De ce excursiile cu școala au ajuns o corvoadă

Mihaela Călin

Excursiile cu şcoala sunt un bun moment ca cei mici să ajungă să-şi cunoască mai bine colegii, dar şi să se relaxeze după orele lungi petrecute în bănci. Din păcate, nu întotdeuna organizarea excursiilor şcolare satisface aşteptările elevilor. Uneori sunt mai plictisitoare decât activităţile de la clasă. În plus, profesorii au întocmit un dosar complex pentru a putea organiza deplasările cu elevii în afara școlii. Am aflat de la Delia Cantacuz, învăţătoare la Şcoala nr. 179 din Bucureşti, care sunt beneficiile unei excursii cu şcoala pentru copii şi cum ar trebui ele organizate pentru a le stârni interesul.

Ideea de excursie cu şcoala are o lungă tradiţie în învăţământul românesc. Şi în perioada comunistă copiii erau plimbaţi prin staţiuni turistice, pe la muzee, prin locuri cu încărcătură istorică. Scopul era de a le permite copiilor să se distreze şi să petreacă timp liber în afara şcolii. Toate acestea în timp ce aflau informaţii noi într-un mod mult mai interesant decât de obicei.

Ipotezele de azi sunt similare, dar implementarea pare să fie mai dificilă. Pentru nişte copii din secolul 21, care au crescut înconjuraţi de tablete şi smartphone-uri, interesul pentru excursii şcolare nu este prea mare. Copiii din ziua de astăzi preferă să petreacă mai mult timp cu ochii în ecranul unui dispozitiv electronic şi să-şi ia de pe Internet toate informaţiile de care au nevoie. Iar cadrele didactice, organizatorii unor astfel de excursii, de multe ori nu ţin pasul cu aceste schimbări, în condiţiile în care aceste programe şcolare se aseamănă cu cele de acum câteva decenii.

Mulți copii nu doresc să participe la astfel de activităţi, iar în cazul în care aleg să meargă, se plictisesc și sunt dezinteresați. Profesorii, la rândul lor, se simt descurajaţi de atitudinea tinerilor și de multe ori nu au tragere de inimă când vine vorba de organizarea excursiilor.

Cum poate fi totuși stârnit interesul elevilor

Plecarea în excursie poate fi distractivă, iar pentru organizare nu este nevoie de resurse financiare uriaşe. Este suficient să se găsească formulă prin care expediţia să se ridice la aşteptările elevilor din ziua de azi.

Formele moderne de turism se bazează pe implicarea copiilor în tot felul de activităţi. De exemplu, mersul pe jos în jurul unei cetăţi se poate înlocui cu un joc de-a cavalerii. Sau un tur al muzeului se poate înlocui cu workshop-uri interesante.
O excursie cu şcoala ar trebui în primul rând să aibă o formulă interesantă, să implice toţi participanţii, să stimuleze creativitatea şi să depăşească schemele clasice de gândire. Cu toate acestea, chiar şi atunci când nimic nu se întâmplă după cum şi-au planificat organizatorii, o astfel de excursie poate contribui la dezvoltarea copilului.

Excursiile le permit elevilor să dobândească cunoştinţe într-un mod mai uşor decât în timpul orelor de curs: aceştia explorează locurile asociate cu evenimente istorice şi oameni celebri, învaţă despre monumente ale naturii şi vorbesc cu experţi în domeniu şi oameni pasionaţi.

Ieşirile în afară şcolii îi ajută pe copii să-şi dezvolte curiozitatea şi le îmbunătăţesc calităţi precum: perseverenţa, camaraderia, munca în echipă şi condiţia fizică.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa