Ce fel de copil ai vrea să ai: micul corporatist sau copilul de altădată?

Alina Porumboiu

În vreme ce unii părinți le organizează copiilor un program bine pus la punct, cu o succesiune de activități după școală, menite să le asigure reușita în viață, alți părinți contestă acest tip de educație și sunt de părere că fără prea multe responsabilități este mai bine. Tu de care parte te afli?  

Nu există un model de copilărie potrivit, nu există o rețetă unică.

Există însă unul care se potrivește mai bine copilului nostru și familie, pe de-a-ntregul. Pentru a face alegerea bună, trebuie să ne uităm mai atent la… scopul copilăriei, ca proces de învățare. La urma urmei, ne dorim ca fiecare copil să devină un adult complet sau cel puțin dornic de a se dezvolta continuu.

Și dacă am privi copilăria ca pe o perioadă de antrenament pentru viața de adult, ar trebui să anticipăm cât mai bine cum va arăta viitorul copiilor noștri.

Fiecare părinte în parte reușește mai mult sau mai puțin să fie un bun prevăzător și în funcție de asta îi modelează copilăria propriului său copil.  

Ce fel de copil ai vrea să ai: Cine este micul corporatist?

Micul corporatist este acel copil care a înțeles că este nevoie să muncească, să aibă rezultate, să își atingă scopuri care de multe ori nu îi aparțin.

De cele mai multe ori, el nu are timp să își descopere propriile scopuri, să se descopere ca individ și să intre în contact cu motivația intrinsecă pentru ceea ce face în fiecare zi. El preia într-o formă golită de sens „dorința de reușită” de la cei din jur sau de la societate și își face un scop din asta, „să fie cel care va reusi”.

Cine este copilul de altădată?

La polul opus, copilul de altădată, inocent și ocupat doar cu școală și joc liber, copilul ce bătea mingea în spatele blocului este privit cu nostalgie de o parte dintre părinți.

El ar trebui să fie lipsit de responsabilități, de stresul vieții cotidiene. Va învăța la timpul lui tot ce are nevoie și nu trebuie grăbit în niciun fel. Dar riscă și să rămână în urmă, într-o lume boemă, să se mulțumească cu puțin de la el și să nu își cunoască niciodată propriul potențial.

Poate chiar să regrete mai târziu faptul că nu a fost provocat, stimulat și „împins de la spate”, pentru că viitorul în care va ateriza va avea un alt ritm și o altă ascuțime a minții căreia trebuie să îi facă față.

Cum ar trebui să procedăm?

Suntem, poate, printre cele mai norocoase generații de părinți. Avem la dispoziție atât cunoștințe cât și resurse.

Departe de a fi perfecte, aceste resurse (cursuri, ateliere, materiale online, specialiști, descoperiri din neuroștiințe) ne pot fi de folos în a modela o copilărie adaptată lumii în care trăim, dar și care să îi pregătească pe cei mici pentru viitor.

Putem căuta cu dibăcie acel lucru la care copilul nostru poate fi bun.

Pentru asta e nevoie de…

  • prezență, atenție și câteva cunoștințe despre ființa umană. Mai apoi îl putem îndruma către acel lucru;
  • e nevoie să îl încurajăm, să îl motivăm, să îl ajutăm să depășească obstacole;
  • cel mai important, poate, este să-l ajutăm să înțeleagă că este nevoie să muncești pentru ceea ce îți place. Astfel munca sa va avea sens, posibil să aleagă să practice ore în șir acel lucru și să nu rateze niciun antrenament. Însă atunci va fi un copil liber care alege să dea tot ce e mai bun din el.    

Dominate sau nu de tehnologie, joburile din viitor vor avea un grad tot mai mare de specializare și abstractizare.

Nu va mai fi nevoie de o cunoaștere „din fiecare câte putin”, ci mai degrabă să poată face foarte bine un anumit lucru. Dacă acel lucru se întâmplă să îi și placă, deja avem rețeta unei cariere împlinite.

Dar nu este atât de simplu pentru că procesul cel mai greu constă în a identifica acel lucru la care suntem buni, care ne face plăcere și care se poate transforma într-un produs util pentru ceilalți. Dacă putem identifica abilitatea ce stă la baza acestui proces încă din copilărie, îi vom fi de un real folos copilului nostru.

Pe 16 martie 2019, la București, și pe 17 martie, la insistențele publicului, și la Cluj, va avea loc întâlnirea cu Alfie Kohn, speakerul american care a revoluționat parentingul, sistemul de învățământ și de management. Acesta va veni pentru a patra oară în România, pentru o nouă serie de conferințe ”De la pedepse si recompense la cooperare și colaborare”, organizate de TOTUL DESPRE MAME cu sprijinul Transylvania College și Asociația pentru Comunicare Nonviolentă. Detalii AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa