8 griji ale părinților de școlari

TOTUL DESPRE MAME
Primul an de scoala si copiii Totul despre mame

Acomodarea copiilor la scoala Totul despre mame

 

4. Popularitatea este un concept devenit subiect principal în mai toate filmele și cărțile cu elevi (în general americani), și, se pare, o chestiune de viață și de moarte printre adolescenți. Unii copii fac orice să fie populari, alții sunt așa fără niciun efort, și nici nu fac mare caz de asta. Ce te faci ca părinte de copil din a doua categorie, devenit popular fără să își propună, dar care poate ajunge să se simtă hărțuit din cauza acestei situații, în sensul că toți ceilalți vor să stea lângă el, să îl îmbrățișeze, să îl pupe, să se așeze peste el în autobuz, să îl tragă de mâini și de picioare (vorbim de clasa pregătitoare, să nu uităm), astfel încât acesta să nu mai știe cum să se poarte și să ajungă, inevitabil, să aibă un comportament indezirabil?

În acest caz putem vorbi despre un deficit al copilului la nivelul abilităților sociale și al stabilirii unor limite. Oricât de tentantă este această viziune conform căreia am vrea să ne creștem copiii fără limite, consider că este un mit care ajunge să îngreuneze foarte mult viața copiilor. Este nepotrivit ca un copil la școală să devină victima unor intruziuni manifestate de către ceilalți copii, doar pentru că nu a fost învățat să spună NU sau STOP. Așa cum nu este potrivit nici să-l lăsăm pe copil să aibă orice manifestare în prezența altor copii. Dreptul la intimitate și spațiu personal este foarte important pentru confortul nostru psihologic. În autobuz, în curtea școlii sau în sala de sport, copilul are nevoie să se simtă în siguranță și să poată să-și creeze acest spațiu în jurul lui prin cuvinte și manifestări comportamentale. În astfel de situații jocurile de rol sunt posibilități foarte bune pentru exersarea abilităților sociale.

Un copil care nu-și va găsi spațiu personal necesar pentru autoreglare emoțională, mai repede sau mai târziu va erupe sub activarea foarte puternică a emoțiilor de frică și furie și își va asigura siguranţa prin comportamente agresive. Pentru a evita aceste comportamente indezirabile este important ca părintele să fie precum un coach pentru copil, să-l ajute în identificarea nivelului până la care intruziunea celorlalți este tolerabilă, după care este benefică stabilirea unor limite ca formă de evitare a unor reacții necontrolate.

5. Iată alt caz, mai trist, povestit de o prietenă: „Anei i-a fost atât de frică de învățătoare, care mergea pe motivarea negativă, adică le spunea că au greșit tot timpul, încât tremura când se apropia de ea. A modelat ceva din plastilina și a crezut că nu-i bine, așa că, atunci când învățătoarea s-a apropiat de ea, a bagat repede plastilina în buzunar. Când a întrebat-o ce a făcut, Ana a scos tremurând plastilina. Invățătoarea și-a dat o explicație halucinantă, și anume că fiica mea e bătută acasă! Ea are o mare dorință să facă bine și să mulțumească pe toată lumea, dar dacă este criticată, se blochează și nu mai cooperează deloc.”

Cu siguranţă este foarte neplăcut pentru orice copil să trăiască sub presiunea fricii, în astfel de situaţii auto-dezvăluirea faţă de părinţi este o strategie sănătoasă. Deoarece copilul a învăţat să ceară ajutor şi are încredere în faptul că părinţii i-l pot oferi. Sunt foarte triste cazurile în care copilul nu verbalizează aceste frici, către părinte, de teamă că nu va fi înţeles. Este important pentru părinţi să înţeleagă că reacţia fetiţei din acest caz nu poate fi lăsată doar în responsabilitatea cadrului didactic. În acest caz, probabil, vorbim despre un răspuns anxios, adică Ana pe un fond de predispoziţie biologică şi probabil alte experienţe de viaţă, a învăţat că dacă nu mulţumeşte pe toată lumea ceva rău se va întâmpla. Desigur această ipoteză nu justifică motivarea negativă aplicată de cadrul didactic. În mod cert o evaluare de ansamblu ar ajuta la o mai bună înţelegere a sistemului.

6 . Cât de rău fac presiunea și competitivitatea academică unei dezvoltări armonioase, intelectuale, fizice, motrice, la șase ani? În unele clase este o mare presiune din partea multor părinți ca cei mici să știe foarte repede, foarte multe. Chiar și la nivel fizic, motric, se exagerează uneori, copiii se plâng acasă că îi dor degetele dacă scriu prea multe rânduri sau colorează prea mult. Dimpotrivă, alți părinți spun că li se pare prea puțin ce se face, unii dintre copii având deja aproape șapte ani la clasa pregătitoare. Mulți părinți spun: dacă acum îi lăsam așa moale, mai departe ce o sa facă?

În viziunea mea lucrurile variază, iar, de la caz la caz. Însă nu cred în competitivitate şi presiune extremă. Oricum, trăim într-o lume în care suntem bombardaţi cu mesaje care încurajează perfecţionismul şi lipsa de compasiune atât faţă de propria persoană, cât şi faţă de cei din jur. Majoritatea studiilor de specialitate arată că performanţa academică nu este direct corelată cu reuşita în viaţă. Adică un copil cu rezultate şcolare medii şi cu o bună sănătate psihologică poate avea mai mult succes la vârsta adultă decât un copil care a învăţat că se poate simţi bine în pielea lui doar dacă a ieşit primul sau dacă a luat nota cea mai mare din clasă. Important de reţinut este că la această vârstă copiii se află într-un proces spectaculos de dezvoltare şi echilibrul este esenţial. Dacă părintele constată că în domeniul şcolar copilul are lacune, atunci suportul constant în recuperarea acestora este necesar. Însă, vreau să subliniez faptul că uneori vorbim despre standardele crescute ale părintelui şi nu despre slabele achiziţii ale copilului. Este situaţia în care părintele vrea cu ardoare să trăiască viaţa copilului. În cazul în care părinţii au constatat că deschiderea copilului faţă de şcoală este foarte mare şi apare riscul de a neglija alte aspecte ale vieţii, atunci este important să faciliteze o flexibilizare a activităţii – încurajând relaxarea şi petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa