Cum am convins copilul să plece în prima lui tabără

copii tabara cort

Clasa I. Trecuse de-abia o lună. Doamna ne întreabă dacă am lăsa copiii în tabără peste vară, o săptămână. Am răspuns ”da”, la primul impuls, fără să mă mai gândesc dacă și copilul o să vrea.

Ajunsă acasă, i-am dat vestea cea mare: ”O să pleci în tabără o săptămână, cu doamna și cu niște colegi de la tine din clasă!” Așteptam să sară în sus de bucurie, să mă pupe, să mă ia în brațe și să chiuie de bucurie. Ea nu a schițat nici un gest, ba chiar s-a și întristat puțin.
”Hello! Tabără! Distracție! Program interesant!”
Dintr-un șir lung de întrebări pot să enumăr câteva care s-au repetat sau care mi-au pus serios la îndoială logica.
-Plec fără tine și tati?
-Acolo avem fiecare WC-ul ei sau mergem la comun cu toți din hotel?
-Cine mă spală pe cap?
-Cine mă piaptănă dimineața?
-Ce fac dacă nu-mi place mâncarea?
-Ce fac dacă mi-e rău în autocar?
-Ce fac dacă îmi murdăresc hainele?
-Cine îmi cară bagajele?
Se pusese pe turuit și nu găseam butonul de la care să o opresc. Am luat-o metodic, încercând să demontez fiecare teamă, urmând ca, în urma unui eșec, să renunțăm la tabără. În definitiv mai erau atâtea luni până la plecare și multe lucruri s-ar fi putut schimba între timp.

Cum am convins copilul să plece în prima lui tabără. Am luat toate temerile pe rând…

După ce am stat puțin de vorbă, a zis că ea vrea să meargă, dar că îi este foarte frică de cum se va descurca. ”Păi dacă-i doar atât, atunci eu zic că nu ai de ce să te temi. Până la urmă, până acum, ai demonstrat că poți să faci față la toate, așa că la o distracție e o nimica toată!”, i-am spus eu liniștitor. În definitiv, nu era decât o excursie mai lungă.
Am luat toate temerile pe rând, considerând că în momentul în care va scăpa de toate temerile legate de organizare va putea să și le învingă și pe celălalte.
Primul pas a fost să o las să își perie singură părul dimineața. E o problemă reală, pentru că uneori îmi este mie greu să fac această operațiune dimineața. Totuși, în câteva zile a reușit, ba chiar și-a făcut și o coadă. Nu era de pozat în reviste de styling, dar arăta decent și putea fi purtată cu încredere pe sub o șapcă, așa cum cerea regulamentul taberei.
Despre restul problemelor am discutat îndelung și am asigurat-o că va avea la ea tot ce are nevoie pentru a nu avea de suferit. I-am explicat că există pastile și brățări speciale pentru a preveni răul de mașină și că, dacă îi va fi rău, autocarul va opri să ia un pic de aer. Pentru a-i domoli temerea legată de toalete, i-am luat niște huse din plastic speciale pentru vasele de toaletă folosite de mai multe persoane, plus tot felul de geluri dezinfectante.
De spălatul pe cap am scăpat simplu. I-am spus: nu te speli și gata. În cazul în care ar fi fost nevoie, am asigurat-o că voi vorbi cu doamna să o ajute să se limpezească.

Știe de-acum că se poate descurca în orice situație

A stat o vreme și s-a gândit, iar când a venit ultima zi în care puteam plăti avansul, i-am cerut un răspuns ferm. Se pare că asigurările mele au fost bune, dar și mai de folos au fost discuțiile dintre ea și alte colege care urmau să meargă în tabără. Și-au făcut atâtea planuri că a uitat și de mâncare și de bagaje și de păr și de toate.
În ziua plecării era atât de entuziasmată că nu știa ce să mai facă. Nu a dormit de emoție toată noaptea și toate temerile parcă nici n-ar fi existat.
Odată urcată în autocar, ne-am făcut cu mâna și mi-au dat câteva lacrimi. Apoi, în drum spre casă am început să mă gândesc: oare ce-o să facă dacă nu îi plece mâncarea? mâine de dimineață cine îi face codițe? oare se schimbă de haine dacă transpiră?

Mai greu a fost că eu n-aveam cu cine să îmi fac planuri de făcut așteptarea mai ușoară.

Așa de tare aș fi vrut și eu să fiu copil, să mă iau cu joaca și să uite de toate! Ea exact asta a făcut, ba chiar mai mult. După prima zi în care a făcut mofturi la mâncare și între mese i-a fost un pic foame, la următoarea masă toată mâncarea i s-a părut delicioasă. A putut merge și cu părul strâns după cum s-a putut, ba chiar acum se aranjează singură în fiecare zi, convinsă fiind că o face mai bine. Cel mai important este că are încredere în ea.
Știe de-acum că se poate descurca în orice situație, dacă la 7 ani a putut să stea fără mami și tati o săptămână și nu a pățit nimic rău. Tabăra este acum obligatorie în fiecare vacanță și nu e doar despre distracție, ci despre puterea de a se autodepăși.

Articolul face parte din campania „Descoperă puterea unui simplu DA” susținută de Danonino prin care părinții sunt încurajați să sprijine autonomia copiilor și să spună DA micilor lor încercări.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație