Modelul danez de parenting poate să fie aplicat oriunde în lume?

TOTUL DESPRE MAME
modelul danez

Copiii danezi, ca şi adulţii, de altfel, se află în topul sondajelor de opinie cu privire la satisfatia şi bunăstarea vieţii. Pornind de la această idee, redactorii de la www.psychologytoday.com au intervievat-o pe Iben Sandahl, psihoterapeut danez şi co-autoare a cărţii „The Danish Way of Parenting: What the Happiest People in the World Know About Raising Confident, Capable Kids”. Cealaltă co-autoare este Jessica Joelle Alexander, o americancă, măritată cu un danez şi mamă a doi copii.

În cartea lor, Sandahl şi Alexander le cer cititorilor să-şi dea jos pentru o clipă „ochelarii culturali” şi să încerce să vadă lucrurile în „felul danez”, iar apoi să privească din nou lumea din jurul lor. Cu siguranţă oricine poate creşte copii fericiţi, precum copiii danezi, ne promit autoarele.

În „The Danish Way of Parenting” se vorbeşte despre reframing (recadrare) care seamănă cu restructurarea cognitivă, o parte importantă a terapiei cognitiv-comportamentale, deşi dintr-un punct de vedere diferit. Aşa că Iben Sandahl a fost întrebată cum să facă părinţii ca să recadreze faţă de copii toate nenorocirile care se întâmplă în lume în ultima perioadă (atentate, terorism, violenţe). Iată răspunsul psihoterapeutei daneze:

Oamenii îşi povestesc experienţele conform unor grafice dominante care le îndrumă atenţia şi interpretarea. Nu este vorba aici de a pretinde că negativitatea nu există. Limbajul pe care-l folosim este alegerea noastră şi este esenţial pentru că el formează cadrul prin care vedem lumea. Prin recadrare spunem ceea ce vrem să spunem, într-un mod mai încurajator şi mai puţin critic, schimbând de fapt felul în care ne simţim. Copiii au auz fin şi ne aud de multe ori vorbind despre temerile noastre şi despre lucrurile înspăimântătoare din lume – chiar şi atunci când noi nu credem că ascultă. Iar ei vor trage concluzii despre ceea ce aud.

Modelul danez, modelul de parenting indeal

Reframing înseamnă, de asemenea, respectarea vârstei copilului şi a nivelului lui de înţelegere. Practic, copiii ar trebui să se simtă în siguranţă şi este responsabilitatea noastră să le oferim acest sentiment. Asta înseamnă uneori că trebuie să-i protejăm de cele mai urâte detalii din incidentele care se petrec la nivel mondial. Dar dacă întreabă – le-aş da întotdeauna un răspuns onest, fără detalii inutile şi intimidări.

Atunci când vorbim sincer despre agresiune sau teamă, îi ajut pe copii să-şi formuleze în cuvinte gândurile. Să fii terapeut şi să faci recadrare nu înseamnă neglijarea realităţii şi a experienţelor negative. Când lucrez cu copiii, este vorba de a-i ajuta să-şi schimbe concentrarea de la ceea ce ei cred că nu pot face la ceea ce pot face. Ajut copiii să vadă situaţiile din diferite unghiuri, să-şi nuanţeze istorisirile şi să-i duc în punctul de a se concentra mai puţin pe consecinţele sau concluziile negative.

Viaţa poate fi văzută foarte diferit, depinde din ce parte vă uitaţi. Nimeni nu se naşte rău. Este posibil să nu agreăm comportamentul unei persoane, nu neapărat persoana în sine. Dacă vorbim de exemplu despre terorism, mi se pare foarte important să vorbesc din perspectiva faptului că în majoritatea locurilor de pe glob nu sunt atentate, iar lumea este un loc mare.

Dacă ne adaptăm la vulnerabilităţile copiilor, îi ajutăm să-şi regleze sistemul nervos şi le oferim posibilitatea de a fi în regulă în această lume, deseori, foarte haotică. Ca psihoterapeut, cu mulţi ani de experienţă în domeniu, ştiu că atunci când eşti conştient, că ajutându-ţi copilul să-şi conceptualizeze sentimentele, fie prin vorbe, desene sau altceva – îi permiţi să fie în legătură cu propriile sentimente, iar acest lucru este esenţial pentru dezvoltarea lui personală.

Îi putem învăţa pe copii (şi pe noi înşine), să nu ne temem de întreaga gamă de emoţii, să ne confruntăm cu ceea ce simţim şi să continuăm să trăim – chiar dacă ne este uneori frică.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa