Istoria, materie obligatorie sau o poveste cool pentru copii?

Ruxandra Mateescu
ora-de-istorie-totul-despre-mame

Scurt interviu cu un băiat de clasa a cincea despre cât de interesantă poate fi istoria din afara orelor şcolare

E vremea scrisorilor către Moş Crăciun şi Moş Nicolae; e vremea alergăturilor către „poştă” sau locul acela mare, colorat şi foarte aglomerat din oraş pe unde îl „întâlnim” pe Moşu’ şi ceea ce a pus el deoparte pentru copii. Alegem cu grijă cadourile. Ne uităm cu atenţie printre rafturile cu cărţi: poveşti de iarnă, povesti din jurul lumii, enciclopedii cu animale…

Dar o carte de istorie? V-aţi gândit vreodată să îi cumpăraţi celui mic cărţi de istorie?

Prin prisma propriilor ani de şcoală, asociem „istoria” cu şirul acela nesfârşit şi fără logica de ani de domnie şi anii bătăliei x pe care trebuia să îi reţinem pentru o notă bună la şcoală. Spuneţi sincer, cât de interesantă vi s-a părut materia aceasta în şcoală? Dar din celebrele Povestiri istorice, cartea lui M. Drumeș, aţi reţinut și altceva în afară de imaginea cumplită a copilului legat de stejarul din Borzesti?

Sunt o fericită: băiatului meu îi plac cărţile de istorie. Pe la patru ani a primit cadou de la bunicul său un puzzle cu harta României. Apoi, ne-a cerut un atlas cu hărţi. De acolo au venit primele întrebări despre istoria locurilor de pe hartă. Cam aşa a început totul…

Şapte ani mai târziu, e o plăcere să stai de vorbă cu el pe teme istorice! Serios, îţi poate explica legăturile dintre diverse evenimente pe care tu ţi le aminteşti sec din anii de şcoală sau vine cu câte o poveste amuzantă despre nu ştiu ce rege care, atunci când a dat cu ochii de mult prea micuțul palat pe care îl moștenise, nu a spus nimic altceva decât „rahat, rahat, rahat” o zi întreagă.

Când informaţiile despre atacurile teroriste „fără precedent în Europa” ne ajungeau din urmă pe toate canalele, a apărut în bucătărie cu un mare atlas istoric. Credeţi-mă, dacă departamentul ştiri dintr-o televiziune ar citi un pic de istorie, am fi cu toţii mai liniştiţi şi mai bine informaţi.

Dar, cel mai bine, să îl lăsăm chiar pe el să explice „care e treaba cu istoria” şi dacă poate fi şi interesantă pentru copii, dincolo de a fi o materie şcolară obligatorie.

Scurt interviu cu un băiat în clasa a cincea (al meu!) despre ce este și ce poate fi studiul istoriei

Câţi ani ai acum şi de la ce vârstă eşti pasionat de istorie?

Am 11 ani şi studiez istoria de când mă ştiu.

Îţi aminteşti prima carte de istorie pe care ai citit-o?

Nu sunt foarte sigur, dar cred că era o carte despre marile bătălii istorice.

De unde înveţi tu istorie, doar din cărţi?

Nu, şi de pe internet – wikipedia, alte site-uri sau canale de youtube. Sunt foarte multe canale video specializate foarte interesante!

Tu eşti deja în clasa a cincea. Cum ţi se pare că sunt orele de istorie de la şcoală, sunt la fel de interesante ca filmuleţele şi cărţile din care înveţi tu în timpul liber?

Nu, în niciun caz! Nu am nimic cu doamna profesoară, dar mi se pare că ni se preda într-un fel care nu te te ajută pe tine, ci parcă trebuie să reţii toate datele, ca un robot. Nu ni se dau şi amănunte interesante, de exemplu cum au fost oamenii istorici în sinea lor, ce au făcut… Ni se spun doar faptele mari, cum ar fi cuceririle pe care le-au făcut. Asta, la şcoală, îţi aduce un punct foarte mare. Dar, în afară de asta, nu ni se mai spune nimic: în restul timpului, a fost un conducător bun, cucerirea asta a făcut-o cu ajutorul generalilor sau a fost doar ideea lui? La şcoală e o istorie prea simplificată, care nu are şi lucrurile interesante, detaliile.

Istoria e doar serioasă sau are şi lucruri amuzante?

Are şi lucruri amuzante, majoritatea făcute de regi, pentru că ei erau mai pămpălăi. Regii nu erau numiţi după calităţi, ci aşa, cum le venea rândul iar unii erau şi pămpălăi, fără pregătire. La noi, ca printr-o minune, au fost nişte regi mai iscusiţi – Carol I, Ferdinand…

Ne poţi spune ce anume îţi place cel mai mult din toată istoria omenirii, dacă ai o perioadă sau personalitate preferată, dacă citeşti cu mai multă plăcere despre un anumit domeniu al istoriei?

Nu am o perioadă anume pe care să o numesc preferată. De-a lungul unui an, să zic, citesc timp de mai multe luni despre un anumit subiect – personalitate, război sau perioadă mai largă. În ultima vreme am tot citit despre perioada anilor 1700-1800 în Europa şi Orientul Mijlociu. O persoană din istorie care mă inspiră şi despre care îmi place să citesc ar fi Napoleon, precum şi alţi oameni politici din aceeaşi perioadă.

Ce este atât de special la Napoleon, după părerea ta?

A ştiut să conducă mulţimea; era foarte bun strateg. El a văzut că oamenilor le place să ştie că ţara lor este cea mai bună într-un anumit domeniu iar el le-a dat asta, a făcut din ţara lui o mare putere.

Care crezi că sunt calităţile unui lider politic, aşa cum le-ai văzut la marii oameni din istorie?

Să ştie să dea oamenilor ce au nevoie, să ştie economie, să fie un om instruit, aşa încât să nu poată fi păcălit de către cei de sub el, cum ar fi parlamentarii. Pentru că dacă, printr-o minune, ajungi preşedinte sau rege, dacă ai citit multă istorie, cam ştii deja ce ai de făcut, de la marii oameni politici de dinaintea ta.

 

Probabil eşti puţin la curent cu ce se întâmplă astăzi în lume – criza refugiaţilor, atacurile teroriste, intervenţiile armate din Orient, etc. După părerea ta, sunt lucruri noi toate astea şi care ar trebui să ne sperie?

Nu este nimic diferit față de ce a mai fost. Uite, pe vremea lui Napoleon nu erau terorişti, dar erau piraţi în Marea Mediterană, care făceau raiduri în Italia, Spania, sudul Franţei, Veneţia, Grecia, nordul Scoţiei. Cam acelaşi lucru ca acum, cu terorismul. Astăzi avem o Rusie agresivă, dar şi atunci aveam Prusia, Imperiul Austriac, Olanda, Suedia… pe rând. În loc de Statele Unite, era Imperiul Otoman, Imperiul Britanic. E acelaşi lucru numai că se schimbă locul şi armele.

Ce crezi, oamenii politici de azi studiază istoria?

Nu, nu o studiază! Poate doar cei deştepţi. Dacă ar face-o, ar înţelege mai bine. Uite, acum nu ştim tot ce se întâmplă, sunt lucruri aşa, ascunse. Dar dacă citeşti istorie şi compari, poţi afla lucrurile ascunse de azi, pentru că în cărţile de istorie sunt deja trecute lucrurile ascunse din trecut. Dacă citeşti multe cărţi de istorie îţi poţi da seama ce e adevărat la televizor, ce se întâmplă de fapt, o să ştii mai bine. Degeaba ne speriem acum. În trecut erau mereu războaie. Uite, migranţi erau şi înainte, erau europeni care se tot mutau cu familia dintr-un loc în altul. Se năşteau aşa, hoinari şi rămâneau aşa toată viaţa, se plimbau prin Europa. În cărţi scrie despre cum se tot schimba numărul populaţiei unei ţări, din cauza hoinarilor. Ei au fost mereu. Oamenii au uitat şi se panichează, ca şi cum ar fi ceva nou. Dar nu e ceva nou.

Poţi face părinţilor şi copiilor o recomandare de carte „pentru începători” într-ale istoriei? O carte pe care i-ar putea-o cere lui Moş Crăciun?

O carte foarte bună pentru copiii care încă nu citesc istorie este Atlasul istoric ilustrat. Are hărţi şi multe poze. Astea te ajută să îţi deschizi imaginaţia; te uiţi pe fotografii şi, în mintea ta, te gândeşti la un scenariu alternativ: ce s-ar fi întâmplat dacă… Sau audiobook-urile lui Neagu Djuvara.

Citește și:
Se dă niste informaţie. Ce facem cu ea?
Manual DESPRE religii
Ne naştem rasişti?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa