Jocuri distractive pentru copiii de 5 ani

Geo Mihalcea
Unul dintre cele mai distractive jocuri la 5 ani este teatrul de păpuși

Jocuri distractive. Distracția nu are limite, mai ales în primii ani de viață. Parentingul modern ne dezvăluie armele secrete cu care copiii pot învăța în mod eficient noțiuni fundamentale în această etapă, dacă ele sunt predate în mod adecvat, prin intermediul jocurilor. Stimularea limbajului, a creativității, a gândirii logico-matematice sunt lucruri pe care orice părinte le poate face acasă, în timpul petrecut alături de copii.

Joaca reprezintă pentru copii ceea ce vorbirea reprezintă pentru adulţi. Prin joc, ei îşi exprimă sentimentele, explorează relaţii, descriu experienţe trăite, îşi mărturisesc dorinţele şi se împlinesc pe sine. Devenind partenerul de joacă al copilului îi capeţi încrederea, devii prietenul lui şi îţi va împărtăşi „secretele” sale. Ajungi să îl cunoşti mai bine decât ţi-ai imagina. În plus, îi satisfaci nevoia de atenţie (care, pentru el, se traduce prin iubire).

Ce e specific vârstei de 5 ani

Copiii încep să-şi manifeste interesul pentru jocurile formale cu cei de vârsta lor, iar către 5 ani sau chiar mai devreme, pentru jocurile cu reguli. Ei folosesc jocurile pentru a-şi atinge nevoile sociale şi intelectuale. De exemplu, alegând de partea cui să fie, poate fi dovada de prietenie şi tendinţa de a se lega pe rând de câte o persoană.

Jocurile propuse de noi în acest material se pot realiza atât în familie, cât și cu prietenii de vârsta lui.

Teatrul de păpuși

Teatrul de păpuşi este o modalitate ideală pentru dezvoltarea şi înţelegerea limbajului, iar păpuşile stimulează deprinderile actoriceşti ale celor mici. Pentru această vârstă acestea trebuie să fie simple, cu figuri familiare, cum ar fi oameni sau animale. E posibil ca cel mic să nu facă distincția între real și imaginar, așa că trebuie să-ți alegi cu grijă cuvintele și acțiunea piesei! Poţi confecţiona tu aceste păpuşi din şosete, markere, aţă (pentru păr) şi ac. Stimulează-ți copilul să te ajute la realizarea lor.

Odată confecţionată păpuşa transform-o într-o creatură vrăjită care vorbeşte. Apropie-te cu blândeţe de copil, şi captează-l să „intre în discuţie“ cu aceasta. Pune-i la început câteva întrebări simple, despre el sau jucăriile lui şi încurajează-l să pună şi el întrebări păpuşii magice. După ce înțelege jocul, dă-i și lui propria păpușă și intrați împreună pe tărâmul imaginației!

Spune-i câte o poezioară scurtă şi repet-o cu ajutorul păpuşii. Vei fi uimită să vezi cât de repede o va memora micuţul tău în acest mod!

Desenează spate-n spate

Copiii adoră să deseneze la orice vârstă. Dar ce-ai zice să desenați împreună într-un mod inedit, așa cum au făcut protagoniștii filmulețului de mai jos? Ai nevoie de două coli de hârtie și două carioci. Fixează o foaie pe un perete pe care va desena copilul, iau tu așază-ți foaia pe spatele lui.

Care este regula jocului? Tu desenezi lent, pas cu pas un obiect, iar el va trebui să reporducă întocmai mișcările tale pentru a realiza în final aceelași desen. În runda a doua, faceți schimb de locuri, iar a cea de-a treia îl puteți invita pe tati, pe buni sau pe fratele mai mare!

 

Hockey pe gheață în orice antotimp

Hockey pe gheață la tine acasă. Foto „Be creative for kids”

Nimic mai simplu! Cât ai clipi arena este gata! Pune la congelator într-un vas de formă dreptunghiulară apă.Verific-o din când în când și, când vezi că este aproape înghețată, îndoaie două paie de suc pentru a fosrma porțile și lasă-le să se fixeze bine în gheață. Când apa s-a solidificat, nu mai ai nevoie decât de două lingurițe de lemn și o monedă pe post de puc. Evident și de un copil cu chef de joacă!

Şosete potrivite

Jocurile distractive îl pot învăța pe cel mic autonomia personală

Potrivirea lucrurilor cunoscute, de tipul şosetelor, este un pas important prin care copilul învaţă să se îmbrace. Este şi o ocazie de a deprinde cum să grupeze împreună obiecte asemănătoare, dezvoltându-şi abilitatea de a le sorta.

Ai nevoie de: Patru până la 6 perechi de şosete uni, de diferite culori, coşuleţ.
Când vrei să complici jocul alege șosete cu diverse imprimeuri (dungi, desene, flori etc).

Înainte de a începe jocul, amestecă şosetele în coşuleţ, şi pune-l într-un loc accesibil celui mic. Cheamă-şi apoi şi spune-i că vreţi să vă jucaţi de-a şosetele; arată-i coşul. Observă-l cum studiază şosetele din coş; s-ar putea chiar să vrea să le încerce. Încurajează-l în demersul său: „Poţi să pui împreună două şosete verzi. Aşa le potriveşti.”

Dacă nu cunoaşte încă culorile, e cel mai bun moment să le învăţaţi. Numeşte culoarea şosetei pe care copilul a ales-o din coş, şi pune-l să repete cuvântul. Apoi, adaugă: „Ţii în mână o şosetă de culoare galbenă. Ia să vedem, mai poţi găsi în coş o altă şosetă galbenă?”. Dacă micuţul e nesigur, ajută-l să găsească culoarea căutată, şi laudă-l de fiecare dată când a reuşit.

Încercaţi cu altă pereche, şi continuaţi atâta timp cât copilul manifestă interes. Dacă nu s-a plictisit după ce aţi potrivit toate perechile, amestecaţi şosetele şi începeţi din nou.

3 extra-idei:

• Puteţi sorta împreună şi alte obiecte de îmbrăcăminte: mănuşi, tricouri, pantofi
• Pe măsură ce micuţul se perfecţionează în a sorta obiectele pe culori, învaţă-l să le sorteze şi pe mărimi. Pentru asta, foloseşte şosete mici şi mari. Cere-i să le sorteze după culoare şi mărime: să facă o pereche potrivită de „şosete pentru mami” şi alta de „şosete pentru mine”.
• Copilul poate folosi cârlige de rufe pentru a grupa perechile. Aşa, e şi mai amuzant!

Învață-l formele geometrice printr-un joc distractiv!

La 5 anișori ar trebui deja să identifice principalele forme geometrice. Iată un joculeț care este potrivit atât pentru predarea acestor noțiuni, cât și pentru consolidarea lor. Îți trebuie câteva cartoane colorate de culori diferite, două farfurii (sau orice alt recipient) și un pai. Decupează formele, cam la aceeași dimenziune, pentru a nu avea un item în plus! (să nu fie derutat de mărimea diferită).

Roagă copilul să le grupeze după formă, inspirând prin pai, pentru a fixa de acesta figura geometrică. Poți începe cu două categorii (de exemplu pătrate și triunghiuri ca în filmulețul de mai jos) și, treptat, poți crește complexitatea jocului introducând, pe rând, câte o nouă formă geometrică!

Matematică distractivă

O altă variantă a jocului de mai sus este cea cu numere. Poți face diverse exerciții folosindu-te de cifrele de la 1 la 20 (sau doar de la 1 la 10)! Decupează steluțe din cartoane colorate și scrie pe fiecare dintre ele câte o cifră (respectiv un număr dacă limita este 20). Folosind tot tehnica paiului, roagă-l pe cel mic să le ordoneze crescător, descrescător, să-ți indice ce număr se află într-un anumit loc (de exemplu ce se află între 7 și 9?) sau să identifice vecinii unui număr. Astfel de noțiuni odată fixate, îi vor fi de folos și în primii ani de școală, iar jocul acesta distractiv îl va ajuta să învețe în cel mai plăcut mod!

Jocuri distractive din vremea copilăriei tale

Amintește-ți de jocurile pe care le jucai cu plăcere când erai de vârsta copilului tău! Povestește-i despre perioada aceasta din viața ta, vei vedea că te va asculta cu plăcere. Copiii au nevoie să știe că și mami și tati au fost și ei mici. Jucață-vă în familie: Baba-Oarba, De-a v-ați-ascunselea, Șotronul, leapșa, Deschide urechea bine. Din când în când faceți și o petrecere în pijamale!

Petrecere în pijama

La 5 ani este vârsta potrivită pentru prima petrecere în pijama! Prin această activitate, se încurajează interacţiunea socială a micuţilor şi folosirea imaginaţiei.
Ai nevoie de: Papuci de casă vechi, un ceas vechi, pături mici, forme de steluţe şi semilune înşirate pe aţă, tricouri (în loc de pijamale), muzică în surdină.
Înainte de a începe, adună materialele în spaţiul destinat jocului. Agaţă de tavan luna şi steluţele, sau fixează-le pe geam (micuţii îţi pot da o mână de ajutor).

Mai întâi, lasă-i pe copii să studieze „recuzita”. Apoi, propune-le petrecerea în pijama. Explică-le că o petrecere în pijama are loc atunci când prietenii sau rudele dorm acasă la tine. Îndeamnă copiii să-şi îmbrace tricourile – cu rol de pijamale – , aranjează un loc de dormit, din saltele, pernuţe, păturici moi. Lasă-i să se joace până la ora de nani, apoi îndeamnă-i să se culce şi să se acopere cu o păturică. Pune muzica în surdină şi spune-le să se prefacă că dorm. Pot să-şi ia în „pat” jucăriile preferate, se pot acoperi unii pe alţii. Citeşte-le poveşti şi cântă-le cântece de nani-nani.

Două extra sfaturi:
• Se pot folosi păpuşi şi animale de pluş pentru petrecerea în pijama
• Îndeamnă-i pe copii să vorbească despre obiceiurile fiecăruia legate de momentul Moş Ene pe la gene, astfel încât micuţii să se cunoască mai bine.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa