15 familii au făcut o școală pentru copiii lor

Din 2016, la Timișoara funcționează o școală pe care 15 părinți au făcut-o special pentru copiii lor, convinși fiind că ceea ce oferă sistemul de învățământ de stat e departe de ceea ce își doreau ei pentru cei mici. În Școala Babel, deși se urmează programa Ministerului Educației, învățarea se face prin experimentare, profesorii și elevii se autoevaluează și se evaluează reciproc, nu există teme pentru acasă și nici obligația de a sta în bancă 40- 50 de minute, cât durează ora.

Părinții care au pus bazele școlii au specializări și experiențe diverse, așa că fiecare a contribuit cu ceea ce știa să facă: experiență în educație non- formală, antreprenoriat, ONG, managementul proiectelor etc. În fiecare an, li s-au alăturat și alte familii, așa că în cel de-al treilea an de funcționare au ajuns la 100 de copii, s-au extins cu clase de gimnaziu și își propun să continue și cu liceul. Acum, își doresc să creeze un model educațional și de organizare care să poată fi replicat și în alte orașe de către părinți.

Cum se învață, de fapt, la Babel? După modelul olandezo-flamand al educației experiențiale, preluat din școlile inovative olandeze și belgiene, adaptat la contextul local. Educația experiențială pune în prim plan calitatea experienței copiilor la școală, dialogul autentic profesor-copil, îndreptarea spre valorile democratice, conectarea cu lumea reală.

Echipa școlii se mărește de la an la an.

Monica Diaconu, unul dintre părinții implicați de la început în proiect, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Totul Despre Mame, despre ce înseamnă pentru copii învățarea într-un sistem cu adevărat altfel față de cel clasic, despre implicarea părinților în educație și modul în care se poate face cu adevărat reformă, de la firul ierbii.

Totul Despre Mame: Care erau cele mai mari temeri pe care le aveați vizavi de sistemul de învățământ de stat?

Temerile cele mai mari erau legate de valorile cu care sistemul de învățământ îi înconjoară pe copii: competiția, frica, învățarea pentru recompense sau pentru a evita pedepsele, ierarhia formală în detrimentul dialogului autentic și respectului pentru nevoile tuturor indiferent de vârstă, statut social, poziție în sistem. Ne-am dorit ca școala să fie comunitatea unde copiii noștri pot observa aceleași modele de adulți cu care sunt obișnuiți în mediul familiei, pentru a crea coerență în dezvoltarea lor ca viitori adulți autonomi și sănătoși emoțional, pregătiți pentru lumea secolului XXI. Dar în primul rând ne-am dorit să scăpăm de gri-ul trist și dezolant și să îl înlocuim cu culoare și bucuria vieții în școală pentru toți.

Cum credeți că se poate face reformă în sistemul educațional și cât de departe e România, ca țară, de reforma în educație?

Cred ca în sistem se întâmplă deja reforma dar e foarte multă muncă pentru a obține rezultate. Sunt foarte multe oaze de învățare non-formală în întreaga țară, profesori ce sunt implicați în programe de formare și care își doresc și fac schimbarea. Doar ca eforturile lor nu se simt și nu se văd la nivel național. Sunt admiratoare a multor profesori din sistem pe care i-am cunoscut și care fac minuni. Acum însă, cred că, prin programul România Educată, se coagulează o masă critică ce va face vizibile și va conecta toate lucrurile frumoase ce se întâmplă în diferite locuri. În plus, programele noi de studiu pentru ciclul primar și gimnazial oferă mult spațiu și justificare pentru stilul de lucru experiențial, singurul care poate duce la formarea cu adevărat a competențelor pentru viață. Am multă speranță și dorim să contribuim prin Școala Babel la această reformă la firul ierbii.

Vinerea, lecțiile se învață în natură aproape în totalitate.

Cum credeți că ar putea părinții să schimbe școala românească?

Părinții pot fi agenți ai schimbării dar pentru asta e nevoie ca fiecare din noi să învețe să deschidă porțile prin intermediul dialogului, nu prin abordarea unei poziții de superioritate față de dascăli sau școală. Argumentul expertizei (cine sunteți voi părinții să ne dați nouă lecții?) va apărea mereu în momentul în care problema se pune într-un mod din care lipsește empatia pentru situația dascălului, constrângerile în care acesta trăiește. Eu cred foarte mult în ideea de Conectare înainte de Corectare. Poate face minuni! Cel puțin pentru noi a făcut și a deschis multe porți. Cred ca părinții pot și trebuie să susțină proiectele inovatoare ale acelor dascăli ce își doresc schimbarea. Un dascăl fără sprijinul și încrederea părinților poate face foarte puțin pentru copii.

Care este profilul dascălilor care vi s-au alăturat și cum ați făcut selecția?

Dascălii care s-au alăturat proiectului nostru au în comun o viziune comună legată de respectul pentru copil și pentru nevoile sale. Sunt oameni care își înțeleg rostul, acela de însoțitori ai copiilor în procesul de învățare. Sunt deschiși la a auzi vocile copiilor chiar și atunci când ele exprimă lucruri în moduri nu tocmai cizelate cultural și iau feedback-ul ca o oportunitate de creștere, nu ca o critică. Sunt oameni minunați înainte de toate, convinși de menirea lor în relația cu copiii. Au intrat în viața noastră prin diferite proiecte sau traininguri pentru profesori pe care Școala Babel le-a oferit de-a lungul timpului. Nu am dezvoltat o metodă specifică de selecție, ci am căutat să cunoaștem și să oferim oportunități oamenilor ce își doreau să facă o schimbare dar nu aveau spațiul unde să o facă.

Cât de pregătiți credeți că sunt profesorii din România pentru a face față unei educații moderne? V-ați lovit de reticență din partea lor?

Din păcate, dascălii ce nu au avut grijă de dezvoltarea lor personală, ca adulți, vor face față foarte greu cerințelor unei educații moderne. A obține de la copii competențe pentru secolul XXI înseamnă că tu le-ai dobândit deja sau măcar ești într-un proces de acest tip. Aici văd eu cea mai mare problemă. Sistemul nostru, ce are frica și competiția în centrul său, nu dă șansa exersării de către profesori a competențelor de comunicare democratică, de antreprenoriat, a creativității, a empatiei și curiozității – lucruri pe care ni le dorim de la viitorii adulți. E greu să treci de la educația în care dascălul e un fel de Dumnezeu la o educație de tip democratic în care dialogul este baza predării. Ne-am lovit de reticențe, da, mai ales la ideea de feedback din partea copiilor și la ideea de a fi flexibil și a răspunde nevoilor de bază ale copiilor. Dar dascălii ce au reușit să co-creeze cu copiii experiențe de învățare cu bucurie nu cred că s-ar mai întoarce la experiențele clasice, pur formale.

Care este atitudinea copiilor de la Babel față de ideea de școală și învățare?

E greu să spui că toți copiii de la Babel au aceeași atitudine față de școală și învățare. Ce vedem este un atașament față de școală, o anumită mândrie de a fi parte din acest proiect și o bucurie de a fi împreună. Lucrăm zilnic la atitudinea față de învățare, căci e mult de deconstruit și construit înapoi acolo. Copiii ce vin din sistem sunt deja foarte mult condiționați și văd învățarea ca pe ceva exterior lor, ceva ce vine de la cineva sau ceva ce faci pentru o recompensă sau ca parte a unei competiții. Învățarea din plăcerea de a-ți demonstra că poți să depășești limite este unde ne dorim să ajungem. Vedem tot mai mulți copii care își asumă cu drag proiecte în diferite zone de dezvoltare, ceea ce ne încântă.

Copiii se simt atrași de un domeniu sau altul, se implică în proiecte unde caută să își arate competența (Revista Școlii, Robotică, Dans, Trupa The Rockers, Trupa de Circ) Nu e ușor, acum că sunt aproape 100 de copii în școală. Copiii și părinții ce au deja experiența Școlii Babel de 1-2 ani știu că se poate, provocarea noastră fiind să creștem păstrând această încredere. Visăm împreună la Liceul Babel, așa cum am visat la Gimnaziu și, prin susținerea tuturor, am reușit.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()