Evaluarea națională 2019 și BAC-ul 2019. Testele grilă se amână

Theodora Fintescu, redactor

Deși mai sunt doar câteva luni până când absolvenții claselor a VIII-a și cei ai claselor a XII-a susțin Evaluarea națională 2019, respectiv Bacalaureatul 2019, încă nu se știe cum vor arăta probele de examen, situație care, pe lângă faptul că îi bulversează pe elevi, este și ilegală.

UPDATE:

Ministrul Educației, Rovana Plumb, a decis amânarea introducerii testelor grilă la toate disciplinele cel puțin până anul viitor.

Miercuri, 31 octombrie, elevii și profesorii au aflat din presă că Ministerul Educației aduce o modificare importantă acestor examene: 40% dintre subiectele pentru fiecare disciplină în parte ar urma să fie sub formă de întrebări deschise și tip grilă. Informația a fost confirmată de Marian Șuță, președintele Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), structură aflată în subordinea Ministerului Educației. El a precizat că s-a optat pentru această variantă de subiecte pentru a reduce diferențele mari de notare care se înregistrează la contestații. Pe site-ul Ministerului Educației au apărut și modele de subiecte sub noua formulă, modele care ar urma să îi ghideze pe elevi în pregătirea pentru examene.

Alba- neagra cu subiectele la Evaluarea națională 2019 și Bacalaureat 2019

Subiectele au stârnit revolta unor profesori și specialiști în educație din mai multe motive:

  • sunt foarte ușoare, ceea ce ar duce la o creștere artificială a mediei la examene
  • introducerea subiectelor grilă la Limba și literatura română, mai ales la Bacalaureat, limitează mult interpretarea personală a textelor
  • introducerea acestor modificări și aplicarea lor începând cu generația care susține examenele în acest an este o încălcare a legii, care nu permite astfel de modificări cu puțin timp înainte de examen
  • modificările s-au făcut fără a fi consultați părinții și elevii

În urma reacțiilor apărute în presă, după câteva ore de la publicarea pe siteul instituției, Ministerul Educației a retras modelele de subiecte și a decis să invite reprezentanții părinților la consultări pe această temă vineri, 2 noiembrie, după cum a precizat Iulian Cristache, președintele Federației de Părinți.

Florin Lixandru, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, a declarat pentru Hotnews.ro că Ministerul Educației va decide vineri forma finală a examenului, precizând că modelele au fost publicate pe site ”dintr-o eroare”. „Am hotărât să chemăm la consultări toți factorii implicați și, în funcție de ce se va discuta mâine și ce decizie se va lua, vom veni fie cu vechea formulă, fie cu noua formulă. Noi vom veni cu argumentele noastre, ei vor veni cu argumentele lor și vedem la ce înțelegere ajungem. Așteptăm cu interes întâlnirea de mâine. Până atunci nu putem avansa nimic”, a mai spus secretarul de stat.

Evaluarea Națională 2019 începe în data de 18 iunie 2019, cu examenul la Limba și Literatura Română, iar rezultatele finale ale examenului vor fi afișate în 29 iunie. Examenul de Bacalaureat 2019 începe în data de 3 iunie 2019, iar rezultatele finale vor fi afișate în 13 iulie 2019.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa