Cum îi învăţăm pe copii gândirea critică

gandirea critica totul despre mame

A-l învaţă pe copil gândirea critică înseamnă a-i da unelte să rezolve eficient  valul de probleme pe care viaţa le aruncă, de obicei, la fileu.

Vreau ca băieţii mei să gândească: să pună întrebări, să găsească soluţii şi explicaţii alternative, să ştie să dezbată cu argumente obiective, să tragă propriile concluzii în materie de relige, politică, etică şi alte chestiuni publice.

Asta înseamnă să le arăt cum să analizeze sau să evalueze informaţia, mai cu seamă aceea despre care oamenii pretind că este adevărată. “Care sunt dovezile, cum au ajuns alţii la această concluzie, pot eu gândi şi în afară tiparelor existente?” – sunt întrebări pe care nici unul dintre noi nu trebuie să încetăm vreodată a ni le pune.

Din păcate, în cultura noastra se pune încă accentul pe învăţat pe de rost. Totuşi, nu pot aştepta să se ivească profesorul minune care îl va face pe copil să-şi folosească şi altă parte de creier decât cea care se ocupă cu memorarea. E o chestiune de loterie, şi s-ar putea ca în viaţă copiilor mei acesta să nu apară niciodată. Din această pricină trebuie să ne asumăm noi, părinţii, rolul de dascăl, învăţându-i cum să gândească critic.

Tatăl meu a făcut-o pentru mine, iar eu vreau să procedez la fel cu băieţii mei.

Gândirea critică este unul dintre cele mai de preţ lucruri cu care rămâi de pe urma anilor dedicaţi educaţiei. Iată cum putem, profitând de oportunităţile de zi cu zi, să îi învăţăm în mod conştient următoarele etape:

1. Observă

Nu e niciodată prea devreme să începi. Din momentul în care copiii încep să facă observaţii detaliate cu privire la obiecte sau informaţii, ei sunt capabili să tragă şi concluzii. E covârşitoare perioada “de ce?”-urilor care parcă nu se mai termină, însă ce-ar fi să îi răspunzi copilaşului de trei-patru ani prin “dar tu de ce crezi că e aşa?”. În felul acesta îi arăţi cum să ajungă el însuşi la nişte concluzii, fapt absolut necesar  în observaţia ştiinţifică.

2. Compară

Compararea şi punerea în opoziţie a obiectelor îi ajută pe copii să discrimineze şi să categorizeze informaţia. Cei mici pot compara un măr cu o portocală, de pildă. E un bun exerciţiu să le descrie  asemănările şi diferenţele, iar astfel de exerciţii poţi face cu ei de îndată ce prind a vorbi.

Pe cei mai mari provoacă-i să discute poveşti. Cântărind personajele, intrigile și alte elemente ale poveştii, ei  le încadrează în categoriile potrivite, iar apoi aplică în viaţă lor informaţia astfel sintetizată. E cu totul altceva decât a învaţă un comentariu pe de rost, nu?

3. Analizează

După lectură, pune-l pe copil să îţi relateze povestea cu cuvintele lui: asta îi va face să caute în text mai mult decât un simplu răspuns la întrebări punctuale. Pune-i întrebări prin care îl încurajezi să tragă propriile concluzii, de genul “care este părerea ta despre personaj?” sau “ce crezi că a vrut să spună autorul prin asta?”.

Cere-i să analizeze personajele, comparându-le şi contrastându-le cu elemente din aceeaşi poveste sau din afara ei. Ajută-l să extrapoleze, făcând conexiuni între poveste şi viaţa lui, căci asta îl va ajută să folosească informaţia în moduri noi şi să o aplice în contexte diferite.

4. Cooperează

Când cel mic explorează alături de alţi copii, împărtăşind cu ei ceea ce a observat, dezvoltă nişte abilităţi preţioase. Dacă citesc şi analizează împreună poveşti, învaţă să îşi susţină ideile într-o dezbatere.

Clădind împreună castele de nisip sau încearcând să găsească soluţia perfectă pentru baloane de săpun, copilul îşi compară observaţiile, pun întrebări, învaţă să accepte şi alte puncte de vedere, să lucreze în echipă.

5. Oferă poveşti cu final deschis

Citeşte-le celor mici şi poveşti al căror final să îl inventeze ei! O poveste neterminată este un alt mod de a-i încuraja să adâncească textul, să tragă propriile concluzii şi să îşi folosească creativitatea pentru a crea un final nou. Poţi face asta şi cu basmele clasice, întrebându-i pe parcurs “Tu ce crezi că s-a întâmplat mai departe?”.

6. Exersează metoda socratică

Socrate a fost faimos pentru modul în care preda discipolilor săi gândirea critică, prin întrebări. Copiii sunt de la sine excelenţi în arta de a pune întrebări, dar e momentul să inversezi rolurile, provocându-i pe ei să răspundă. Tu adoptă o poziţie complet opusă şi urmăreşte-i cum ştiu să aducă argumente şi să îşi susţină punctul de vedere.

7. Argumentează

• Identifica problema de rezolvat, premisa de la care porneşti, afirmaţia de dezbătut.
• Caută posibile soluţii sau contra-argumente.
• Pune în discuţie credibilitatea informaţiei.
• Clarifică diferenţele între opinie, judecată personală şi date concrete.

Pe termen lung, gândirea critică îi stimulează şi inteligenţa şi creativitatea, iar copilul este ajutat să rezolve eficient nu doar problemele teoretice care apar în manuale, ci şi pe cele din viaţa de zi cu zi. Avantajele astea nu ţi le dau nici televizorul, nici netul  şi, din păcate, uneori nici şcoala. Depinde de mine, ca părinte, dacă  băieţii mei vor fi încurajaţi să gândească pentru ei.

Dacă ai citit cu interes acest articol, îți recomandăm și această lectură: Repetiția nu este mama învățăturii!

Nu uita să ne dai like pe Facebook pentru a fi la curent cu toate articolele noastre!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()