500 de euro pentru fiecare nou- născut începând din anul 2021. Un proiect amânat de patru ori de Guvern

Începând cu ianuarie 2019, Guvernul ar fi trebuit să acorde 500 de euro pentru fiecare nou- născut, considerați bani destinați educației. Deși această prevedere a Legii Educației ar fi trebuit să fie aplicată încă din 2013, ea a fost în mod repetat amânată. Același lucru s-a întâmplat și în 5 noiembrie 2018, când Guvernul a anunțat că nu își permite să acorde banii din ianuarie 2019, așa cum își asumase anterior, și amână acest lucru, din nou, pentru anul 2021.

Plata acestor sume ar duce la depășirea deficitului bugetar asumat, având în vedere că 1,7 milioane de copii ar urma să primească bani. Prin urmare, acordarea acestui drept se amână până în 31 decembrie 2020.

4 miliarde de lei pentru 1,7 milioane de copii

„Având în vedere imposibilitatea susţinerii financiare a masurilor prevăzute de art. 27 alin.(6) şi art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în special în privinţa sprijinului de 500 euro care ar trebui acordat tuturor copiilor născuţi începând cu data intrării în vigoare a legii, ceea ce ar însemna plata dreptului pentru aproximativ 1,7 milioane copii născuţi în această perioadă, pentru implementarea acestei măsuri fiind necesari aproximativ 4 miliarde lei şi ţinând cont de necesitatea aprobării bugetului de stat pentru anul 2019 şi încadrarea în limitele de deficit bugetar asumate, se impune şi pentru aceste măsuri, prorogarea termenului de aplicare”, se spune în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență privind prorogarea unor termene.

Banii pot fi scoși din cont la 16 ani

Conform Legii Educației, statul trebuie să sprijine dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Banii se acordă în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, şi se depune într-un cont de depozit deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţi, împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere.

Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres al părinţilor, tutorelui sau reprezentantului legal.

Legi există, lipsesc banii

Reamintim că anul acesta a avut loc o altă inițiativă de sprijinire a educației copiilor, prin care Guvernul vrea să deschidă automat la Trezorerie un cont pentru fiecare copil din România care nu a împlinit încă 18 ani. Dacă părinții depun în cont minimum 1.200 de lei, statul dă o primă de 600 de lei și o dobândă de 3%.

Inițiativa aceasta este prevăzută într-un proiect de ordonanță de urgență care a fost trimis la avizare la Consiliul Economic și Social și reprezintă o nouă formă de economisire pe termen lung. Dacă este aprobat, prima de la stat ar urma să intre în conturi începând 2019. Proiectul se numește gRowth- Contul individual de economii Junior și fiecare minor are dreptul la un singur astfel de cont.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație