Mișcarea prin clasă în timpul orelor de curs nu înseamnă haos ci, dacă este făcută cu cap, prilej de învățare. Mișcându-se, copiii asimilează mai ușor și, în același timp, consumă și energie.
Aleta Margolis, fondator și director executiv al Center for Inspired Teaching, o organizație în cadrul căreia profesorii și directorii de școli studiază cele mai eficiente metode de predare, a publicat un articol pe www.washingtonpost.com în care arată cum pot integra profesorii mișcarea în procesul de învățare.
Sunt profesor de 25 de ani și mă bucăr să văd că, în sfârșit, există o recunoaștere a faptului că procesul de învățare implică elevii intelectual, emoțional și fizic. În ciuda evidențelor însă, clasele rămân încă încăperi în care se aude musca și în care elementul fizic de învățare lipsește.
Este extrem de important să recunoaștem rolul sportului în școală, însă este esențial să integrăm mișcarea și în cadrul procesului de asimilare de cunoștințe, în interiorul sălilor de clasă. Mișcarea este un instrument foarte puternic de învățare, iar atunci când profesorii îl folosesc rezultatele sunt extraordinare.
Ca parte a muncii mele, în ultimii 20 de ani i-am învățat pe profesori să integreze sportul în procesul de predare. Profesorii au învățat să creeze lecții în care care elevii să își folosească trupul pentru a explora modul în care creierul lor asimilează noțiuni de matematică și literatură.
Patinajul cu jarfurii în clasă
Spre exemplu, un profesor le cere elevilor lui să își măsoare pulsul și respirația înainte și după o serie de sărituri, iar apoi le cere să creeze grafice în care să integreze aceste informații.
Un alt profesor folosește benzi pe podeaua clasei pentru a marca geografic puncte importante din oraș, precum și zonele în care locuiesc copiii, cele în care se joacă, etc. În cadrul lecțiilor, copiii învață noțiuni de geografie și orientare plimbându-se prin casă de la un punct la altul.
Un al treilea profesor le cere elevilor să estimeze perimetrul locului de joacă, iar apoi să măsoare distanțele cu piciorul și cu instrumente clasice de măsurat.
Când elevilor li se cere să își cronometreze colegii, ei încep să își pună și marile întrebări legate de perceperea timpului. Spre exemplu: ”De ce 30 de secunde par atât de lungi atunci când îți ții respirația și atât de scurte când te joci?”
Un alt profesor a creat un joc de ” patinaj în clasă”, în care copiii aveau în picioare farfurii din carton. Concentrându-se să ”patineze” cu acestea, le-au crescut abilitățile de concentrare, li s-au dezvoltat cele ce țin de motricitate grosieră și li s-a întărit musculatura. Patinarea printre alți copii îi ajută să aibă grijă de ei și de alții, să împartă zone, să se autocontroleze, să-și dezvolte abilități socio- emoționale. Așa cum prezintă acest profesor lucrurile, este clar că mișcarea nu întrerupe procesul de învățare, ci chiar îl facilitează. Mișcarea înseamnă învățare, iar oportunitățile de explorare în interiorul clasei sunt nelimitate.
Invitația la mișcare în clasă poate părea o premiză de declanșare a haosului, însă trebuie să înțelegem că atunci când un profesor face asta este pentru a completa învățarea, pentru a o face dinamică. Elevii înțeleg și internalizează mai ușor informațiile noi, iar acest lucru îi invită pe dascăli să iasă din zona lor de confort și să își reexamineze rolul de învățători.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
