Are loc filmul documentar în școlile românești?

one world film documentar totul despre mame
Programul One World la Școală încearcă să ajute la conștientizarea problemelor din jurul nostru

În așteptarea Forumului Cultura în educație (8-10 aprilie), am stat de vorbă cu Petra Dobruška, director de program al One World Romania la școală despre locul filmului documentar în școlile românești.

La sfârșitul săptămânii (8-10 aprilie 2016) are loc la București Forumul Cultura în educație (la ARCUB-Gabroveni). Aici își dau întâlnire artiști, profesori, părinți care își doresc să poarte un dialog despre artă și importanța ei în educație. Ne-am dorit să stăm de vorbă mai pe îndelete cu parte dintre specialiștii activi în această zonă a educației alternative, prezenți și la Forum.

Azi aflăm mai multe despre proiectul  educațional One World la școală de la Petra Dobruška, director de program.

Despre filmul documentar și puterea pe care ar putea-o avea în educația copiilor noștri

TOTUL DESPRE MAME: De ce au copiii nevoie de One World Romania la Școală ?

PETRA DOBRUSKA: Asociația noastră organizează singurul festival de film documentar dedicat drepturilor omului din România – One World Romania, care va ajunge anul viitor la a zecea ediție. Programul One World Romania la Școală este dedicat elevilor de liceu și din clasele superioare ale ciclului gimnazial. Este vorba despre un program care, prin intermediul filmului documentar, încearcă să trezească gândirea critică, să ajute la conștientizarea problemelor din jurul nostru și să deschidă discuții legate de drepturile omului și istoria recentă. Printre altele, organizăm proiecții speciale în licee, înființăm cluburi de film documentar și pregătim materiale educaționale pentru profesori.

Nu ne propunem să zicem ce este sau ce nu adevărul, dar vrem ca elevii să se gândească la lucruri la care poate înainte nu se gândeau și să înțeleagă că e important să fie activi în propria comunitate și că vocea lor contează. Prin comportamentul tău poți fi un exemplu, poți ajuta la schimbarea pe termen lung. Doar prin simplul fapt că vei accepta oamenii din jurul tău așa cum sunt, că vei ajuta un om în cărucior când vezi că are nevoie, că te vei gândi mai bine înainte de a prelua stereotipuri despre alți oameni și despre minorități, deja are un impact.  De asemenea, multe dintre filmele noastre corespund curriculumului școlar și pot fi o altfel de lecție de învățare. Nu în ultimul rând, este vorba despre film, o operă de artă, cea ce sporește impactul asupra publicului.

TDM: Temele pe care le aduceți în discuție lipsesc, în mare măsură din agenda școlilor. Cum vă primesc și cum vă receptează copiii? Ce surprize ați avut în licee, atât într-o direcție, cât și în alta?

P.D.: Aducem într-adevăr temele care în general nu se discută la școală deloc sau foarte puțin, dar în același timp este vorba despre subiecte care sunt prezente în viața noastră zilnică. Când vezi filmul “Pașaport de Germania”, în care se vorbește despre vânzarea membrilor minorității germane din România, îți dai seama de ce arată Transilvania cum arată în zilele de azi. Când vezi filme ca “Toto și surorile lui”, conștientizezi că viața la doi pași de tine poate fi cu totul diferită. Ieși din zona de confort.

Lucrăm cu liceeni și toți știm că asta este o vârstă mai complicată, la unii mai mult, la alții mai puțin. Se întâmplă ca în sală să existe niște “rebeli”, care vor să demonstreze că nu le place filmul, că nu le pasă, dar la sfârșitul filmului nu rămâne nimeni indiferent la ceea ce a văzut. Nu are cum să nu rămână ceva, să nu stai să-ți pui măcar o întrebare în capul tău. Reacțiile în general sunt foarte pozitive, emoționante și elevii uneori se miră singuri cât de mult au învățat fără să conștientizeze că învață.

TDM: Dar profesorii? Întâmpină rezistență filmele sau subiectele propuse de voi, sau dimpotrivă, cadrele didactice au fost receptive? De la părinții copiilor aveți vreodată feedback?

P.D.: Noi lucrăm în general cu profesori care sunt receptivi la ceea ce le propunem. Există o diferență între nesiguranță și respingerea totală. Nu trebuie să le placă tuturor filmele documentare și este evident că noi nu atingem toate subiectele predate la școală. Dar pentru noi este important ca interesul să vină și din partea profesorului, colaborarea este mai eficientă pentru toată lumea. Profesorii cu care colaborăm se miră cât de activi erau elevii lor la discuții, își dau seama că filmul îi poate ajuta atunci când vor să discute subiecte mai dificile.

Ne știm cu părinții unora din copiii cu care am colaborat mai intens, fie prin Juriul liceenilor, fie ca voluntari. E important să știe cu cine își petrec copiii lor timpul liber și sunt sigură că nu regretă.

TDM: Din experiența voastră de până acum, în ce măsură e filmul documentar un mijloc de formare, de educație?

P.D.:  Noi nu dorim sa înlocuim lecția obișnuită cu filmul documentar, ne dorim s-o completăm cu el, să-l folosim pe post de catalizator către discuții deschise între elevi, profesori și eventual și specialiști din diferite domenii, pe care îi aducem la liceu. În prezent dezvoltăm materiale educaționale conform curriculumului școlar care să îi ajute pe profesori să folosească filme documentare la lecții. Prin film, elevii au posibilitatea de a afla lucruri noi prin experiențele unor oameni reali, cu care empatizează. Al Doilea Război Mondial sau perioada comunistă sunt deja pentru ei evenimente foarte îndepărtate, cu toate că consecințele lor ne înconjoară până în prezent, prin film au ocazia să vadă oameni, care le transmit povești din perioadele respective. Echipa proiectului, specialiști sau profesori, completează apoi experiența aceasta cu cunoștințe necesare pentru a descifra contextul filmului. Cum zic și elevii, este o cale mult mai eficientă de a afla lucruri noi.

TDM: Ce spun voluntarii adolescenți ai acestui program? Ce a însemnat pentru ei mijlocirea asta între filme cu puternic mesaj social și colegii lor?

P.D.: Programul este bazat atât pe voluntariat, cât și pe interacțiunea directă cu elevii, care sunt partenerii noștri egali. Vrem să răspundem nevoilor și dorințelor lor și de aceea alături de ei luăm decizii legate de dezvoltarea proiectelor în școli. La fiecare trei luni, un elev de liceu se alătură echipei noastre ca stagiar, dar cei care vin o dată de obicei rămân alături de noi și devin implicați în proiecte mai ample. De exemplu, Elena Stanciu, care ni s-a alăturat în toamnă ca voluntar a devenit în primăvara aceasta asistent în pregătirea și promovarea  juriului liceenilor din cadrul festivalului.

La vârsta adolescenței, contactul cu poveștile din filmele documentare poate fi un șoc, dar un șoc pe care îl tratăm prin discuții și implicare și care pe termen lung are rezultate pozitive. Elevii care coordonează cluburi de film își asumă, de asemenea, această responsabilitate și se simt încurajați atunci când colegii lor trec la acțiune după vizionarea unui film. Elevii de la Colegiul National “Ion Creangă” au hotărât, în urma vizionarii documentarului “Toto și surorile lui”, sa meargă la un centru pentru copiii fără adăpost din București să-i cunoască personal și să se implice acolo ca voluntari.

TDM: Cum au primit experiența jurizării și cum i-a schimbat ea?

P.D.: Festivalul de film documentar One World Romania are un singur juriu, care este format din cinci liceeni. Membrii juriilor din ultimii ani sunt adolescenți diferiți între ei: unii au experiență de implicare și de vizionare de film, alții nu. Între cei care au fost în juriu s-a creat un grup de tineri activi în evenimente culturale și educaționale. Parte din ei organizează festivalul Super, care ne este foarte drag. Următoarea ediție a acestui festival vine în curând și îl recomandăm nu doar elevilor, ci și adulților. Noi ne bucurăm de fiecare dată când îi vedem implicați în din ce în ce mai multe proiecte și în societatea care îi înconjoară, mai ales pe cei care au pătruns în lumea culturală prin One World Romania.

A fi parte din Juriul liceenilor este pentru elevi o experiență puternică, durabilă, care îi influențează în dezvoltarea personală și pe unii chiar în luarea deciziilor privind viitorul lor. Întrebarea dvs. este mai degrabă către ei. Diana Smeu din Bacău, membră a juriului de anul acesta, a zis ca în șapte zile la festival a crescut cât în șapte ani acasă. Deja cunoscută a devenit declarația unei alte jurate, Tea Nicolae, “One World – one love.”

TDM: Știu că proiecțiile au călătorit și în afara Bucureștiului, un mediu întrucâtva mai privilegiat, măcar în privința accesului la resurse.  Cum au fost experiențele cu liceenii de la Turnu Măgurele, Caracal sau Alexandria?

P.D.: Din toamna anului trecut încercăm să mergem din ce în ce mai mult în afara Bucureștiului, cu proiectul luna.doc#2, o lună de filme documentare în licee, am fost în Oltenia și am deschis mai multe cluburi de film în zonă. Experiențele au fost doar plăcute, elevii curioși și dornici, profesorii deschiși. Aceste evenimente ne-au încurajat foarte mult în ceea ce facem și ne întoarcem periodic în zonă. În curând vom reveni în câteva orașe din Oltenia cu proiecții speciale ale celor mai noi filme documentare care au făcut parte din cea de-a noua ediție a festivalului One World Romania.

Relația pe care o apreciem tare mult o avem cu Liceul pentru Deficienți de Vedere din Buzău. Am fost noi la ei de mai multe ori și li s-a părut firesc să vină și ei la noi. Anul acesta au venit pentru a doua oară la festival în București. Un efort mare din partea profesorilor pe care îi respect foarte mult. Noi în acest an le-am pregătit împreună cu Fundația Cartea Călătoare o proiecție specială a filmului “Roboțelul de aur” cu descrierea audio pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Discuția cu regizorii documentarului care a urmat a fost una foarte sinceră și plină de energie. Și aici ne dorim să dezvoltăm proiectul în viitor, dar asta ar fi deja pentru un alt interviu.

Vino și tu între 8 și 10 aprilie la Forumul Cultura în educație (la ARCUB-Gabroveni) și ia parte la dialogul despre locul artei în educație!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()