba. Prea mulţi copii au pierdut acest simţ. Fac aceleaşi lucruri indiferent de consecinţe şi nu-şi dau seama că pot supravieţui şi fără să insiste atât. Acceptă-le frustrarea și nu mai încerca să rezolvi totul în locul lui. 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa