Despre bani şi educaţia financiară a copiilor noştri, la Atelierele cu mămici

Raluca Dumitrică
Carmen Iorgulescu | Totul despre mame
Carmen Iorgulescu le-a oferit parintilor o serie de sfaturi financiare
Carmen Iorgulescu | Totul despre mame
Carmen Iorgulescu le-a oferit părinților o serie de sfaturi financiare

Carmen Iorgulescu de la KEN Academy ne-a explicat cum să le vorbim celor mici despre ce este în portofelul familiei

Banii au fost întotdeauna un subiect care a suscitat interes. S-au scris multe cărţi despre ei, s-au compus nenumărate cântece, iar actori celebri şi-au conturat rolurile în jurul banilor. Nu e de mirare că şi copiilor li se par banii un domeniu fascinant!

Despre bani s-ar putea vorbi la nesfârşit, şi de bine, şi de rău. Cu o experienţă de peste 10 ani în consultanţă de management şi resurse umane, Carmen Iorgulescu, coordonator Ken Academy, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti şi trainer pe zona de dezvoltare de abilităţi, ne-a inspirat pe 30 ianuarie, la Librăria Humanitas din Cişmigiu, să le vorbim copiilor noștri despre bani cu mai multă ușurință și mai responsabil. Ea a prezentat în cadrul primului Atelier cu mămici organizat de TOTUL DESPRE MAME în 2015, susţinut de Banca Transilvania şi intitulat „Cum le explicăm copiilor că banii nu cresc în copaci?”, care sunt cei 10 paşi în educaţia financiară a celor mici. Tot ea a venit şi cu o serie de ponturi prin care să îi ajutăm pe copii să înţeleagă mai multe din ceea ce înseamnă banii şi gestionarea lor.

Obişnuinţele bune se creează în copilărie

Ce părinte nu s-a confruntat cu zeci de întrebări despre bani venite din partea copilului sau cu situaţii în care cel mic a crezut că lista lui lungă de dorinţe poate fi îndeplinită rapid cu ajutorul portofelului magic? Cea mai mare provocare pentru părinte a fost mereu să-l facă pe copil să înţeleagă că banii nu se găsesc mereu la colţ de stradă, că ei nu sunt resurse inepuizabile şi că trebuie şi el, chiar dacă e mic, să ia decizii inteligente în ceea ce priveşte gestionarea lor. Pentru a elimina stresul unei astfel de provocari, Carmen Iorgulescu i-a sfătuit pe părinţii prezenti la eveniment să le creeze copiilor de mici o obişnuinţă la fel de sănătoasă în domeniul financar precum cele instalate în alimentaţie, igienă, stil de viaţă.

Banii nu sunt resurse inepuizabile

Pe parcursul prezentării am aflat că, indiferent de drumul ales în viaţă, copiii se vor întâlni mereu cu banii şi că, indiferent de cât de confortabilă va fi viața lor, dacă latura financiară e în haos se vor crea mari probleme. Din pricină că puţini părinţi le vorbesc copiilor despre bani sau despre faptul că sunt o resursă limitată şi pentru ca se raportează la modelele din familiile lor, care nu au fost întotdeauna cele mai bune, se întâmplă ca ceea ce le transmit copiilor să nu fie tocmai corect. Prin paşi mici, dar utili, părintele poate descâlci iţele acestei probleme şi se poate face înţeles nu numai de copilul său, dar poate căpăta şi el o altă atitudine faţă de bani şi de modul în care trebuie utilizaţi.

10 paşi in educaţia financiară a copilului

Pentru că sfaturile concise sunt cel mai uşor de pus în aplicare, Carmen Iorgulescu a enumerat 10 paşi pe care orice părinte îi poate folosi în educaţia financiară a copilului său:

1. Să-i învaţăm pe copii despre bani de la vârste fragede înainte de a-şi crea obişnuinţe greşite.  Atunci este momentul de a dezvolta în copii un coeficient financiar care duce la capacitatea de a gestiona finanţele.
2. Să conducem prin exemplu, ştiut fiind ca părintele este modelul copilului său.
3. Să discutăm despre aspecte financiare între membrii familiei, fără menajamente.
4. Să-i explicăm diferenţa dintre nevoie şi dorinţă/valoarea lui nu.
5. Să-l învaţăm că alegerea e la noi.
6. Să-i acordăm o alocaţie pe care să o poata folosi cum doreşte, dar să-l ajutăm să câştige bani de buzunar (de exemplu, să-l sprijinim în micile lui idei de afaceri).
7. Să-l învaţăm să-şi organizeze banii de buzunar. Acest lucru se poate face prin folosirea a trei pușculițe de culori diferite, pe care sa scriem rolul fiecăreia: cheltuială 60%, economisire 20% – 30%, donaţie 20%-10%. Totodată, putem face un jurnal al banilor de buzunar ( înregistrând veniturile şi cheltuielile), ca să ştim mereu câți bani mai avem în pușculițe.
8. Să deschidem la bancă un cont de economisire pentru copil.
9. Să stabilm un obiectiv.
10. Să-i spunem că din greşeli se învaţă. De aceea îl vom lăsa sa se implice în procesul decizional și să își asume consecințele.

Pe lângă aceste 10 tipsuri, vorbitoarea serii a subliniat și care este cheia pentru noi, de fiecare dată când  predăm toate aceste lucruri: să fim mindful (prezenți și conștienți), blânzi şi răbdători.

Seara s-a încheiat cu o scurtă prezentare facută de Virginia Gugiuman, sef al agenţei Universitate din cadrul Băncii Transilvania, care le-a vorbit celor aflaţi la Atelierele cu mămici despre KidCONT, un depozit deschis de părinţi sau împuterniciţi, pe numele copilului, depozit ce are comision zero de administrare. Cu ajutorul lui, părintele poate economisi pentru copilul său atât în lei, cât și în euro, și poate depune foarte ușor bani în contul copilului, gratuit, chiar de pe cardul său, folosind serviciul BT24 Internet Banking sau, personal, în sediile BT. Dacă părintele nu face retrageri pe parcursul anului și depune cel puţin 500 lei/ 120 euro, beneficiază de un bonus egal cu valoarea a 1/12 din valoarea ultimei dobânzi nete plătite, fără a depăși limita de 600 lei, în contul depozitului, la data aniversării.

Foto: Alexandra Dincă – Fotografii de familie

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa