Cum să-ţi convingi copilul să nu-ţi mai întrerupă conversaţiile

Şi copilul tău întrerupe conversaţiile, fie că acestea se poartă între adulţi sau copii? Poate fi enervant acest lucru, dar trebuie să ştii că cei mici nu fac asta în mod intenţionat, ei pur şi simplu spun ceea ce le trece prin minte în acel moment, indiferent de situaţie. Vezi mai jos ce soluţii a găsit Nina, bloggeriţa de la www.sleepingshouldbeeasy.com.

Spune-i copilului să aştepte

Suntem tentaţi să ne adaptăm ori de câte ori copiii ne întrerup. Ne oprim din conversaţie şi ascultăm poveştile lor. E mai rapid aşa. Dar acest lucru le permite să continue cu acest obicei. În schimb, poţi să-i explici copilului: „Tati şi cu mine vorbim chiar acum. După ce terminăm de vorbit, va veni rândul tău”. Spune-i acest lucru cu respect şi cu bunătate – el încă învaţă eticheta socială şi nu întrerupe în mod intenţionat. Ridică degetul şi continuă conversaţia, indicând copilului că trebuie să aştepte. După ce închei conversaţia, adresează-te copilului şi spune-i că acum e rândul lui. Nu-i spune niciodată copilului să-şi aştepte rândul, iar apoi să nu-l mai asculţi.

Explică-i copilului de ce este nevoie să aştepte

Să presupunem că cel mic nu este deloc dornic să aştepte şi începe să se agite sau se supără. Poţi să-ţi întrerupi conversaţia şi să-i explici motivul, în timp ce empatizezi cu el: „Văd că vrei să-mi arăţi avionul, dar bunica mi-a spus ceva acum. Nu e bine să ne oprim mereu discuţia. Vom termina în curând, atunci îmi poţi spune totul despre avionul tău.” Este important să empatizezi cu sentimentele copilului tău. Nu vrei ca el să simtă că poveştile lui nu sunt la fel de importante sau să-i reduci entuziasmul pe care îl are atunci când vrea să-ţi spună ceva. Acesta este motivul pentru care copiii se smiorcăie în primul rând. Ei simt că nu sunt suficient de importanţi ca să-ţi spună povestea. Acceptă-i povestirile şi sentimentele. Explică-i de ce trebuie să aştepte, dar spune-i şi că va avea toată atenţia ta în curând.

Oricât de grea este viața haideți să fim modelul de adult pe care ne dorim să îl copieze copiii noștri. Robin Grille explică, în cartea sa, Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctul de părintecum putem să facem asta cel mai bine. Cartea poate fi cumpărată de AICI

Include copilul în conversaţii

Uneori copiii întrerup pentru că nu li se da şansa să intre în conversaţie. Atunci când vorbeşti cu alţi adulţi, include şi copilul în conversaţie. Întreabă-l ce opinie are. Când vorbeşti despre cum ţi-ai petrecut ziua, include şi copilul în discuţie, dar vorbeşte-i la nivelul lui.

Spune-le şi altora să aştepte, când copilul vorbeşte

Întreruperea nu este un obicei prost pe care îl au doar copiii. Şi adulţii întrerup copiii, atunci când vorbesc. Sigur, subiectele lor pot părea nesemnificative (pentru tine!), dar merită la fel de mult respect, timp şi atenţie. Deci dacă cel mic îţi vorbeşte despre ce s-a întâmplat la grădiniţă sau de ce galbenul este mai bun decât portocaliul, dă-i atenţie. Atunci când ceilalţi, fie ei adulţi sau copii, îl întrerup, roagă-i să aştepte până când cel mic termină ce are de spus. Punerea la respect a celorlalţi îi transmite copilului mesajul că întreruperea nu este corectă pentru nimeni. Şi mai important – că el merită acelaşi respect şi timp alocat ca ceilalţi adulţi.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()