“Dragă” minister al educației,

Scrisoare despre manuale catre Ministerul Educatiei/Totul despre mame
Generatia de genii pe banda rulanta

Am văzut că în ultimul timp oamenii scriu multe scrisori deschise pentru că sunt furioși din diferite motive. Și eu sunt furioasă, așa că aleg să îmi spun ofurile deschis. Sunt cât se poate de conștientă că există șansa să fii ocupat, prea ocupat să ai timp pentru mine. Sau pentru copilul meu. 

Pe care copil îl crezi genial. Am observat asta cu surprindere. Mie mi se pare un copil cu capacități intelectuale normale. Destul de asemănătoare cu cele ale copiilor de vârsta lui. Are 8 ani și e în clasa a II-a. Citește, scrie, scocotește. Uneori, cu plăcere. Alteori, cu chiu, cu vai. Preferă să se joace afară, asta e clar. Deci nu văd sclipirea aia de geniu pe care i-ai lipit-o tu de frunte atunci când te-ai gândit că în clasa a doua e cazul să facă nu doar tabla înmulțirii, ci și a împărțiri. Și fizică. Și biologie. Și ce te-ai mai gândit tu să adaugi în programă.

Genialitate cu sila nu se face

Să pornim, așadar, de la premiza că nu toți copiii din țara asta sunt geniali. Că unii sunt obișnuiți. Și că oamenii aceia care îi consideră geniali și alcătuiesc programa în consecință nu prea au habar ce se întâmplă pe la clasele din țara asta.  Dar să lăsăm acest peisaj pe mai încolo și să revenim la cobaii de clasa a doua, care au fost și cobaii de la clasa pregătitoare – prima generație luată prematur din grădinițe. Anul ăsta nu s-au mai folosit manualele de anul trecut pentru că, după cum povesteam, s-a considerat că programa după care au fost ele alcătuite nu e destul de stufoasă. Și s-a făcut lumină! Doar că, atunci când zeul manualelor a întins mâna spre întrerupător ca să inunde generațiile cu lumina cunoașterii, i s-a ars becul. Asta s-a tradus în lipsa manualelor de la clase. Adică nu există manuale pentru anul școlar care se derulează acum și care se apropie de finalul primului semestru. Cele vechi erau proaste, cele noi nu există.

Soluții de (mare) compromis

Boooon. Deci manuale ioc, și totuși, implacabil, vine 15 septembrie. Copiii încep anul școlar. Clasa a doua. La finalul căreia vor da o testare. Avem programă. N-avem manuale. Ce ne facem? Le folosim pe-a- lea vechi, ar zice omul simplu. Ministerul educației i-ar zâmbi superior și i-ar spune: “Fugi de-aici! Porcariile alea fără tabla înmulțirii?!” Și atunci, cumpărăm auxiliare. Multe. Să fie. Ce sunt auxiliarele? Un fel de culegeri. Ca pe vremea noastră, a ăstora simpli și limitați. Aveam manualul, litera de lege- de aici se alegeau subiectele pentru extemporale, de aici te lămureai când nu pricepeai, de la el plecai, la el te-ntorceai. Un fel de axis mundi al elevului, al dascălului și, nu în ultimul rând, al părintelui dornic să ajute odrasla când nu înțelege. Culegerile erau dedicate exercițiului suplimentar și performanței. Acum au devenit manuale de zi cu zi, pline de exerciții (și greșeli), dar din care lipsesc cu desăvârșire EXPLICAȚIILE. Așa că tu, părintele, te dai cu capul de masa din bucătărie încercând să explici unui țânc pe jumătate adormit de plictiseală niște calcule pe care nici tu nu ți le amintești prea bine.

Cum arată o sală de clasă, măi minister al educației?

Viziunea ta idilică cu copii geniali care învață de rup mesele și înțeleg tone de materie dezlânată în decorul unei clase aerisite e nițel deformată. În realitate, școlile nu sunt fabrici luminoase de copii geniali pe care să-i vindem mai târziu la export. Sunt locuri suprapopulate, cu peste 30 de copii la clasă, unde miroase preponderent a transirație si a salam. Învață pe bandă rulantă, de dimineața până seara, în ture, ca la fabrica de mobilă. Sunt locuri unde dascălii au salarii din care Udrea n-ar reuși să-și cumpere nici ștrampi. Unde părinții fac, deseori, corp comun cu pedagogii pentru a asigura copiilor un minim de confort – prin asta înțeleg săli de clasă zugrăvite, hârtie igienică la baie, săpun, manuale (pfff, scuze… auxiliare). Mă întreb câți dintre cei care decid programa predau efectiv în aceste clase mamut. Câți au stat să studieze pe viu cât poate cuprinde cu mintea un copil de 7, 8 ani într-o oră în care, având minim 30 de colegi, e puțin probabil să apuce să întrebe când nu înțelege ceva. Pentru că, repet, măi ministerule al educației, NU TOȚI COPIII SUNT GENIALI. Mințile lor nu sunt produse de lux pentru export, oricât de bine s-ar vinde. Și toată harababura asta de auxiliare pe care n-ai la ce să le auxiliezi, pretenții și concursuri nesusținute prin nimic- nici măcar prin niște banale manuale, nu face decât să îți arate incompetența crasă și nepăsarea față de cei pe care ești menit să-i educi. Iar tu, în loc să faci asta, îi umilești cerându-le să dea mai mult decât pot și fără să le dai nimic în schimb, în afară de părintești palme peste ceafă.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație