Cât de important este un ghiozdan bun pentru copilul tău. Cum îl alegi?

Cu toții ne amintim că, pe lângă disciplină și rigoare, perioada școlii avea și părțile ei vesele și plăcute. Ghiozdanul cel colorat, bunăoară, era cu tine peste tot, iar ca să țină pasul cu personalitatea ta era uneori actualizat cu abțibilduri. Alteori, când devenea necesar, pe ghiozdan își făceau apariția desene sau înscrisuri legate de afinitățile posesorului. Ca adult, însăși încercarea de a-ți aminti ghiozdanele pe care le-ai avut în anii de școală poate fi un exercițiu de memorie plăcut.

Peste ani, programa școlară s-a schimbat, pe ici pe acolo, metodele de predare au evoluat, au apărut calculatoarele, tabletele, proiectoarele și alte mijloace moderne, însă ghiozdanul a rămas una dintre constantele vieții de școlar/elev/student.

Pentru noi, în rol de părinți de această dată, este important să știm cum trebuie ales un ghiozdan bun. Făcută corect, această alegere poate influența în bine evoluția copilului, în mai multe moduri.

Cum orice părinte își dorește o dezvoltare armonioasă pentru copilul său, am grupat pentru tine câteva sfaturi utile pentru reducerea riscurilor de apariție a durerilor de spate sau de gât.

Îndrumă copilul către un ghiozdan cât mai ușor și cu două barete de umăr, ce oferă o distribuție egală a greutății pe cei doi umeri. Pentru o statură dreaptă, încurajează-l să poarte rucsacul corect și nu doar pe un singur umăr.

Și ca să ai mai mult succes în a-l convinge să poarte corect ghiozdanul, poți să îi cumperi ghiozdane tematice. O să se bucure să meargă la școală însoțit de Nemo, mașinuțele din Cars sau de Mickey Mouse. Iar dacă este ceva mai mare, colecția inspirată de Star Wars îl va convinge și pe cel mai mofturos adolescent să îți poarte ghiozdanul corect, pe umeri.

Și un pont în plus pentru protejarea coloanei: ajustează pe verticală ghiozdanul cu ajutorul sistemului de reglaj, astfel încât partea cu greutatea cea mai mare să ajungă la înălțimea taliei, nu la mijlocul spatelui.

Deși un ghiozdan cu două barete de umăr buretate poate fi suficient, ideal este să aibă și o a treia, pentru brâu. Astfel, după o reglare corectă a celor trei barete, greutatea ghiozdanului se va sprijini pe șolduri, preluând cea mai mare parte din povara pentru spate și umeri. Din păcate, din motive ce țin exclusiv de modă, popularitatea acestui model de ghiozdan evoluează invers proporțional cu vârsta școlarului.

Orientativ, greutatea ghiozdanului nu trebuie să depășească 10-15% din cea a copilului, iar ambele pot fi aproximate simplu, cu ajutorul cântarului din baie. Dacă această regulă este încălcată în mod regulat, este cazul să cauți împreună cu educatorul sau dirigintele soluții pentru reducerea încărcăturii. „Ghiozdanul copilului nu trebuie să depășească în greutate 15% din greutatea acestuia.” spune Dr. Mara Tache, pediatru la The Austin Diagnostic Clinic*. „Dacă ghiozdanul este prea greu sau purtat incorect, aceasta poate cauza probleme de statură sau musculare.

La cât de încărcată este curricula școlară la acest moment, ceea ce se reflectă inclusiv în numărul de cărți, culegeri și materiale extracuriculare, este bine să cauți ghiozdane din materiale ușoare, care să nu adauge la greutatea totală cărată de cel mic.

Încurajează copilul să treacă zilnic în revistă conținutul ghiozdanului, pentru a evita acumularea de obiecte inutile. Obiectele ce nu sunt de uz imediat în acea zi nu fac decât să adauge greutate, în mod nedorit.

Apropos de acest sfat de pe urmă, închei articolul cu o întrebare pe care sigur nu ți-a mai adresat-o nimeni de mult timp: Ți-ai făcut ghiozdanul?

  • Scris de Elena Bucur- GB System unic importator si Distribuitor Samsonite in Romania

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()