Adaptarea dificilă la grădiniță. Studiile arată că există 6 tipuri de adaptare la intrarea în grădiniţă: adaptare foarte bună, bună, tensionată, dificilă şi foarte dificilă. Important este faptul că, în cele din urmă, fiecare copil ajunge să iubească viaţa de grădiniţă. Educatoarele de la grupele mici sunt obişnuite în primele zile cu orele prelungite de plâns ale micuţilor. Acestea vor trece şi, de unde piticul nici nu voia să se desprindă de fusta mamei, ajunge să se despartă cu foarte mare uşurinţă de ea după vreo două săptămâni.
Sunt și cazuri în care adaptarea rămâne dificilă pentru o perioadă lungă de timp și trebuie să afli cauza, pentru a găsi cea mai bună soluție pentru copilul tău. De obicei, cheia succesului o reprezintă o bună colaborare între grădiniță și familie, spune doamna Ana Tudor, educatoare cu experiență de peste 30 de ani în învățământ.
Adaptarea dificilă la grădiniță- cum se manifestă
Refuzul de a merge la grădiniţă se manifestă în diferite grade, de la simpla declarare verbală „Nu vreau să merg la gradi”, până la crize violente de plâns, inapetenţă sau alte tulburări digestive (vărsături, diaree, constipaţie) şi chiar modificări comportamentale serioase (apatie sau agresivitate). Dacă, deşi ai avut în vedere toate aceste strategii, au trecut câteva săptămâni bune de la începerea grădiniţei, iar puiul tău continuă să manifeste o aversiune puternică pentru grădiniţă, atunci este de preferat să amâni pentru o vreme reintroducerea sa în acest tip de colectivitate.
Ce simte o mamă despre adaptarea dificilă la grădiniță
Foarte multe elemente de personalitate ale copilului tău se vor forma în funcţie de cum va recepta acest prim mare contact cu lumea. Greşelile pe care le pot face adulţii în gestionarea sentimentelor copilului pot da naştere unor traume după contactul lui cu colectivitatea. Dar să nu-l dai la grădiniţă este categoric în defavoarea copilului! Te temi, cu siguranţă, că îi vor lipsi dragostea, protecţia şi întreaga atenţie care îi sunt acordate acasă.
Ţi-e teamă să nu se simtă părăsit, pentru că orice ieşire din mediul cu care puiul tău este obişnuit constituie un factor de stres. Însă adaptarea la nou este mai uşoară pentru copilul mai puţin „cocoloşit”’, pentru acela învăţat şi cu alte persoane decât mama şi tata, obişnuit cu vizitele, cu alte locuri. Căci puţine lucruri sunt atât de importante ca socializarea, contactul cu ceilalţi copii.
Adaptarea începe de acasă
Pregăteşte-l din timp pentru „marea schimbare”. Vorbeşte-i dinainte despre grădiniţă, transform-o într-un punct de reper. Spune-i care va fi programul, cât va sta, cine îl va duce, cine îl va aduce, ce obiecte va trebui sau va putea lua cu el la grădiniţă (pijama, prosopel, câte o jucărie), alegeţi-le împreună.
- Explică-i avantajale mersului la grădiniţă. Gândeşte-te din timp şi fii pregătită pentru o altă întrebare din ciclul „de ce”-urilor: De ce trebuie să merg la grădiniţă? Expune-i problema într-un mod pozitiv: „fiindcă acolo vei învăţa lucruri noi, te vei juca, îţi vei face mulţi prieteni”. Evită pe cât posibil raţiunile negative: „Fiindcă nu ai cu cine rămâne acasă, fiindcă nu are cine să se joace cu tine” chiar dacă sunt şi ele la fel de adevărate.
- Evită pe cât posibil suprapunerea începutului grădiniţei cu alte schimbări majore în viaţa sa sau în viaţa de familie (mutarea în altă casă, în alt oraş, naşterea unui frăţior, renunţarea la pampers, la suzetă, la biberon…).
- Dedică-i mai mult timp şi manifestăţi dragostea mai intens. Planifică-ţi treburile în aşa fel încât cel puţin în primele săptămâni de la începerea grădiniţei să fii cât mai mult lângă puiul tău. Du-l şi adu-l de la grădiniţă, fii veselă, calmă şi fermă. Dacă te vede că ai îndoieli în legătură cu noul său mediu, atunci bătălia e pe jumătate pierdută.
- Nu te lăsa impresionată de orice gest de revoltă. Copilul se poate manifesta în prezenţa ta cu totul exagerat, fapt ce nu reflectă cu adevărat atitudinea pe care o are faţă de grădiniţă. Plânsete cu sughiţuri, vorbe sfâşietoare „nu mă lăsa singur….” pot fi doar o formă de impresionare, de încercare a limitelor tale şi a puterii sale de convingere. Dacă educatoarea îţi spune că după câteva minute de la plecarea ta copilul îşi revine şi se comportă absolut normal până la sfârşitul programului, atunci nu are rost să îţi faci griji, e doar o toană trecătoare.
- Nu-l minţi. I-aţi la revedere de la el când pleci de la grădiniţă, nu te furişa, nu îl minţi că te întorci imediat. Sărută-l şi spune-i când vei veni să îl iei.
Asigură-te că personalul grădiniţei are un comportament corespunzător. Nu de puţine ori refuzul copilului de a merge la grădiniţă poate avea drept cauză agresivitatea, fie şi doar verbală, a persoanelor cu care vine acolo în contact.
Aşteaptă-te ca acomodarea cu grădiniţa să dureze câteva săptămâni!
Unii copii pot să manifeste oarecare rezistenţă îndeosebi dimineaţa la plecare chiar şi câteva luni. Dacă la grădiniţă se comportă normal, cauza principală a acestei rezistenţe ţine de personalitatea copilului.
De asemenea, e posibil ca după o perioadă în care cel mic a acceptat cu bucurie să meargă la grădiniţă să înceapă din nou să se tânguiască că nu mai vrea. Nu trebuie să te îngrijorezi, încearcă să verifici din nou toate cele de mai sus şi analizează toate schimbările ce au avut loc în familie în ultima vreme. Unii copii sunt foarte empatici, sensibili şi reacţionează ca atare atunci când în familie există probleme (neînţelegeri, eşecuri, decese…).
De ce este bine ca un copil să meargă la grădiniță
Mădălina Olărică, învăţătoare la școala gimnazială 144, este de părere că „un copil care a frecventat grădiniţa de la vârste mici (3-4) ani vine la şcoală cu un bagaj de cunoştinţe şi deprinderi importante, care îl ajută să realizeze cu mare uşurinţă saltul către şcoală. Un copil care nu a mers la grădiniță deloc (sau foarte puțin) este complet dezorientat, nu are încredere în sine, este speriat de ceea ce îl aşteaptă. Această categorie de copii întâmpină mari dificultăţi în ceea ce priveşte integrarea în colectiv, adaptarea la cerinţele şcolii, ritmul de asimilare a cunoştinţelor şi formare a deprinderilor, iar unii dintre ei se văd în faţa eşecului (retragerea în primul an de şcoală, situaţii de corigenţă, repetenţie).“
Cazuri aparte: copiii cu cerințe educaționale speciale
Dincolo de răsfăț, de personalitatea puternică a copilului, dincolo de tot ce ai citit mai sus, un caz cu totul aparte sunt copiii speciali, cu deficiențe, pentru care integrarea în colectivitate reprezintă cea mai mare provocare în procesul de recuperare. Și ei au dreptul să frecventeze cursurile învățământului de masă, dar au nevoie de sprijin suplimentar pentru a putea face asta.
Elena Crăciun, consilier școlar, spune că educatoarele trebuie să respecte planul personalizat de intervenție, elaborat de Centrul de Orientare Școlară, să accepte în clasă shadow-ul (faciltatorul educațional) ce i-a fost recomandat copilului și să facă cea mai bună echipă cu familia copilului special. Să nu uite nimeni niciodată că școala este pentru toți și fiecare are dreptul la educație, chiar dacă nu pentru toți copiii este la fel de simplu să se adapteze!
În plus, nu trebuie să uităm de avantajele pe care educația făcută în grădiniță le are. Ana Tudor, educatoare, enumară achizițiile pe care un copil ar trebui să le dobândească la grădiniță:
• Dezvoltarea gândirii, memoriei, concentrării, atenţiei, dorinţei de cunoaştere.
• Formarea deprinderilor de conduită civilizată.
• Îmbogăţirea vocabularului, a posibilităţilor de comunicare (învaţă să asculte, să înţeleagă mesajul, dar şi să povestească, să recite, să interpreteze un rol).
• Dezvoltarea musculaturii mici a mâinii (prin exerciţii grafice, activităţi practice manuale), ceea ce facilitează însuşirea scrierii în clasa I.
• Dezvoltarea deprinderii de a îndeplini o sarcină de lucru ;
• Educarea spiritului de disciplină, de colaborare şi de iniţiativă.
