Profesorii le-ar spune părinților o serie de lucruri delicate despre copiii lor, dar nu o pot face în mod direct, de teama reacțiilor ostile. Relația dintre dascăli și părinți este foarte importantă pe parcursul educațional al copiilor, comunicarea eficientă fiind piatra de temelie în obținerea de rezultate excelente în demersul educațional.
Vă propunem să reflectați nu doar asupra rechizitelor și hainelor de care au nevoie școlarii, ci și la pregătirea psihologică și emoțională pentru o relație mai bună cu cadrele didactice.
Iată ce și-ar dori profesorii ca părinții să știe despre binele copiilor la școală!
Copilul nu este prietenul părintelui
Generațiile tinere de părinți pun mare accent pe ideea de prietenie fără frontiere cu copilul, ceea ce pentru profesori reprezintă un semnal de alarmă important. În calitate de părinte, responsabilitatea ta este să-ți îndrumi copilul și să-i setezi anumite limite peste care nu trebuie să treacă – altfel, va fi complet nepregătit să funcționeze în colectivul de la școală și în societate, în general.
Un copil de școală primară nu trebuie să fie expus conflictelor din viața adulților, ci are nevoie de reguli, impuse cu blândețe și corectitudine. Incapacitatea de socializare, de relaționare cu colegii și cu profesorii este deseori cauzată de această eroare parentală frecventă.
Notele și diplomele nu sunt totul
Părinții au tendința să măsoare succesul academic al copiilor prin prisma notelor, rezultatelor la concursuri sau certificatelor obținute. Ce-i drept, aceastea sunt evoluțiile cel mai ușor de cuantificat, dar și cele mai înșelătoare indicii despre progresele unui elev. Profesorii sunt deseori dezamăgiți de dezinteresul părinților pentru bunăstarea emoțională a copilului, plăcerea cu care acesta vine la școală, libertatea și naturalețea cu care simte să se exprime, interesele lui în afara disciplinelor importante (matematică, limba română sau limbi străine) etc. Progresul nu se oglindește doar în catalog, ci la nivelul întregii personalități.
Copilul are nevoie de libertate de mișcare
Profesorii sesizează în foarte multe cazuri o greșeală majoră a părinților în educarea copiilor – aceea de a le impune celor mici să atingă anumite obiective, într-o perioadă determinată de timp. În realitate, copilul este cel care dictează când trebuie să se întâmple un nou progres, pentru că cei mici cresc, se dezvoltă și evoluează în propriul lor ritm (indiferent de vârstă și capacitatate academică).
Sigur că ne dorim să ne protejăm copiii și să le asigurăm șanse maxime la un viitor strălucit, însă nu putem forța lucrurile, dacă ne dorim un copil echilibrat și rezultate care să reziste pe termen lung. Soluția este să oferiți copilului libertate și să fiți atenți la semne – oare începe brusc să scrie o piesă de teatru sau să creeze un obiect de artă și vă solicită validarea? Fiți acolo să-l auziți, să-l vedeți și să-i oferiți opțiuni prin care să-și fructifice talentul. Degeaba îl înscrieți într-un an școlar la 5 activități extracurriculare diferite, dacă el le percepe ca pe o corvoadă. Mai târziu, în viață, vă va mulțumi că i-ați ascultat glasul și l-ați lăsat să guste cunoașterea în ritmul său.
Jocurile video se aleg în funcție de vârstă
Profesorii observă cel mai frecvent efectele negative ale jocurilor video nepotrivite vârstei unui elev, doar prin observarea comportamentului acestuia la clasă. Un copil de 9 ani care stă cuminte acasă fiind prins în universul unui joc în care abundă armele și substanțele stupefiante va avea, cel mai probabil, o conduită nepotrivită în viața reală.
Copiii trebuie lăsați să fie copii
Când mama unei fetițe de 8 ani îi explică profesorului că fiica sa este tristă pentru că nu și-a găsit încă un iubit (oricât de inofensive ar fi implicațiile reale), este limpede că problema nu vine de la copil, ci de la părinți. Oricât de mult s-ar fi schimbat societatea de azi, copilul trebuie să fie lăsat să fie copil!
Orice încurajare a comportamentelor tipice vieții de adult (suferințe din dragoste, preocupare față de aspectul fizic, conflicte nefirești, expresii nepotrivite sau dorințe atipice vârstei) împiedică dezvoltarea armonioasă a copilului. Toate lucrurile trebuie să se petreacă la timpul lor, altfel intervin probleme pe care nici cel mai strălucit profesor nu le poate remedia în cele câteva ore de interacțiune la clasă.
Implicarea părinților are o limită
Este minunat să vezi un părinte implicat în viața școlară a copilului, însă când aceasta se extinde la activitatea propriu-zisă a cadrelor didactice, devine mai degrabă distructivă. Profesorii știu cel mai bine ce tip de abordare funcționează cel mai bine în clasă, care sunt proiectele valoroase de desfășurat cu copiii și ce notă merită un elev, în raportul cu întregul context școlar.
Câteodată, progresul întârzie din cauza elevului
Niciun părinte nu vrea să audă acest lucru de la profesorul copilului său, însă câteodată de vină pentru lipsa progreselor la școală este dezinteresul elevului. Un cadru didactic poate să pună în practică toate metodele din palmares, să apeleze la cele mai noi tendințe în metodica didactică și să dedice tot timpul disponibil unui copil – dacă acesta din urmă refuză să evolueze, rezultatele vor fi pe măsură.
Este greu să înveți pe cineva care nu vrea să învețe, însă și mai greu este să faci acest lucru cu cineva care crede că le știe pe toate. Și această atitudine de atotștiitor este împrumutată, nu de puține ori, chiar de la părinți.
Toate materiile sunt importante
Dacă sunt incluse în programa națională, înseamnă că ele au un rol precis în educarea copiilor. Acei părinți care nu înțeleg de ce trebuie să meargă copilul la ora de sport, deși nu este important, nu realizează că imprimă copilului o atitudine greșită față de viață în general.
La fel se întâmplă și cu orele de artă, educație fizică sau tehnologică. Cum altfel și-ar putea un copil descoperi tipul de inteligență dominant, aptitudinile, talentele și veleitățile, decât explorând toate opțiunile? Când un părinte subestimează valoarea școlii, copilul său va adopta imediat aceeași poziție. Și nu școala sau profesorii au de pierdut de pe urma acestui lucru, ci viitorul adult cu lacune și cu un potențial neexplorat la adevărata lui valoare.
Citește și ”Mitul temei pentru acasă”, o analiză incisivă a sistemului de învățământ. Detalii AICI.
